Aici s-au adunat, s-au concentrat, un număr important de veritabili intelectuali, oameni școliți în Europa care au dat Basarabiei un alt puls, o altă dimensiune a vieții intelectuale.
Dacă intelectualii Chișinăului, cu mici excepții, erau produsul școlii ruse, acum veneau la catedră profesori de formație europeană.
Dar, totodată, venea și spiritul universității ieșene.
Deși, chiar și în cazul când profesorii erau produsul autentic al școlii românești, accentele europene erau evidente.
Unul dintre intelectualii remarcabili ai acelei Facultăți de Teologie din Chișinău a fost Cicerone Iordăchescu (22.I.1882, s. Liţca, com. Miclăuşăni, jud. Iaşi – 29.IV.1966, Iaşi), profesor de teologie, eminent teolog, distins filosof creştin, versat poliglot.
S-a născut în familia preotului Dumitru Iordăchescu.
A făcut studii la Seminarul teologic inferior la Roman, la Seminarul superior Veniamin Costachi din Iaşi (cu absolvirea în 1903), la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1904-1908) și-a luat licenţa în filozofie la Universitatea din Iaşi (în 1915).
Fișa lui de activitate întocmită și publicată de academicianul Mircea Păcurariu în Dicţionarul teologilor români (Bucureşti, 1996) impresionează: Secretar al Seminarului Teologic Sf. Andrei (1908-1909), concomitent, preot la Biserica Sf. Voievozi din Galaţi (1908-1909), preot la catedrala mitropolitană şi profesor la Seminarul Teologic Veniamin Costachi din Iaşi (1909), superior al capelei ortodoxe române din Baden-Baden (1909-1913), concomitent face teologie şi filozofie la universităţile din Strasbourg şi Freiburg (1910-1911; 1911-1913), preot la Biserica Bărboi din Iaşi (1913-1916; 1919-1921), confesor militar (1916-1917), superior al bisericii ortodoxe române din Paris (1917-1918), profesor de limba engleză şi filozofie la Liceul Național din Iaşi (1921-1927), director al Seminarului Veniamin Costachi din Iaşi (1925-1927), consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, profesor de istoria Bisericii Universale şi Patrologie I la Facultatea de Teologie din Chişinău (1927-1941) (între anii 1930-1932 – decan al acestei facultăţi), ulterior, profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi-Suceava (1941-1947), unde, de asemenea, un timp a activat în calitate de decan.
În perioada anilor 1916-1917 când este preot militar pe front, face primele notițe care mai târziu se transformă în cărți memorialistice: Însemnări din anii 1916-1919. Din primul an al războiului de întregire, 1916-1917. Biserica Română din Paris 1917-1919 (Iași,1937).
Împreună cu regimentul IV Vânători a participat la luptele din Transilvania, Munții Moldovei. Fiind numit în octombrie 1917 superior al Bisericii Române din Paris a întreprins o călătorie de 42 de zile prin Petrograd, Arhanghelsc, Londra ca să ajungă la Paris.
Lecțiile lui, ascultate cu mare atenție, erau niște modele pedagogice pentru studenți, care, în marea lor majoritate, erau deja preoți cu parohiile lor.
Cum era și firesc pentru un savant de calibrul lui, publică mult, îndeosebi, lucrări de istorie, teologie, filozofie, traduceri din greacă. Și-a încercat forțele și ca redactor-șef, un timp a condus editarea revistei Viaţa creştină (1913-1914), care apărea la Iaşi. A mai colaborat la publicațiile periodice: Viitorul (Iași), Mitropolia Moldovei (Iași), Biserica Ortodoxă Română (București), Luminătorul (Chișinău) ș.a.
Opera lui de apologetică, de dogmatică și cea memorialistă este de mare actualitate și astăzi: Expunerea și critica teoriei lui Max Müller despre religiune (1908), Înființarea Seminarului Sf. Apostol Andrei (Buc., 1908), Preotul şi opinia publică. (Galaţi, 1909); Istoria dogmelor ca disciplină teologică şi premisele ei. (Iaşi, 1912); Sfântul Ioan Damaschinul. Studiu patristic (Iași, 1912), Religie și cultură (1920), Teoria judecăţii. Studiu logico-epistemiologic. (Iaşi, 1927); Istoria vechii literaturi creştine (trei volume; Iaşi, 1934, 1935, 1940) – lucrare considerată primul tratat de patrologie în limba română; Romantismul religios. (Chişinău, 1929).
Sfântul Atanasie (1929), Omilii duhovniceşti de Sf.Macarie Egipteanul (traducere din greacă; ed. I, Chişinău, 1931; ed. a II-a, Chişinău, 1932); Despre numele divine de Pseudo-Dionisie Areopagitul (traducere din greacă, Bucureşti-Chişinău, 1936), Augustinus Confessionum (f. a), Sfântul Grigorie de la Nissa (1942) ş.a.
Poliglot fiind, cunoștea limbile greacă, latină, franceză, germană, engleză, rusă și italiană. Și nu e de mirare că a colaborat cu un alt poliglot ieșean, profesorul Theofil Simenschy editând în traducere scrierea lui Grigore de la Nissa Contra destinului (1938) și Institutiones divinae (1938) de Lactanțiu.
S-a pensionat în 1947 pentru limita de vârstă din învățământ, dar a continuat să slujească timp de 12 ani ca preot-paroh la Catedrala mitropolitană și la Biserica Bărboi din Iași. S-a stins din viață la 29 aprilie 1966 și a fost dus să-și doarmă somnul de veci la Cimitirul Eternitatea din Iași.
Caz rar pentru istoria noastră, când doi frații scriu împreună capitole întregi din ea. Valeriu Iordăchescu (2.II.1885, Sodomeni, Pașcani, jud. Iaşi – 11.III.1975, Bucureşti), este fiul preotului Dumitru Iordăchescu și fratele preotului și a profesorului teolog Cicerone Iordăchescu.
Școala primară a început-o în satul natal Sodomeni, după care a continuat studiile la Pașcani. Trei ani a învățat la Seminarul Teologic inferior din Roman (1896-1899), după care a făcut patru clase la Seminarul Veniamin din Iaşi (1900-1904), apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1904-1908), susținând teza de licență cu tema — Substanța sufletului (1908).
În 1909 a fost hirotonit preot la Biserica Sf. Trei Ierarhi din Iaşi (1909-1910), preot în Fălticeni şi protopop al jud. Suceava (1910-1914), director al cancelariei mitropolitane și preot la Biserica Golia din Iaşi (1914).
Merge exact pe urmele fratelui mai mare Cicerone, susține examenul de capacitate pentru seminarii și devine profesor la Seminarul Teologic Sf. Andrei din Galaţi (1914-1919). Tot de la fratele Cicerone ia în primire postul de superior al bisericii ortodoxe române din Paris (1919-1921), când a urmat cursuri de Filozofie şi Teologie la Sorbona, Collège de France şi Institutul catolic.
Revenit în România este numit profesor (1921-1927) şi director (1921-1925) la Seminarul Veniamin Costache din Iaşi, iar odată cu deschiderea noii facultăți în Basarabia e numit ca și Cicerone profesor de Morală la Facultatea de Teologie din Chişinău (1927-1941) şi – în continuare – la cea din Cernăuţi-Suceava, din 1941 până la pensionare, în 1947;
S-a pensionat în 1947 ca și fratele Cicerone din cauza instaurării regimului comunist.
Între anii 1951 şi 1960 a fost preot la Biserica Belvedere din Bucureşti.
Ionel Maftei în cartea sa Personalități ieșene (Iași, 1997) îl caracterizează astfel:
Având o profundă pregătire teologică și filosofică, bun predicator și talentat conferențiar, el s-a impus în lumea intelectuală a Iașului. Însușirea proeminentă a slujbei sale preoțești a fost predica, înscriindu-se ca unul dintre marii predicatori ai bisericii noastre. Părintele Valeriu Iordăchescu a fost nu numai un mare predicator, ci și un conferențiar de excepție. La bogăția și varietatea cunoștințelor se adăuga talentul de mare orator…
…a fost ales membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor, în Congresul Naţional Bisericesc şi în Consiliul Central Bisericesc preşedinte al Consiliului apelativ mitropolitan din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei clerului moldovean.
Paradoxal, dar unul din marii teologi ai vremii sale, a scris relativ puţin: Filosofia morală. Partea generală. (Iaşi, 1939). A publicat studii şi eseuri în diferite reviste bisericeşti: Biserica Ortodoxă Română (București), Mitropolia Moldovei (Iaşi), Luminătorul (Chişinău); Candela (Cernăuţi) ş.a.; A tradus opera filosofului Jacques Maritain: Reflexii asupra inteligenţei şi asupra vieţii sale proprii, cu un temeinic studiu introductiv.
A publicat un Manual de religie pentru cl. I a gimnaziului unic (în colaborare cu I. Solomei şi Şt. Bârsănescu, Bucureşti, 1947) şi Parabolele şi învăţăturile Mântuitorului Hristos, pentru cl. a II-a a gimnaziului unic (în colaborare cu I. Solomei şi Şt. Bârsănescu, Bucureşti, 1947).
Iar în 1952 a colaborat la cartea Învățătura de credință ortodoxă.
S-a stins din viață la București și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
Duetul pedagogic al fraților Iordăchescu a rămas unul de referință pentru istoria interbelică a Chișinăului și chiar a întregii Basarabii.
