(ÎNCOTRO?) Cum pot trăi profesorii cu un salariu de 1900 de lei
Cadrele didactice din Republica Moldova au un salariu tarifar minim de 1980 de lei, la care se mai adaugă anumite sume pentru numărul de lecții predate, verificarea caietelor, dar și pentru statutul de diriginte. În acest context, majoritatea dascălilor spun că salariul nu le acoperă nici jumătate din cheltuieli.
Viață de învățător!
În anul 2013, din bugetul de stat au fost alocate 1,7 miliarde de lei pentru sistemul educațional, bani care au fost distribuiți direcțiilor raionale și instituțiilor, în funcție de numărul de elevi. Astfel, pentru fiecare elev, statul a alocat puțin peste șase mii de lei. Așa sau altfel, învățătorii sunt nevoiți să supraviețuiască la limita sărăciei.
Viorica Oglindă are 23 de ani și lucrează de trei ani profesoară de educația fizică la Liceul cu Profil Tehnologic din capitală. Ea afirmă că a renunțat practic la timpul liber, numai pentru a avea cât mai multe lecții, deoarece vrea să primească un salariu care să-i acopere măcar un pic cheltuielile.
„Salariul meu net este de 2003 lei, la care se mai adaugă câteva procente pentru dirigenție, astfel ajung să am o leafă de 2900 de lei. Nu-mi ajunge, trebuie să achit chiria, utilitățile, produse alimentare, haine. Sunt zile în care merg 40 de minute pe jos până la serviciu, numai să nu cheltui banii pe drum. Este complicat, dar totodată aberant, cred eu, să continui să lucrezi mai departe cu asemenea salariu. Puțini dintre colegii mei de studii lucrează în acest domeniu. Am avut ofertă să plec în sat să muncesc, dar acolo salariul este și mai mic, chiar dacă statul ne oferă acei 30 de mii de lei. Am decis să rămân aici, să mă chinui lucrând cu elevii care au vederea slabă”, a afirmat profesoara.
Viață dulce, viață amară!
Nici profesorii din mediul rural nu au un trai mai bun, chiar dacă statul le oferă un suport financiar de 30 de mii de lei pentru primii trei ani. Majoritatea aleg să muncească doar cei trei ani, după care pleacă.
Marina Lungu are 28 de ani și a lucrat profesoară de limba și literatura română la liceul din satul Lozova trei ani, dar a decis să plece, deoarece salariul era foarte mic și nici nu exista perspectivă de dezvoltare profesională.
„Primele săptămâni, luni treceau foarte greu. Mai apoi m-am obișnuit, mi-am făcut prieteni printre elevi, erau unii care aveau capacități foarte mari. Făceau niște eseuri sau comentarii literare pe care puteam să le citesc la infinit și tot nu mă săturam de ele, dar era trist, mai ales când venea ziua salariului și primeam 2500 de lei. Probabil, la țară sunt suficienți, doar dacă trăiești lângă ai tăi, dar eu stăteam la mama directoarei acelui liceu. Chiar dacă nu achitam chiria, oricum trebuia să cumpăr produse alimentare, sunt unele necesități personale de care nu te poți lipsi, dar cu 2500 de lei pe care îi aveam nici nu mi le puteam permite. Statul mi-a oferit acei 30 de mii din care nu am înțeles nimic deoarece mi-au fost oferiți în rate și nu am putut realiza ceva concret cu ei. Acum sunt profesoară în orașul Călărași și am un salariu de 3300 de lei. Știu foarte mulți oameni care au plecat peste hotare refuzând să mai lucreze în calitate de profesor”, a mai spus Marina Lungu.
Alexei Jardan are 22 de ani. La finele acestei veri s-a angajat profesor de matematică la un liceu privat din orașul Bălți. Tânărul afirmă că a avut noroc să se angajeze la un liceu privat, deoarece în aceste instituții salariile sunt un pic mai mari decât în sfera bugetară.
„Am căutat aproape două luni de lucru și grație unei rude care m-a propus, am ajuns să lucrez la acest liceu. Salariul nu e mare, dar nici mic în comparație cu a unor colegi care lucrează în școlile finanțate de stat. La început aveam dubii dacă să aleg Universitatea Pedagogică, deoarece știam că salariile învățătorilor sunt dintre cele mai mizere, dar măcar studiile au fost cu finanțare de la buget. Salariul meu depășește suma de trei mii lunar, dar unii colegi lucrează cu 2400 de lei. Recent am discutat cu o colegă care lucrează în Căușeni care are salariu de 2400 de lei. Este tragic, dar sperăm că odată cu semnarea Acordului cu Uniunea Europeană să se majoreze salariile, măcar cu 30%, deoarece avem șanse să murim de foame”, susține tânărul profesor.
Anul curent în R. Moldova s-au angajat în sectorul educațional 781 de tineri specialiști.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!