Film

In memoriam: Filmul rupt al lui Alex Leo Şerban

Mi se pare nedrept că Leo nu mai este: l-am întâlnit în noiembrie trecut, la o conferinţă, la Fundaţia Lowendal, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. „Leo, i-am zis, a fost trist anul acesta Cannes-ul fără dumneata!”. „Şi va mai fi”, mi-a răspuns, zâmbind luminos… Era pe o altă orbită, revenise din Argentina şi pornea spre Lisabona-mon-amour. Ne-am înţeles să ne vedem curând în Portugalia, îndrăgită şi graţie Scrisorilor sale din drumeţii. Exclusiv din vina mea, n-am mai apucat să-l văd, acum însă îmi imaginez, printre lacrimi, făptura sa diafană adăstând pe o bancă de lângă Catedrala Estrella, cu nelipsita carte pe braţe…

Era un cititor avan, poliglot. Dar şi critic, eseist, traducător, artist vizual. Curator şi expozant, a făcut parte din numeroase jurii internaţionale la expoziţii de artă şi festivaluri de film. A iniţiat şi a condus Clubul Cinefililor la Institutul Francez din Bucureşti, a conferenţiat la Lincoln Center din New York, Universitatea Umea din Suedia, Universitatea Humboldt din Berlin. În martie 2005 – septembrie 2006 a realizat emisiunea de cultură vizuală Fotograme de pe TVR Cultural. A fost autor (în colaborare cu Mihai Chirilov şi Ştefan Bălan) al volumului Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele (Idea Design & Print, 2004). A mai publicat Dietetica lui Robinson (Curtea Veche, 2006), De ce vedem filme. Et in Arcadia Cinema (Polirom, 2006) şi 4 decenii, 3 ani şi 2 luni cu filmul românesc (Polirom, 2009). În 2008, Fundaţia Timpul i-a acordat Marele Premiu pentru Jurnalism Cultural.

Debutase în 1976, cu un poem în Chicago Review din SUA, apoi a fost bursier al Ministerului francez al Culturii (1992), „International Visitor” în SUA (1996). A predat la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti şi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, a ţinut un curs pentru masteranzi la Centrul de excelenţă pentru studiul imaginii. „Unul dintre fondatorii revistei „Dilema”, un personaj fascinant, un personaj autentic chiar şi atunci când nu avea dreptate. Avea un profil cum rar întâlneşti în zilele noastre – cultivat, trendy, curios, cu o cultură rafinată în diverse domenii. Stilul jovial al revistei „Dilema veche” i se datorează şi lui Alex Leo Şerban”, scrie Mircea Vasilescu, redactor-şef la „Dilema veche”. Ultimul său articol – despre Marilyn Monroe, al cărei mare fan era – a fost publicat acum şase săptămâni… Or, dacă e să aleg cuvintele care îl caracterizează, indubitabil, acestea sunt inteligenţa sclipitoare, rafinamentul, umorul şi autoironia. Ilustraţie perfectă a noţiunii de dandy, arbitrul eleganţei şi al bunului-simţ; personalitate generoasă, personaj proteic ce şi-a regizat propria viaţă ca pe o operă de artă, trezind valuri de admiraţie şi, adesea, provocând şi scandalizând. Când a împlinit 50 de ani, pe 28 iunie 2009, i-a sărbătorit, împreună cu cei mai buni prieteni, într-o sală de cinema, organizând o proiecţie privată la Sala „Elvira Popescu” a Institutului Francez din Bucureşti. S-a servit o cupă de şampanie, multă voie bună şi filmul „Mon oncle” de Jacques Tati, de exact aceeaşi vârstă cu omagiatul. De fapt, şi-a asumat ca nimeni altul propria existenţă, fără regrete, a trăit din plin, reuşind în prea-scurtul său soroc mai mult ca alţii în ani 80.

Acum, îmi sună altfel fraze cărora nu le dădeam importanţă, calificându-le gesturi de frondă, tipice tinerilor rebeli: „Fumez de la 13 ani şi n-am de gând să mă las – ce rost are să trăieşti fără a face ce-ţi place?! Iar dacă e să mori (vorb’aia, cine nu moare să ridice mâna), eh, asta e – mai bine să ştii de la ce ţi se trage decât să mori confuz”. S-a dus să moară puţin, discret şi delicat… „Atunci când îţi faci planuri e ca şi cum ţi-ai plasa viaţa în mâinile sorţii, iar soarta râde de tine chiar în acel moment. Viaţa e cobaiul sorţii…”. E ultimul mesaj, lăsat pe 31 martie pe contul său de Twitter, de Alex Leo Şerban. S-a rupt un film remarcabil. Adio, Leo! 

Din Lisabona,
Larisa Turea, pentru TIMPUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *