Despre educație se vorbește de la caz la caz: fie de sărbători, fie atunci când se produc lucruri urâte în sistem. Atât. Mai ales acum, în secolul al XXI-lea, când R. Moldova nici nu are un ministru doar al Educației. Și dacă, până în prezent, orice profesor putea merge la minister, acum este aproape imposibil, căci angajații de acolo sunt păziți foarte strict de polițiști și alți agenți. În ultimul timp, tot mai puțini specialiști vor să activeze în școli, deși nu s-a schimbat aproape nimic. Totul e pe vechi.
Deși factorul uman în școli este primordial, numărul profesorilor patrioți, care să facă gratuit fapte mărețe, s-a cam rărit la noi. Nu e vina lor, ci tot a celor care stau sus și intenționat țin profesorii pe treapta cea mai de jos a remunerării muncii. Astăzi, un profesor are salariu de hamal, casier sau măturător. Or, în fața societății, profesorul a căzut la cea mai infim nivel, printre ratații societății… De aici se și trage ura cadrelor didactice față de sistemul existent, pentru că acești oameni sunt lăsați „să se descurce” de unii singuri, pe alocuri chiar să cerșească de la părinți clei, hârtie, praf pentru imprimantă și altele. Umilit într-un asemenea rol, profesorul tace și se mulțumește cu puținul de care are parte. Iată de ce nimeni nu mai visează să devină profesor.
Bietul învățător de azi nici n-are timp să gândească, el e mereu ocupat, indiferent cu ce. În capul său nu e cazul să apară idei mai mult sau mai puțin bune, el trebuie doar să scrie planuri, proiecte, dări de seamă. O mână nevăzută îi grăbește permanent, le fură tot timpul, și ei nu dorm nopțile, își neglijează familiile, doar ca să facă față. Unul dintre detaliile prin care s-a atentat la statutul profesorului este „liberalizarea” procesului educațional, de la frecventarea lecțiilor și alegerea manualelor de studii până la susținerea la infinit a restanțelor, în special când e vorba de examenele de Bacalaureat. Știu că mulți nu vor fi de acord cu mine, însă recentul proiect cu privire la susținerea de patru ori a acestor examene foarte importante este unul nociv, deoarece dezvoltă une vicii, cum ar fi: lenea, indiferența, lipsa de perseverență. De bine de rău, din patru încercări, vei înhăța oricum un biet „cinci”… Cu atât mai mult, cu cât în ultimul timp leneșii nu mai sunt exmatriculați. Lor li se dau șanse – multe și infinite.
Constat cu regret că elevul din instituțiile educaționale liberalizate nu mai e îndemnat la carte, ci la distracții: cluburi, baruri, concursuri de tot felul, excursii, piknikuri și… niște lecturi fragmentare. Despre memorări nici nu mai pomenim, căci e prea mult pentru tinerii noștri. De aceea școala a încetat să educe oamenii cu personalitate, intelectuali veritabili, fiindcă repetenții îi conduc pe eminenți, iar „cinciștii” fac studii superioare și ajung la Academie.
Ce ar trebui să facem în arate situație? Să modernizăm procesul de înmatriculare la universități, la care cei slabi la carte și tari la buzunare nici să nu aibă acces. Ar trebui să recunoaștem că sistemul educațional în R. Moldova a coborât mai jos de orizont și din cauza ipocriziei celor de la guvernare. De exemplu, Igor Dodon deplânge închiderea unor școli din Cahul, chiar dacă în localitățile cu pricina nici nu există elevi… Apropo, guvernarea a redeschis câteva școli închise anterior, însă părinții n-au mai dorit ca cei mici să revină la școlile vechi. De ce? Pentru că școala nu este doar o clădire, ci e un sistem întreg, care nu poate fi jucat pe degetele politicienilor. Ea rămâne pe loc, încremenită, chiar dacă prin clase mai apar ceva calculatoare sau table interactive.
În rest, după cum spuneam mai sus, totul e pe vechi. Profesorul sărac își pierde personalitatea și elevul preia conducerea școlii. Dacă vrea, învățăcelul își face temele, dar dacă n-are chef, își caută de alte treburi. Dacă e interesat să vină cu manuale la lecții, și le ia în ghiozdan, însă, în caz contrar, de ce le-ar căra cu el? De e bine dispus, îți răspunde la întrebări, dar dacă e trist, privește pe geam și nu te ia în seamă. La asta se rezumă libertatea în educație, în percepția elevilor contemporani, în fața cărora profesorul dă neputincios din mână, își șterge ochii și… se conformează.
Alexandra Tănase, profesoară,
grad didactic superior
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
