Incursiune pe tărâmul nebuniei

Ascuns de mai bine de o sută de ani într-un hățiș de la marginea Chișinăului, Spitalul de psihiatrie e locul în care subconștientul uman erupe amețitor la suprafață, după ce le-a jucat festa unor oameni, altminteri, normali. Anual, peste zece mii de persoane ajung să-și trateze aici alienarea.

La ora actuală, 64% dintre cei care suferă de o tulburare mintală în Republica Moldova sunt rupți din familie și comunitate și internați. Prea mulți, consideră ministrul Sănătății, Andrei Usatâi. Oficialul a vorbit recent, într-o conferință de presă, de nevoia de reformare a sistemului sănătății mintale.

TIMPUL a decis să meargă la fața locului, pentru a vedea cum funcționează acum acest tărâm al alienării. Vicedirectorul Spitalului de psihiatrie, Vadim Aftene, arată că situația poate fi ținută sub control cu multă rigoare și că demența, în general, e lipsită de poezie. În perioada sovietică, se spune că aici erau internate persoanele neobediente, care erau diagnosticate cu o formulă șablon „Schizofrenie de forma paranoică cu o evoluție lentă. Comportare antisocială”. În zilele noastre, ne asigură Vadim Aftene, la Spitalul de psihiatrie ajung oameni care au o nevoie reală de ajutor medical și că tratamentul este „doar cu acordul pacientului”.

La granița dintre luciditate și demență

Dacă tusea, febra sunt simptome clare ale unui guturai, care e hotarul dintre luciditate și demență? Este vorba de un cuantum de stări, spune Aftene, care îl împiedică pe om să funcționeze normal, să fie în armonie atât cu sine însuși, cât și cu societatea. Când o persoană se simte deranjată în activitatea sa, intrăm pe sfera patologicului.

„Putem face o paralelă cu o banală viroză, care îți dă o stare de disconfort și te împiedică să funcționezi la fel de bine ca atunci când ești sănătos. Dar sunt maladii somatice mult mai grave care au tendința cronică: diabetul zaharat, astmul bronșic. Tot așa este și în cazul patologiei psihice: noi toți suntem pe un continuum, de la anumite stări, care pot fi comparate cu răcelile banale – am o insomnie sau o indispoziție – până la stări grave, cum sunt demențele, când o persoană își pierde capacitățile intelectuale, de autocunoaștere și cunoaștere a lumii înconjurătoare. O astfel de persoană are nevoie de sprijin pentru a se simți bine în mediul social”, explică Vadim Aftene.

El a admis că una dintre dificultățile cu care se confruntă sistemul este numărul mare al persoanelor instituționalizate. Această problemă își are rădăcina în perioada sovietică. Atunci sistemul a fost centralizat, iar la baza asistenței psihiatrice era Spitalul de psihiatrie, unde trebuiau tratați toți bolnavii. Acum se pune accent pe psihiatria comunitară, oamenii pot beneficia de consultare, tratament în centrele raionale, în localitățile de domiciliu.

„În 2005, Republica Moldova a semnat Declarația de la Helsinki, în care se afirmă că toate statele semnatare vor promova sănătatea mintală la toate nivelurile și vor stabili forme alternative de tratament”, punctează Vadim Aftene.

Tranziția îndelungată naște depresii

Vicedirectorul Spitalului de psihiatrie a spus că perioadele de tranziție, între alți factori, sunt propice maladiilor de acest fel. Când trecem de la un model social la altul, mulți oameni sunt derutați, nu înțeleg ce îi așteaptă în viitor. „Este vorba de o destabilizare care poate genera un spectru de maladii psihice limitrofe: stările de depresie, de anxietate”, explică Vadim Aftene, precizând că sistemul poate fi reformat „cu timpul”, dacă la această schimbare contribuie nu doar Ministerul Sănătății și specialiștii, dar și administrația locală, comunitatea în general.

Întrebat câți dintre bolnavii care au trecut pragul Spitalului de psihiatrie mai pot reveni în societate și reușesc să se angajeze, după o scurtă ezitare, Aftene a răspuns că „toți se pot integra”.

„Bariera constă nu în patologia pacientului, ci în percepția societății față de acest pacient”, semnalează el. Apoi ilustrează starea lucrurilor printr-o glumă: „Toate animalele au fost chemate să li se verifice abilitățile. Proba a fost urcatul în copac. Evident că peștele n-a putut”.

Toți bolnavii în aceeași oală

Dar câți dintre cei internați la Costiujeni sunt cerșetori și câți matematicieni? „Aici toți sunt pacienți și nu-i calificăm după statutul social. Îi privim pe toți ca pe oameni care au nevoie de ajutor medical”, răspunde vicedirectorul Aftene.

El a spus că nimeni nu este internat aici pe viață, perioada de tratament, în faza acută a maladiei, fiind de trei-patru săptămâni, după care pacientul este externat. Acesta își continuă reabilitarea în centrele comunitare din raioane.

Pe de altă parte, Aftene a evocat o serie de prejudecăți care stigmatizează Spitalul de psihiatrie. În treacăt fie spus, taximetristul cu care am ajuns la spital m-a măsurat nițel speriat și bănuitor când i-am cerut să mă ducă la… Costiujeni!

Pe lângă pacienții obișnuiți, veniți la tratament de bună voie sau aduși de familie, în unitatea medicală se află aproximativ 120 de persoane care urmează tratament „prin constrângere”, în formă „riguroasă” sau „obișnuită”. Este vorba de criminali, violatori, cleptomani, ajunși la psihiatrie printr-o sentință judecătorească. Dacă bolnavii „cu regim normal” se plimbă liber prin curtea spitalului, („Îmi dați doi lei?” – mă întâmpină o femeie), a doua categorie e ținută sub pază.

Dar cei mai vulnerabili pacienți ai Spitalului de psihiatrie sunt cei 36 de copii care suferă de diverse dereglări, de la depresii la schizofrenie. O fetiță cam de zece ani o întreabă pe asistentă când vine mama, un băiat mai măricel s-a împrietenit cu un cățel și pare mulțumit de compania acestuia. Copiii sunt în pauză, după ore. „Facem trei ore de matematică pe săptămână, mai puțin decât într-o școală obișnuită. Dar este același program”, detaliază o învățătoare. Ea precizează că activitatea sa în școala de aici îi solicită o doză în plus de atenție și răbdare. Poate și de dragoste, având în vedere că nu de puține ori anume lipsa atenției din familie constituie factorul declanșator al maladiilor.

De altfel, cum se formează structura noastră psihică? O parte e moștenită de la părinți, explică Vadim Aftene. Acesteia i se adaugă factorii de mediu, educația. Pe parcurs, unele gene moștenite se pot activa, altele se dezactivează și, în final, se dezvoltă un produs distinct. Oare am putea alege cumva pe care anume din trăsăturile psihice ale descendenților le activăm și pe care le inhibăm? Nu, la momentul actual nu dispunem de asemenea cunoștințe pentru a controla acest miracol al naturii – psihicul uman și adâncurile lui.