Scurt și clar ea poate fi formulată astfel: cum statul își apără valorile?
…După Ana Munteanu, alți basarabeni au ridicat România în picioare la emisiunea „Românii au talent”. În legătură cu aceasta, colega noastră Ala Coica se întreba luni la rubrica „Bună dimineața!”: unde pleacă viitorul nostru? În legătură cu exodul peste hotare al tinerilor talentați, deseori îmi pun o întrebare (proastă): sunt oare cei care ne conduc cei mai talentați moldoveni și cum ar arăta RM, dacă ar fi condusă de cei mai talentați oameni? Din această întrebare derivă alta, la fel de importantă: de ce statul nu-i apără pe cei mai talentați reprezentanți ai săi și de ce în fruntea națiunii urcă babuinii?
Mutatis mutandis. Înțeleg, nu a existat și nu va exista niciodată o societate unde toți sunt egali. „Teoretic”, oamenii sunt egali în fața legii, dar numai „teoretic”, fiindcă oamenii sunt diferiți: unu-i frumos, altu-i urât, unu-i deștept, altu-i prost, unuia îi pute din gură, altuia-i miroase gura a sânziene, unul crede în Dumnezeu, altul în Satana, unu-i harnic, altu-i puturos, unui bogat, altu-i sărac, unul e orgolios, altul e smerit ș.a.m.d. Cum pot fi egali acești oameni? Cel harnic și deștept nu poate fi egal cu cel puturos și prost. Și totuși, nu totdeauna anume cel harnic și deștept ajunge în vârful piramidei. De multe ori, vârful piramidei e reședința doar a nulităților agresive. E adevărat, societățile civilizate au încercat (și unele au reușit) să elaboreze mecanisme de anihilare a nulităților și escrocilor. O națiune e civilizată atunci când numărul de oameni deștepți propulsați spre vârful piramidei e mai mare decât al babuinilor, pentru că nu nulitățile ridică o țară, ci oamenii inteligenți, nu cretinii fac imaginea unei țări, ci deștepții, înzestrații, talentații. Din această cauză, nu troglodiții, nulitățile și „descurcăreții” unei țări trebuie să stea în capul mesei, ci oamenii de valoare. Îmi amintesc în acest context de anii guvernării agrariene când, o perioadă, viceprim-ministru cu probleme sociale și de cultură era unul Ojog… Un om de cultură, dacă nu greșesc, M. Cimpoi, după o adunare la acest Ojog, la care am participat și eu, a conchis aforistic: cu acest Ojog ne-am ars… Acest Ojog era atât de important, încât era păzit de poliție, probabil avea și gardă de corp. Mă întrebam atunci, mă întreb și acum: cine era mai important și mai valoros atunci pentru Moldova – acel Ojog sau un Nicolae Sulac, ori un Mihai Cimpoi cărora statul nu le oferea nicio protecție specială?
… Zilele acestea, în zona Bibliotecii Naționale o văd, mergând pe stradă, pe jos, fără gardă de corp, pe marea noastră cântăreață Zinaida Julea. (Martor îmi e analistul politic Anatol Țăranu). După ce am schimbat câteva vorbe, doamna Julea a plecat singură, pe jos și fără gardă de corp. Nu peste mult timp, o mașină cu girofar făcea drum cortegiului care-l ducea (undeva) pe unul dintre grangurii din vârful piramidei. De ce acesta este păzit, mă întrebam, iar Zinaida Julea nu? Să fie grangurul o valoare națională mai mare decât celebra cântăreață?
Vor trece anii și nimeni nu-și va mai aminti de acest grangur, cum nimeni nu-și mai amintește de acel Ojog și de alți babuini cățărați în vârful piramidei, în schimb un Nicolae Sulac, un Grigore Vieru, un Emil Loteanu, un Vasile Vasilache ș.a. vor continua să dăinuie și să ne reprezinte ca spiritualitate și cultură. Avem azi, printre noi, atâția oameni de autentică valoare – cântăreți, actori, scriitori, savanți, profesori, pictori, sportivi – care fac imaginea acestei țări, dar pe care statul nu-i păzește așa cum își păzește babuinii de sus…
Credeți că, dacă Grigore Vieru era însoțit în acea noapte fatală de o mașină a Serviciului de Pază, se întâmpla tragedia care s-a întâmplat?
