În culisele Istoriei: Medic chirurg… Prim-ministru… Martir

Probabil în acele vremuri tulburi stăpânirea de sine mergea mână în mână cu reflexul profesional de a nu face panică şi de a încerca soluţionarea celor mai dificile probleme reieşind din realitatea obiectivă.

Spre biografia lui Daniel Ciugureanu am mers mult. Căci numele lui se întâlnea des şi în diferite contexte, fie membru al „pământeniei basarabene” de la Kiev Deşteptarea, fie în arhiva Sfatului Ţării ş.a.

Din toate aceste informaţii prin sublimare am obţinut o structură biografică compactă:

CIUGUREANU, Daniel
(9.XII.1885, s. Şirăuţi, jud. Hotin – 5/6.V.1950, închisoarea Sighetul Marmaţiei, mormânt cenotaf la Cimitirul Cernica, Bucureşti)
S-a născut în familia preotului Alexandru şi al soţiei sale Ecaterina.
Studii: şcoala primară din sat, cursuri la un liceu din Bălţi, Seminarul Teologic din Chişinău, Facultatea de Medicină a Universităţii din Kiev (1913).
În mai 1912 a fost arestat de ohrana ţaristă pentru activitate naţională în cadrul Societăţii Deşteptarea din la Kiev.
A activat în calitate de medic la spitalele din Vorniceni (1913), Hânceşti (1914). Membru al Partidului Naţional Moldovenesc. În ianuarie 1918 este însărcinat cu formarea noului guvern, după demisionarea celui condus de P. Erhan.
Cronica guvernării lui D. Ciugureanu este scurtă, dramatică și victorioasă.

19 ianuarie 1918
Este format noul Guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti, condus de Daniel Ciugureanu.

24 ianuarie 1918
Sfatul Ţării adoptă Declaraţia de independenţă a Republicii Democratice (Populare) Moldoveneşti.

26 februarie 1918
La Iaşi soseşte o delegaţie basarabeană (I. Inculeţ şi D. Ciugureanu) care mulţumeşte Guvernului român pentru ajutorul acordat. În cadrul întrevederilor pe care le-a avut cu prim-ministrul Alexandru Averescu, delegaţia a discutat în linii mari chestiunea unirii Basarabiei cu România.

1918, martie 1 (st.v.). Telegrama trimisă Guvernului Român (Iaşi) de Sfatul Ţării din Chişinău
MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
DIRECŢIA CABINETULUI ŞI A CIFRULUI
TELEGRAMĂ DESCIFRATĂ
Divizia 11, Iaşi, 1 martie 1918.
Guvernul Republicii Moldoveneşti, revenind asupra telegramei sale din urmă, roagă Guvernul Regal să dea ordine armatei sale din Basarabia de a nu permite crearea de corpuri armate ruseşti pe teritoriul Republicii; deoarece neorânduielile şi nesupunerea au reînceput numai cât s-a ştiut de permisiunea acordată Generalului Şcerbacev de a forma unităţi militare ruse.
Ministru Preşedinte, Dr. Ciuhureanu
Ministru al Afacerilor Străine,
I. Pelivan

4 martie 1918
Ziarul România Mare (Chişinău) publică un proiect al Constituţiei Republicii Democratice Moldoveneşti, compus din 10 părţi, incluzând 81 de articole, elaborat de Comisia Juridică.
Dimisionează guvernul Alexandru Averescu şi intră în scenă guvernul Alexandru Marghiloman. Pentru a duce tratative cu Puterile Centrale era nevoie de o personalitate agreată de ei. Şi dacă ţinem cont că pacea care urma să fie încheiată nu era una dorită şi onorabilă atunci figura generalului erou Alexandru Averescu nu era cea mai potrivită. I.I.C. Brătianu a şi propus această soluţie.

16 martie 1918
Sfatul Ţării protestează împotriva amestecului Ucrainei în treburile interne ale Republicii Democratice Moldoveneşti. Ucraina formula pretenţii teritoriale nejustificate asupra judeţelor Hotin şi Cetatea Albă.

23 martie 1918
La insistenţa Blocului Moldovenesc, I. Inculeţ, D. Ciugureanu şi C. Stere, sosit de la Bucureşti, se deplasează la Iaşi unde, în incinta Palatului Sturdza, discută cu reprezentanţii Guvernului român problema unirii Basarabiei cu România. Delegaţia basarabeană îl invită pe Alexandru Marghiloman, primul-ministru al României, la Chişinău.

26 martie 1918
Carte poştală.
Soseşte la Chişinău primul-ministru al României, Alexandru Marghiloman, însoţit de ministrul de război, Constantin Hârjeu, şi de alţi demnitari. Primul-ministru român duce tratative cu membrii guvernului basarabean, cu reprezentanţii fracţiunilor din Sfatul Ţării, cu reprezentanţi ai clerului, ai marilor proprietari, ai altor pături sociale pentru a se edifica asupra atitudinii acestora faţă de problema unirii Basarabiei cu România.
La 27 martie 1918 a salutat Actul Unirii Basarabiei cu România.

30 martie 1918
La Iaşi se desfăşoară solemnităţi oficiale consacrate Unirii Basarabiei cu România, cu participarea unei numeroase delegaţii de la Chişinău, conduse de Ion Inculeţ. În cadrul dineului oficial, au rostit alocuţiuni Regele Ferdinand şi Ion Inculeţ, după care suveranul român a conferit decoraţii tuturor reprezentanţilor basarabeni.

3-5 aprilie 1918
I.Inculeţ şi D. Ciugureanu fiind desemnaţi ca membri ai Guvernului central de la Bucureşti, din partea Basarabiei în eşalonul superior de la Chişinău au loc unele schimbări: în funcţia de preşedinte al Sfatului Ţării este ales Constantin Stere, iar şef al Directoratului General – Petre Cazacu.
După Unire a fost ministru fără portofoliu (9.IV—23.X.1918; 24.X—28.XI.1918; 29.XI.1918—26.IX.1919; 27.IX—30.XI.1919), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, de mai multe ori senator şi chiar preşedinte al Senatului.
În 1932 se stabileşte la Bucureşti, activând în calitate de chirurg la spitalul Cantacuzino. În vara anului 1940 fondează Cercul basarabenilor, având drept scop susţinerea refugiaţilor din Basarabia.
În 1941 este mobilizat ca medic militar (având gradul de colonel) şi până în 1946 activează în această calitate, după care se pensionează. La 5 mai 1950 este arestat şi moare în aceeaşi noapte.

Distincţii:
Marea Cruce a Coroanei României cu cordon, ordinul Ferdinand I în grad de Mare Cruce cu eşarfă, ordinul Serviciul Credincios în grad de mare ofiţer ş.a.
Opera publicistică:
„Către locuitorii Basarabiei”//Sfatul Ţării, 1918, nr. 251, anul II, din 18 februarie;
„Chemarea Partidului Democrat la Unire”// Sfatul Ţării, 1918, nr. 493, anul III, din 29 aprilie;
„Notes on Bassarabia”// The Balkan review, Londra,1920, nr.6, vol. II, din ianuarie.

Marea lui contribuţie la Actul Unirii a fost nu numai pe timpul mandatului de prim-ministru al Basarabiei, dar şi mai târziu când în cadrul unor delegaţii a militat la Paris şi Londra în favoarea recunoaşterii lui. Era conştient de faptul că în destinul României marea problemă rămâne Rusia. Acestei teme i-a dedicat o carte intitulată „Problema rusă faţă de interesele europene şi române”, tipărită în 1919 la Chişinău.
Avertizarea lui ignorată de majoritatea politicienilor români până la urmă s-a confirmat. Rusia nu numai că şi-a revenit după şocul politic din 1917, dar în scurtă vreme a devenit o ameninţare reală pentru România Mare.

Şi totuşi această formulă nu ne poate prezenta marea dramă a acestui om care n-a făcut altceva, decât de-a lungul întregii vieţi să-și slujească Patria. Şi-a asumat riscul Unirii Basarabiei cu România alături de alţi camarazi, a făcut totul ca în 1941 Basarabia să fie eliberată de sub ocupaţia sovietică şi ca răsplată destinul a făcut să-şi dea ultima suflare într-o puşcărie…

Istoricul Constantin C. Giurescu în cartea sa „Cinci ani şi două luni în penitenciarul de la Sighet” (Bucureşti, 1994) la pag. 58 scrie: „În altă dubă a sosit Constantin Argetoianu, fraţii Alexandru şi Ion Lapedatu, August Filip şi alţii. O a treia cuprindea pe Gheorghe Strat, pe generalii Glatz şi Achille Diculescu, pe dr. Ciugureanu, pe D. Caracostea, pe Budurăscu şi alţii; în total optsprezece persoane. În timpul parcursului, în apropiere de Turda, doctorul Ciugureanu din Basarabia, a avut un atac de congestie cerebrală; a fost coborât din dubă, muribund, la spitalul din Turda, unde a şi murit, îndată după aceea. E prima victimă din multele pe care le-a dat grupul celor arestaţi în noaptea de la 5 spre 6 mai 1950”.

Deoarece mormântul lui n-a fost descoperit la închisoarea Sighet, a fost instalată o cruce, iar la Cimitirul Cernica de lângă Bucureşti, fiul său Gheorghe Ciugureanu a înălţat un cenotaf.

La Cimitirul fără de morminte de la Sighetul Marmaţiei la 20 iulie 1993 a fost sfinţită o Troiţă din lemn de stejar având pe una din părţi basorelieful lui Daniil Ciugureanu. Restul recunoştinţei publice rămânând în seama noilor generaţii…