Actualitate

În Moldova încep să fie aplicate proiecte cu cheltuieli reduse la energie

Studiul a arătat dependența și vulnerabilitatea economiei naţionale, dar şi a populaţiei la creşterea preţurilor de procurare a produselor energetice de la țările vecine. În prezent, dezvoltarea sectorului energetic din țară este reglementată de Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2020. Scopul principal al programului este crearea unui complex energetic eficient care să asigure securitatea energetică a ţării, modernizarea infrastructurii şi integrarea pe piaţa energetică europeană.

În acest context, în ultimii ani s-a simțit o optimizare a proiectelor în întreaga țară ce vizează Programul naţional pentru eficienţă energetică 2011-2020, care prevede reducerea consumului de energie cu 20 la sută, în următorii 5 ani.

Creşterea eficienţei energetice este o prioritate pentru toate administrațiile locale din țară. Din acest motiv, și capitala se înscrie în rândul localităților care optează pentru economisirea energiei.

În această ordine de idei, pe o stradă din capitală a fost instalat sistemul de iluminare cu becuri econome. Pe data de 30 ianuarie anul curent, sistemul a fost inaugurat pe bulevardul Dacia, pe porțiune Porțile Orașului – Aeroportul Internațional Chișinău.

Aproape un an de zile au durat lucrările rețelei de iluminat pentru circa 10 km de stradă. Au fost instalați 259 de piloni pe mijlocul traseului. Înălțimea pilonilor este de 11 m, fiecare având 2 brațe, pentru a asigura iluminarea ambelor sensuri de circulaţie. Traseul va fi iluminat de 409 corpuri electrice de culoare albă, pe bază de LED. Principalul avantaj al becului LED este consumul său scăzut, de câteva ori mai mic decât cel al unui bec obișnuit. Proiectul a costat 22 milioane lei, banii fiind alocați din bugetul municipal pentru anul 2014.

LED cu consum de120 kw pe oră

Anatol Aparatu, inginerul –șef la întreprinderea Municipală „Lumteh” a declarat că întreținerea acestei porțiuni de drum va costa mai puțin decât alte străzi din capitală. LED-urile instalate consumă 120 kw pe oră, în timp ce becurile obișnuite de pe stâlpii stradali sunt de 250 kw pe oră. „În prezent noile becuri au un consum de electricitate de 49,9, kw pe oră. Bineînțeles costurile pentru întreținerea iluminatului va fi mai mic”, a enunțat inginerul – șef.

Întrebat care vor fi cheltuielile pentru achitarea iluminatului stradal pe acest tronson, Anatol Aparatu a menționat că nu au fost făcute estimări preventive, dar acestea vor fi în jur de 180,000 kw anual, ceea ce echivalează cu aproximativ 340 mii lei. Deci pentru o lună, Primăria va cheltui în jur de 28 mii lei pentru 10 km de iluminat stradal cu regim redus.

Sistem învechit de iluminare din Chișinău înseamnă şi consum dublu de energie electrică. Anual, din bugetul municipal se alocă 50 de milioane de lei pentru achitarea iluminatului stradal. Autoritățile au spus că pentru anul 2015 nu au fost prevăzute resurse în buget pentru iluminarea altor străzi din capitală.

Standarde europene pe străzile din țară

Boris Covrig, executantul lucrărilor, consideră „că acest sistem de iluminare este realizat după standarde la care înşişi europenii tind. Și la ei sunt pe cale de implementare proiecte bazate pe consum redus de energie”. El a mai adăugat că în acest an urmează să se instaleze becurile econome pe stradă până la podul din localitatea Sângera. Mai ales că, în urma lucrărilor, au fost economisite 5 milioane de lei.

Anul trecut, în comuna Tătărăuca Veche din raionul Soroca a fost, la fel, implementat sistemul de iluminat redus. Proiectul pilot a costat 0,7 milioane euro, finanțat de Guvernul Germaniei prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”. În localitate au fost folosite 456 de becuri de tip LED, soluția cea mai optimă și eficientă din punct de vedere tehnic și economic, unde sau luat în calcul costul investiției, consumul de energie electrică, costurile de întreținere și deservirea sistemului de iluminat stradal.

Ion Cozma, Șeful Specialist la Agenția pentru Eficiență Energetică și Surse de Energie Regenerabilă, a declarat că anume agenția este responsabilă pentru crearea unei baze de date privind proiectele de țin de eficiența energetică. „Toate sistemele noi care urmează să fie implementate de administrațiile locale, trebuie să fie coordonate cu Agenția pentru Eficiență Energetică pentru a alege varianta optimă pentru iluminarea stradală”, a spus șeful de la agenție. Însă în cazul iluminării stradale din Chișinău nu a fost făcută o asemenea cerere, autoritățile locale alegând de sine stătător tehnologiile utilizate.

Pentru a continua inițiativa de îmbunătăţire a eficienţei energetice, consolidarea securităţii energetice şi creşterea economică în întreaga țară, în următorii doi ani și în alte localități vor fi implementate asemenea proiecte. În oraşele Cantemir, Soroca şi Ocniţa vor fi instalate peste 700 corpuri de iluminare stradală de tip led. Proiectul este susţinut financiar de Comisia Europeană cu un grant de 400 de mii de euro, iar 100 de mii de euro este contribuţia autorităţilor publice locale.

Securitatea la trafic

Bulevardul Dacia nu a fost ales întâmplător ca să fie iluminat cu becurile econome. Deși era una dintre arterele principale a orașului, în lipsa iluminării, drumul spre Aeroport devenea riscant. Statistica arată că cele mai dese accidente se întâmplă din cauza vizibilității reduse. Lipsa iluminării stradale în orașe și sate a luat viața a 21 de copii din Republica Moldova, iar alți 545 au fost grav răniţi în accidente rutiere. Primarul Chișinăului Dorin Chirtoacă a declarat că noul sistem de iluminare va asigura un grad sporit de securitate la trafic. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *