În primele nouă luni ale lui 2012, au scăzut exporturile către Uniunea Europeană
De asemenea, în primele nouă luni ale anului 2012, exporturile de mărfuri au totalizat circa 1548 mln. dolari sau cu 0,2% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Totodată, exporturile de mărfuri autohtone au constituit 954,9 mln. dolari, contribuind la sporirea exporturilor cu circa nouă la sută, iar reexporturile de mărfuri s-au diminuat cu 19% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
BNS informează că exporturile de mărfuri destinate țărilor UE au înregistrat o scădere, fiind cu 6,4 la sută mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. Însă în ceea ce privește exporturile Moldovei către țările CSI, cu o pondere de 43% în totalul de exporturi, acestea s-au majorat cu 6,5% comparativ cu primele nouă luni ale lui 2011.
Potrivit cifrelor, în ianuarie-septembrie 2012 s-au majorat livrările către Federația Rusă (+10,5%), Irak (de 4,2 ori), Noua Zeelandă (de 356,7 ori) ș.a. comparativ cu perioada similară a anului 2011. Totodată, s-au diminuat exporturile către România (-11,5%), Germania (-37,4%), Turcia (-24,2%), Grecia (-51,8%), Lituania (-38,6%) ș.a., atenuând astfel creșterea exporturilor cu 7,6%.
De cealaltă parte, importurile de mărfuri realizate în luna septembrie 2012 au însumat 449,7 mln. dolari, cu 10,6% mai mult față de luna anterioară, și cu 7,1% mai puțin comparativ cu aceeași lună a lui 2011.
Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-septembrie 2012 a fost de 41,5% față de 41,8% în perioada corespunzătoare a anului trecut.
Totodată, persoanele fizice au importat în lunile ianuarie-septembrie mărfuri și produse în valoare de 105,2 mln. dolari SUA sau cu circa 11 la sută mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent.
(V. P.)