În următoarele 24 de ore începe războiul în Orientul Mijlociu
Secretarul de stat american Antony Blinken le-a spus duminică omologilor săi din G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA), în timpul unei reuniuni în format de videoconferinţă, că un atac din partea Iranului şi a forţelor grupării şiite libaneze Hezbollah împotriva Israelului s-ar putea produce în următoarele 24 de ore, conform portalului Axios, citat luni de EFE, informează Agerpres.
Publicaţia americană citează trei surse familiarizate cu conţinutul afirmaţiilor făcute duminică de Blinken în faţa omologilor săi din G7 în care a avertizat asupra unui atac iminent ce ar putea începe luni.
Atacul va avea loc în următoarele 24-48 de ore
Blinken a spus că SUA nu cunosc momentul exact al atacurilor, dar a subliniat că acestea ar putea începe încă din următoarele 24-48 de ore, completează publicaţia israeliană The Jerusalem Post.
Şeful Departamentului de Stat a convocat această teleconferinţă pentru a se coordona cu aliaţii apropiaţi ai SUA şi a încerca să genereze o presiune diplomatică de ultim moment asupra Iranului şi Hezbollah pentru a minimiza cât mai mult posibil represaliile acestora, conform Axios.
Secretarul de stat american a apreciat că limitarea impactului acestor atacuri este cel mai bun mod pentru a se evita un război în regiune.
Iranul și Hezbollah au promis răzbunare
Iranul şi aliatul său libanez Hezbollah au promis să răspundă la asasinarea, atribuită Israelului, a liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, şi a gărzii sale de corp săptămâna trecută la Teheran şi a comandantului de rang înalt al mişcării şiite libaneze Hezbollah, Fuad Shukr, la Beirut. Acest ultim asasinat a fost recunoscut de armata israeliană.
Potrivit surselor citate de Axios, Blinken le-a transmis omologilor săi din G7 că are convingerea că atât Iranul, cât şi Hezbollah vor riposta pentru cele două atacuri.
Dar, spre deosebire de atacul iranian asupra Israelului din 13 aprilie – în care Iranul a lansat aproape 350 de drone şi rachete spre Israel, pe care acesta şi aliaţii săi au reuşit să le intercepteze – Blinken a spus că, de data aceasta, nu este clar cum se vor produce represaliile.
Secretarul de stat american le-a mai spus omologilor săi, conform Axios, că SUA depun eforturi pentru a rupe ciclul escaladării încercând să limiteze cât mai mult posibil atacurile Iranului şi Hezbollah şi apoi să frâneze răspunsul israelian.
El i-a invitat pe ceilalţi miniştri de externe din G7 – grupul celor şapte cele mai dezvoltate economii ale lumii – ca ţările lor să exercite de asemenea o presiune asupra Iranului, Hezbollah şi Israelului pentru ca acestea să dea dovadă de o reţinere maximă, conform media citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
De ce o fi tacand Putina ?
L-au surprins evreii cu batul prn gard ?
Sa-si amintesca de ce a patit idolul lui in 1945 ! !