Dimineaţa mergi la serviciu şi îi simţi respiraţia greoaie în ceafă. Seara te întorci acasă şi inamicul public se strecoară tiptil pe uşă, odată cu tine. Te apuci să faci de mâncare şi, când te uiţi, îi lucesc ochii la bucătărie. Deschizi televizorul şi inamicul public apare în carne şi oase la micul ecran. Fii sigur, o să-ţi repete şi astăzi povestea cu anticipatele. Duminică, te duci la biserică, poate măcar aşa scapi de inamicul public – şi când colo îl zăreşti printre creştini, făcându-şi cruce cu stânga… Te-ai săturat până în gât de el, dar parcă ţi-i oarecum să-l alungi – nu-i creştineşte! Şi apoi, te-ai obişnuit cu prezenţa lui lângă tine, vorba ceea: „Rău cu rău, dar mai rău fără de rău…”.
Într-un târziu, te îmbolnăveşti şi te duci la policlinică. Inamicul public se ţine scai după tine. A îmbătrânit, abia păşeşte, iar tu îl aştepţi până te ajunge din urmă şi-i spui să meargă mai repede, altminteri întârziaţi la medic. Apoi, ajungeţi amândoi într-un salon de spital şi tu îl rogi pe medic să mai pună un pat alături de al tău – pentru inamicul public…
Eu ştiu cum îl cheamă pe inamicul public – STRESUL. Dumneavoastră, cunoaşteţi şi alte nume?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
