Istorie

În culisele Istoriei: O LECȚIE A MEMORIEI PE CARE AM RATAT-O

La Cimitirul Central, chiar în faţa bisericii era un monument funerar de toată frumuseţea, cioplit în marmură albă, era suplu, modest şi emana eleganţă spirituală, întocmai cum odinioară emana cel care fusese înhumat sub acea piatră.

Scriu era, fiindcă azi acel simbol funerar nu mai este. Un monument enorm, de marmură neagră acoperă ceea ce cândva amintea de cel care a fost Ioan Doncev.

O stradă din Chişinău îi poartă numele, iar mormântul i l-au profanat…
Ioan Doncev s-a născut la Chişinău, în 1821, într-o familie mixtă. În unele surse se afirmă că tata era bulgar, mama româncă din Basarabia. După afirmația soției lui Ioan Doncev, tatăl acestuia era sârb și a confirmat acest fapt lui Ștefan Ciobanu, când acesta aduna materiale pentru monografia sa Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă (Chișinău, 1923), dar care mai face o precizare și mai interesantă, că Ioan Doncev în satele de serviciu era trecut ca „cetățean basarabean din comunitatea grecească”. Un singur lucru rămâne cert – originea lui e din zona balcanică.

Tot soția lui I. Doncev, care a decedat abia în 1920 i-a pus la dispoziție cercetătorului basarabean și actul de deces eliberat de Consistoriul din Chișinău: „Anul 1885, 1 aprilie a murit consilierul de stat Ioan Petrea Doncev, 64 de ani, de febră (ferbințeală), pe care l-a înmormântat la cimitirul orășan din Chișinău superiorul, protoiereul Luca Lașcu…” (Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă (Chișinău, 1923), pag.122-123).

Secolul XIX a fost perioada complicată de colonizare a Basarabiei, politică promovată insistent de generalul I. Inzov, care era responsabil de acest proces. El salva de la exterminare populaţia balcanică, care era persecutată drastic de turci, în primul rând, pe motive de credinţă creştin ortodoxă.

Popoarele din Balcani sperau foarte mult ca având sprijinul Rusiei vor reuşi să se elibereze, iar până atunci urmau să obţină prin hărnicia lor două lucruri primordiale, să acumuleze bani ce vor putea ajuta la eliberarea ţărilor lor şi să facă studii pentru că şcoala bună era o garanţie a unui viitor bun.

Ioan Doncev trece prin mai multe şcoli basarabene. La 4 mai 1829 este înscris la şcoala ţinutală din Chişinău, iar la 12 septembrie 1833 la Gimnaziul regional nr.1 de băieți din localitate, pe care îl absolveşte în 1839.
După absolvirea studiilor gimnaziale este numit profesor de istorie şi geografie la şcoala ţinutală din Tighina, tot aici mai predă latina şi aritmetica. În 1847 reuşeşte să revină la Chişinău la şcoala ţinutală, unde învăţase cândva. Aici predă limba română până în 1853.

Necesitatea de a preda limba română la Gimnaziul de băieţi nr. 1 din Chișinău obligă direcția să-l angajeze în calitate de profesor de limba română unde activează din 1853 și până la 1 martie 1866, când Catedra de limba română este desființată.

După care problema limbii române este scoasă de pe agenda de lucru a gimnaziului. În acest răstimp el elaborează două cărţi fundamentale pentru cultura noastră: Abecedă rumână, (Chişinău, 1865), şi Cursulu primitivu de limba rumână (Chişinău, 1865), devenind astfel autorul primei gramatici româneşti scrise cu litere latine în Basarabia.

Ambele ediții au fost tipărite la cea mai bună tipografie din Chișinău, care era proprietatea armeanului Achim Popov și care a mai tipărit și alte cărți în limba română, cum a fost cazul cu „poeziile și alcătuirile” lui Ioan Sărbu. Achim Popov intenționase să tipărească și o publicație periodică pentru Basarabia, dar n-a reușit să obțină permisiunea guvernului rus.

După unirea din 1859 abia în 1866 s-a încetățenit noțiunea de România, în loc de Principatele Unite. Dar la Chișinău în 1865 apăreau două manuale în care limba era denumită corect – română.

Mai mult ca atât, grație Procuvântării (adică prefeței scrise de autor în limba rusă, limba oficială a statului) la Cursulu primitivu de limba rumână putem stabili astăzi cu exactitate destinul studierii limbii române în Basarabia în sec. XIX: „Limba română s-a predat în toate cele șapte clase ale liceului regional din Chișinău, de la deschiderea lui în anul 1833, în mod obligatoriu pentru acei din elevii liceului, care nu doreau să învețe limba germană. Ca obiect, care în multe privinți are interesul său local, limba română se mai predă și în unele școli (medii) ținutale din regiune: în nr.1 și nr. 2 din Chișinău, în Orhei, Bălți, Soroca și Hotin, în Seminarul teologic din Chișinău, în multe școli comunale și aproape pe lângă fiecare parohie din Basarabia.” Dar situația s-a schimbat radical după 1866 când s-a început procesul de suprimare a învățării limbii române de către elevii din Basarabia, proces finalizat în anul1883.

Este foarte interesantă remarca lui vizavi de alfabetul latin:
„Românii ca toate popoarele latine, se foloseau în vechime de litere latine; abia în veacul al XV-lea mitropolitul Moldovei Teoctist, de origină bulgar, cu scopul ca păstoria lui să nu se unească cu biserica apuseană, l-a convins pe Alexandru cel Bun să schimbe alfabetul latin cu cel slavonesc… Aceasta a dus la aceia, că literatura română a început să se scrie cu două alfabete: slavon-bisericesc, care a dominat în principatele unite de astăzi și acel latinesc, care a rămas neschimbat în Transilvania și la alți români uniți de peste hotare”.

Slavistul Ștefan Ciobanu analizând cartea lui I. Doncev face niște concluzii foarte prețioase:
„Cursulu primitivu de limba rumână a lui I. Doncev, destinat pentru „școlile elementare” și „patru clase gimnaziale” cuprindea un abecedar, un bogat material de lectură, o gramatică a limbei române și un dicționar. I. Doncev își realizează planul său din „procuvântare”. Și planul lui de minune corespunde și cerințelor pedagogice și nevoilor școalei basarabene. Presupunând că elevii știu să citească litera rusă, I. Doncev organizează într-așa fel materialul, că elevul deodată putea să citească în românește; trecând prin alfabetul românesc de tranziție, elevul ajungea la citirea textelor cu literă nouă (latină-n.n.). Autorul dă o mulțime de bucăți de proză, în care elevul pe lângă terminologia științifică din botanică, zoologie, mineralogie etc. capătă și ceva cunoștințe. Autorul nu se teme să introducă cuvinte moderne,… convins că limba ca un organism viu se modifică, se dezvoltă, el nu se ferește de a introduce cuvinte noi în limba basarabeană. Ceea ce este însă important este faptul că prin cartea lui I. Doncev, basarabenii cunosc ceva din poezia românească, din operele lui V. Alecsandri, Bolintineanu etc. Și aici el știe să aleagă poeziile cele mai potrivite după limbă pentru Basarabia. Ce este de mirat, I. Doncev tipărește și vre-o două-trei poezii patriotice românești.

Dacă autorul ar fi introdus ceva mai multe bucăți din istoria românilor, cartea lui I. Doncev alcătuită atât de metodic avea și mai mare însemnătate pentru Basarabia”. (Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă (Chișinău, 1923), pag 130-131).

Tot la Chişinău, în 1877, când a început războiul pentru eliberarea Bulgariei Ioan Doncev editează un ghid de conversaţie ce urma să fie utilizat în primul rând de militarii ruşi care luptau alături de cei români: Convorbiri și cuvinte informative ruso-rumâne.
Activitatea lui pro-limba română nu era privită cu ochi buni de administraţia rusească şi el a fost scos din liceu.

În ultimii ani de viaţă este director al Azilului de copii fondat de Iorgu Balş.
De Ioan Doncev basarabenii și-au amintit abia în sec. XX , când în anii 1906-1917 limba română la Școala Eparhială de fete din Chișinău era predată după manualul lui. După 1990 a fost luată decizia ca o stradă din Chişinău să-i poarte numele.
Iar după 2000 nişte responsabili de la Cimitirul Central au decis că Ioan Doncev nu mai are nevoie de un loc de odihnă pe veci, deşi mormântul lui era un loc de pelerinaj pentru cei care ştiu cât de greu şi-a făcut loc limba română în şcoala rusească, au demolat monumentul funerar și au distribuit locul unor preoți anonimi.

La noi a fost și rămâne în vogă anonimatul…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.