Opinii și Editoriale

Încercuire

În 2001, a debutat cu romanul „Skrdninga”, considerat cel mai bun debut literar din Norvegia în anul respectiv. În 2007 publică romanul „Încercuire”, primul volum al unei trilogii, pentru care i-a fost decernat Premiul Brage (Brage Pize) și Premiul Criticilor (Norwegian Critics Prize In Literature). Doi ani mai târziu romanul a câștigat Premiul Literar al Uniunii Europene (European Union Literary Atnard). A publicat mai multe romane, însă „Încercuire” a fost tradus și în limba română, în 2015, la Editura „Casa Cărții de Știință”, din Cluj, în cadrul unei colecții dedicate literaturii nordice (traducere din limba norvegiană de Simona Schouten).

Romanul este construit în jurul unui personaj absent. Jon, Arvid și Silji îi trimit scrisori lui David, care se pare că și-a pierdut memoria. Genul epistolar este întretăiat de relatările autobiografice ale personajelor. Extrem de profund în acest roman mi se pare modul în care sunt analizate relațiile dintre fratele mai mare și cel mai mic, soț și soție – după primii ani de căsnicie, adolescenții și primele căutări de înțelegere a sexualității. Citești și nu îți vine să crezi cât de bine sunt înțelese și explicate o serie de reacții ce definesc tipologii umane.

Excepționale de-a dreptul sunt și paginile în care Arvid, singur și bolnav, își analizează propria condiție. Pasajele în care Arvid vorbește despre neputința de a se privi în oglindă sunt printre cele mai frumoase din carte. Și printre cele mai profunde. Pentru că până la urmă prin ele se explică cel mai bine dependența de cei din jur.

Un aspect curios al cărții este lipsa tatălui și proiectarea unor tați absenți. Nici personajele naratoare și nici David nu au avut parte de prezența constantă a tatălui și pe undeva Tiller pare să sugereze că acest lucru duce la o rupere de realitate, însă ca să fiu convinsă de această supoziție, ar trebui să aștept și traducerea celorlalte două volume ale trilogiei.

Cu toate acestea, „Încercuire”, ca majoritatea romanelor publicate în trilogii, se poate citi separat fără nicio problemă, având suficientă poveste și foarte multă forță de a sta (și) singură într-o lume a cărților.

Din păcate, trebuie să menționez că atât traducerea (prin exprimări forțate în limba română), cât mai ales redactarea (prin neobservarea acestor forțări și prin multe greșeli de ortografie) lasă mult de dorit. Și e păcat să vezi că un roman de o asemenea finețe poate da greutăți la lectură din pricina unor scăpări.

Dincolo de acest aspect, ce nici măcar nu ține de autor, „Încercuire” e o carte ce nu trebuie ratată.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *