După cel de al Doilea Război Mondial, aproape trei sferturi din frumusețea de altădată a Chişinăului s-a transformat în ruine. Și asta chiar dacă aici nu au avut loc confruntări militare serioase, cu utilizarea artileriei şi tancurilor. Totuşi, cine şi cu ce scop a distrus numeroase clădiri administrative, școli, spitale, hoteluri, cartiere rezidențiale, gări etc.?

Au fost deschise arhivele de război de la Moscova

Orășenii interesați de destinul localității lor și-au pus deseori aceste întrebări, iar istoricii au căutat să răspundă cu maximă exactitate. Astfel, se spunea, de exemplu, că, în perioada războiului, Chișinăul a fost bombardat de aviația germană şi, parțial, de cea română. Alții au dat vina pe cutremurul din 1940. Se vorbea până şi despre niște bombardamente americane în această zonă… Toate versiunile respective au sunat pe fundalul „neobositei” propagande ruso-sovietice, care se face simţită şi în prezent în mentalitatea unor conaționali.

Malaxorul ideologic al Kremlinului a avut grijă să ascundă participarea armatei roșii la distrugerile din Chișinău. De aceea se arăta cu degetul la oricine, fără să se discute însă despre factorul distrugător de la răsărit, care era numit drept unul „eliberator”. Astăzi, documentele de arhivă de la Moscova, desecretizare de curând, arată faţa reală a lucrurilor.

Despre enormele distrugeri operate de puterea sovietică în retragere, în lunile iunie-iulie 1941, prin dinamitarea principalelor obiective ale Chişinăului, am relatat, acum două luni, în seria de articole „Chișinăul în focul roșu”. Amintim că, preluând orașul la începutul războiului, timp de trei ani, administrația românească a restaurat o mare parte din edificiile dărâmate. Apoi a venit următorul val al distrugerilor, în noaptea de 4 spre 5 iunie 1944, când aviaţia sovietică de cursă lungă a dat „lovitura de grație” peste Chișinăul românesc. Atunci peste 450 de bombardiere grele, de producție sovietică și americană, pilotate de militari ai URSS, au lansat în capitala noastră câte mai bine de o tonă de bombe.

Sovieticii au bombardat zilnic și alte localități basarabene

La începutul anului 1944, armata roșie a întreprins o serie de ofensive pe fronturile ucrainene, în direcția Balcanilor. Înaintând, trupele sovietice au ajuns și pe pământul românesc, ocupând partea de nord a Basarabiei, precum și județele Hotin, Cernăuți, Botoșani și Suceava. Linia frontului s-a oprit la doar 30-40 de kilometri la nord de Chișinău și Iași. Orașele în cauză, dar și celelalte localități din zona frontului, au devenit deosebit de vulnerabile în fața aviației de război sovietice. Prin urmare, pe parcursul mai multor luni, până la sfârșitul lui august, același an, pe cerul Chișinăului și al Iașului, avioanele sovietice cu destinație tactică și-au făcut de cap aproape zi de zi, zdrobind fără milă clădirile și omorând o sumedenie de oameni. În unul din articolele precedente, ne-am referit la o bombardare de acest fel, efectuată în luna mai 1944, în urma căreia au murit 12 participanți la o înmormântare. Există încă multe exemple asemănătoare, desprinse din arhivele românești și cele sovietice.

Bombardarea Chișinăului și a altor localități basarabene, printre care satul Abaclia din Basarabeasca, precum și orașele Tighina, Ungheni, Ismail, Cahul, Iași și altele, se transformase într-o operațiune de rutină a aviației sovietice de pe linia frontului. Chiar și atunci când unele bombardiere sovietice se întorceau la baza lor, în urma vreunor defecțiuni tehnice, „eliberatorii” preferau să arunce bombele din dotare tot peste Chișinău.

Un fragment din ordinul de bombardare a Chișinăului, emis de Divizia 53 din cadrul Aviației strategice a URSS. În text se arată: „Corpul 5 a anunțat ordinul de luptă echipajelor de noapte – să fie distrus orașul Chișinău și stația de cale ferată. (…) Să se aplice o lovitură masivă, între orele 1:30 – 2:10…” (Document din Arhiva Ministerului Apărării al Rusiei, fondul 20545)

Când era bombardat Chișinăul, Iașiul era țintă de rezervă și invers

În aprilie 1943, în beligeranta Uniune Sovietică, a fost instituit un nou fel de armată, numită „aviația de acțiune la distanță” (Авиация дальнего действия – rus.). Aceasta era, de fapt, o mega-unitate militară cu destinație specială, care avea mai multe dislocări în spatele frontului și se subordona direct Statului Major al comandamentului militar de război, condus de Iosif Stalin. Respectiv, subdiviziunile acestui compartiment strategic de război al sovieticilor, adică corpurile militare, diviziile și regimentele purtau calificativul „de acțiune la distanță”. Zborurile se desfășurau de obicei noaptea, într-o formă masivă, cu implicarea concomitentă a sutelor de avioane, care loveau în valuri succesive într-o singură țintă. În acest mod, în scurt timp, aviația sovietică de cursă lungă a atacat zeci de orașe, aflate peste linia frontului, printre care: Minsk, Vilnius, Riga, Varșovia, Budapesta, Brest, Ujgorod, Sevastopol, Odesa, Cernăuți, Constanța, Galați, Cluj, Satu Mare, Tecuci, Focșani şi multe altele.

Astfel au ajuns pe 5 iunie 1944 la Chişinău cele 450 de bombardiere, care au lansat aici peste 450 de tone de bombe. În urma tragediei, și-au pierdut viața circa 200 de oameni și toate cartierele orașului au fost distruse nemilos. În următoarele două nopți, pe 6 și 7 iunie, aceleași avioane au atacat orașul Iași, producând și acolo multe distrugeri și omorând oameni. Menționăm și vechea capitală a Moldovei, deoarece Iașiul și Chișinăul figurau în același context în ordinele militare sovietice cu privire la bombardarea pământurilor românești. Întotdeauna, când avioanele erau trimise spre Chișinău, Iașiul era indicat ca țintă de rezervă. Iar când se planifica bombardarea Iașiului, ținta de rezervă era Chișinăul.

Sinteza documentelor de război demonstrează că aceste două orașe românești, precum și alte localități din stânga și dreapta Prutului, au avut de suferit în urma intervențiilor aviatice de cursă lungă peste șase corpuri militare, adică, cel puțin, douăsprezece divizii de aviație, care întruneau împreună peste 500 de bombardiere.