În ajun de Florii, absolvenţii de la Jora de Jos s-au reîntors la baştină

Sala de festivităţi (care e şi de sport) s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru oaspeţii adunaţi – la şcoala dragă au venit profesori, ţărani, elevi şi, mai ales, absolvenţi ai mai multor promoţii, alături de cea din 1966, când şi-au încheiat studiile medii 135 de tineri: 100 de elevi din clasele a X-a şi 35 – din cea de-a XI-a. Pe timpuri, Şcoala medie Jora de Jos era una dintre cele mai bune din republică. O dovadă o constituie şi faptul că, pe parcursul a trei decenii, ea a avut 34 de medaliaţi cu aur şi argint.
Iubiţi învăţători…
Absolvenţii, faima jorenilor
Mulţi dintre absolvenţi au devenit diplomaţi, savanţi, profesori, ingineri, medici, ziarişti, interpreţi. Iată doar câţiva dintre ei: diplomaţii Ion Stăvilă şi Vsevolod Grigoriev (primul – ex-viceministru de Externe, actualul ambasador al RM la Kiev, cel de-al doilea – fost ambasador al RM la ONU); cântăreaţa de muzică uşoară şi folk Silvia Grigore; ex-viceministrul Economiei, fostul consilier prezidenţial Alexandru Şcerbanschi; doctorul habilitat în ştiinţe medicale, regretatul chirurg şi savant Eustafie Cicală; doctorul în ştiinţe Ludmila Palamarciuc; arhitectul Victor Covbasa; profesorii Ion Cerba şi Ion Gore; ziariştii Sorina Ştefârţă (colega noastră de la TIMPUL) şi Tudor Iaşcenco, redactorul-şef al ziarului „Cuvântul” ş.a.
Încă elevi la şcoala de la Jora…
Întâlnirea a fost organizată de profesoara de limba română Valentina Romanciuc care – deşi, de mai bine de şapte ani, e stabilită cu traiul în Portugalia – nu uită de satul natal. Ea a fost susţinută de câţiva agenţi economici, dar şi de direcţia şcolii, în frunte cu doamna directoare Dina Negru-Vodă şi directorul adjunct Constantin Pavalachi. În discursul ei, directoarea a spus că absolvenţii şcolii sunt mândria jorenilor, ducându-le faima în lumea întreagă. Căci mulţi dintre ei activează în România, Franţa, Portugalia, Anglia, Italia şi în alte ţări. Totodată, ea a amintit că, dacă pe timpuri şcoala avea peste 500 de elevi, astăzi aici învaţă doar 240 de copii.
Silvia Grigore: „Şi părinţii, şi bunicii mei au fost profesori”
„Sunt patru sate de gospodari şi oameni cumsecade”
Luând cuvântul în cadrul evenimentului, primarul localităţii, Ion Pantaz, a spus că e mândru să fie în fruntea a patru sate – Jora de Jos, Jora de Mijloc, Jora de Sus şi Lopatna, care alcătuiesc comuna Jora de Mijloc. „În comuna Jora de Mijloc avem 4300 de locuitori, dar, din păcate, circa 1600 muncesc peste hotare. Însă, oriunde s-ar afla, jorenii fac cinste baştinei şi şcolii de unde au pornit în lume”, a adăugat primarul, care de asemenea e absolvent al Şcolii medii Jora de Jos. Apoi, rând pe rând, în faţa celor prezenţi au luat cuvântul absolvenţi ai mai multor promoţii. Ei le-au mulţumit profesorilor pentru grija părintească ce le-au purtat-o de-a lungul anilor de scoală, precum şi pentru instruirea şi educaţia de care au avut parte.
Alexei Grigore, directorul care a pus temelia şcolii
„Şcoala mi-a marcat destinul pentru toată viaţa”
Aceasta este convingerea ziaristului Tudor Iaşcenco, absolvent al primei promoţii, dar şi a tuturor colegilor săi. „Pentru mine, Jora este a doua baştină. Mă mândresc că am învăţat aici, că am avut parte de profesori erudiţi, cu totul deosebiţi”, a declarat el, amintindu-i aici pe veteranii şcolii: Anastasia şi Vladimir Savin, Alexei Grigore, fostul director, cu care absolvenţii primei promoţii au pus piatra de temelie la construcţia şcolii, Vera Grigore, Nadejda şi Moisei Ivanov, Anastasia şi Vasile Telerman, Natalia şi Ion Ciobanu, Dora şi Nicolae Croitoru, Elena şi Filip Palamarciuc, Vera şi Trofim Arnăut, Ana şi Cuprian Rozmeriţă, Alexandra şi Vasile Grigore, Dominicia şi Ion Grigore, Natalia şi Isidor Şalaru şi mulţi-mulţi alţii.
Ion Pantaz, un primar la patru sate
„Au fost profesori la soveste!”
„Aici am făcut carte! Baza pe care mi-au pus-o profesorii mei mi-a fost de folos şi la Universitatea Agrară, unde am învăţat, şi mai departe, în viaţă. Au fost profesori la soveste”, a spus, la rândul său, Valeriu Garaz, absolvent al anului 1966. Sorina Ştefârţă, absolventa anului 1990, a constatat că şcoala de la Jora a fost întotdeauna o forjerie de limbi moderne, iar colega ei de clasă, Ana Moscaliuc, a confirmat acest lucru, interpretând o piesă în limba franceză – „Tombe la neige”, în memoria mamei sale, Vera Căprian, şi ea absolventă a promoţiei din 1966… Printre cei care au ţinut să-şi amintească de frumoşii ani de şcoală au mai fost Ion Terinte, Mihai Josan, Marin Moscaliuc, Vasile Didenco, Vasile Andrieş, Vadim Ştefârţă, Afanasie Globa, Pavel Onofrei, Maria Maleru, Alexandra Babici ş.a.
Ana Moscaliuc: „Tombe la neige…”
În semn de recunoştinţă pentru profesori – inclusiv pentru părinţii ei, Alexei şi Vera Grigore – Silvia Grigore le-a adus tuturor în dar mai multe şlagăre. Ea şi-a încheiat recitalul cu cântecul „Nistrule cu apă rece”, fiind susţinută de ansamblul folcloric „Moştenitorii” din localitate, la care s-au alăturat mai mulţi profesori şi primarul. De asemenea, cei prezenţi au fost salutaţi de Ansamblul folcloric din satul Văşcăuţi, în frunte cu primăriţa Vera Caraman, care a interpretat frumoasa melodie „Dragă mi-i unde-am venit!”. Astfel, ziua de 16 aprilie va rămâne pentru mult timp în memoria absolvenţilor şi a dascălilor de la Jora de Jos, dar şi a noastră, a celor care am vizitat această localitate cu oameni gospodari de pe malul pitoresc al Nistrului…
Valentina Romanciuc, mereu cu gândul acasă