Interviu cu Alexandru Tănase despre decizia Curții Constituționale în cazul legii “anti-raider”

La 22 decembrie 2011 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea prin care a declarat neconstituţională Legea nr. 184 din 27 august 2011 în partea ce ţine de procedura de adoptare a acesteia prin angajarea răspunderii Guvernului Republicii Moldova în faţa Parlamentului, în temeiul articolului 106/1 din Constituţie. Despre detaliile la acest subiect, citiţi în interviul ce urmează.

– Domnule preşedinte, unii jurnalişti au numit legea pe care Curtea a declarat-o neconstituţională „legea anti-raider”…

În 1994, am absolvit una dintre cele mai bune facultăţi de drept din România, Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi. Am avut profesori de excepţie, dar nu am auzit de la ei despre un asemenea termen cum ar fi „atac raider”, la fel cum nu am auzit nici despre legi „anti-raider”. Este o noţiune din zona folclorului suburban, care nu are o semnificaţie juridică clară. Spre deosebire de jurnalişti, în calitate de judecător constituţional nu-mi pot permite să utilizez o terminologie de acest gen. Un jurist trebuie să opereze cu termeni juridici, dar nu cu zicale. În aceeaşi ordine de idei, vreau să precizez că obiectul sesizări nu s-a extins asupra oportunităţii sau conţinutului actului legislativ contestat.

– Este a doua oară în istoria Republicii Moldova când Guvernul şi-a angajat răspunderea pentru un proiect de lege. Când a fost folosită această procedură pentru prima dată, mai mulţi miniştri au declarat că nu au înţeles ce au votat.

Nu doar miniştri nu înţelegeau, nici prim-ministrul nu era sigur de corectitudinea aplicării instituţiei angajării răspunderii Guvernului pentru un proiect de lege. Această procedură nu este detaliat reglementată nici de articolul 106/1 din Constituţie, nici de articolul 119 din Regulamentul Parlamentului.

Pentru a înţelege cum trebuie corect aplicată această instituţie, dl Vlad Filat, prim-ministru, a adresat Curţii Constituţionale scrisoarea nr. 1513-561 din 6 octombrie 2010 prin care solicita interpretarea articolului 106 prim din Constituţie în partea mecanismului de angajare a răspunderii Guvernului. Curtea nu a ajuns să se pronunţe asupra acestui subiect, pe motiv că Guvernul, dar nu prim-ministrul, este subiect de sesizare a Curţii Constituţionale. Din păcate, dl prim-ministru nu a mai promovat această sesizare prin Guvern. Dacă, până la urmă, sesizarea ar fi fost depusă, azi nu se ajungea la această situaţie.

– În ce constă, de fapt, angajarea răspunderii Guvernului?

Procedura angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului este o particularitate a procedurii legislative, conform căreia proiectul de lege nu mai urmează procedura legislativă prevăzută de Regulamentul Parlamentului, acesta fiind supus unei dezbateri strict politice. Consecinţa acestor dezbateri politice este menţinerea sau demiterea Guvernului prin retragerea încrederii acordate de Parlament. Cu alte cuvinte, procedura angajării răspunderii Guvernului pentru un proiect de lege este, mai degrabă, un instrument de verificare a sprijinului politic al Guvernului, decât un instrument de aprobare rapidă a legilor.

– Cum funcţionează instituţia angajării răspunderii în alte state?

Pentru a da o soluţie corectă în acest caz, Curtea a studiat practica statelor unde guvernele au uzat mai frecvent de instituţia angajării răspunderii în faţa Parlamentului. Angajarea răspunderii Guvernului în forma în care o avem noi se regăseşte doar în două state: Franţa şi România. Procedura dată a apărut mai întâi în Constituţia franceză din 1958. În 1991, această instituţie a fost preluată de Constituţia României, iar la 5 iulie 2000 – de cea a Republicii Moldova. În restul statelor europene, asemenea proceduri nu există. Un lucru Curtea l-a constatat cert: în ambele state, legislatorul a limitat sau încearcă să limiteze abuzul puterii executive de această procedură excepţională. Atât în Franţa, cât şi în România, prezenţa în Parlament a exponentului puterii executive este obligatorie.

În Franţa, bunăoară, s-a considerat că utilizarea acestei proceduri este exagerată. În consecinţă, la 28 iulie 2008 a fost aprobată o reformă constituţională pentru a limita prerogativa de angajare a răspunderii Guvernului numai asupra proiectelor de lege referitoare la bugetul de stat sau la bugetul asigurărilor sociale şi numai o dată pe sesiune parlamentară. Raportul deputatului Adunării Naţionale, Jean-Luc Warsmann, din 15 mai 2008 asupra proiectului de lege constituţională, printre altele menţiona următoarele: „o asemenea procedură nu este scandaloasă dacă ea intervine după o dezbatere largă, în cadrul căreia toate opiniile au putut fi exprimate liber. Abuzul survine numai atunci când discuţia parlamentară este suprimată …”.

– Care sunt problemele de constituţionalitate a ridicate aceasta lege?

După cum am menţionat, fondul legii nu a fost contestat. A fost contestată doar procedura de adoptare. Anume aici Curtea a şi identificat cele mai mari probleme de neconstituţionalitate. Procedura angajării răspunderii Guvernului este reglementată de art. 106/1 din Constituţie. Potrivit acestui articol, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege. Observăm că prevederea constituţională este destul de clară: angajarea răspunderii are loc în faţa Parlamentului. Contrar acestei prevederi, Guvernul s-a limitat la adoptarea unei hotărâri de Guvern pe care a expediat-o la Secretariatul Parlamentului. În asemenea mod, parlamentarii, nefiind convocaţi în şedinţă extraordinară, au fost de facto lipsiţi de posibilitatea de a dezbate acest proiect şi de a ridica o moţiune de cenzură.

– Deputaţii puteau depune o moţiune de cenzură nefiind convocaţi în şedinţa extraordinară?

În acest sens, Curtea a constatat că o dezbatere politică privind demiterea Guvernului prin retragerea încrederii acordate poate avea loc, în condiţiile articolului 106 din Constituţie, numai în şedinţa plenară a Parlamentului, prin urmare, toate procedurile care au ca şi finalitate eventuala demisie a Guvernului trebuie să se deruleze în faţa Parlamentului, adică nu în faţa clădirii Parlamentului, dar în şedinţa plenară a Parlamentului. Prin urmare, depunerea la Secretariatul Parlamentului a hotărârii Guvernului privind angajarea răspunderii cu materialele anexate, fără prezentarea acestui act politic de angajare a răspunderii în şedinţa plenară, nu satisface cerinţele normelor constituţionale privind angajarea răspunderii „în faţa” Parlamentului. Acestea sunt prevederile constituţionale pe care şi-a bazat Curtea poziţia sa. Deoarece textul Constituţiei nu descrie întregul mecanism de angajare a răspunderii Guvernului, Curtea a interpretat anumite texte constituţionale.

– Care sunt aceste interpretări?

Prima interpretare se referă la termenul în care poate fi ridicată o moţiune de cenzură. Curtea a hotărât că în afara sesiunilor parlamentare procedura angajării răspunderii Guvernului este condiţionată de convocarea unei sesiuni extraordinare sau speciale, iar termenul de 3 zile pentru depunerea moţiunii curge din momentul prezentării în plenul Parlamentului a proiectului de lege asupra căruia Guvernul îşi angajează răspunderea. A doua porneşte de la necesitatea de a asigura transparenţa în actul de guvernare. În acest context, Curtea a reţinut că, în procedura de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, urmează a fi publicat obligatoriu în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nu doar textul hotărârilor de Guvern propriu-zise, dar şi textul integral al proiectelor de legi ce constituie obiectul acestei proceduri.

– Au existat şi alte motive de neconstituţionalitate?

A mai existat o problema gravă legată de nerespectarea unor termeni constituţionali. Hotărârea nr. 633 privind angajarea răspunderii Guvernului a intrat în vigoare la 26 august 2011, când a fost publicată în Monitorul Oficial. Până la publicare, hotărârile Guvernului se consideră a fi inexistente conform articolului 102 din Constituţie. La distanţă de doar 1 zi, la 27 august legea a fost promulgată şi publicată în Monitorul Oficial. Prin urmare, Curtea a constatat că promulgarea şi publicarea Legii nr. 184 la 27 august 2011, la distanţă de 1 zi de la publicarea Hotărârii Guvernului în Monitorul Oficial (26 august 2011), a avut loc cu încălcarea termenului constituţional 3 trei zile, prevăzut pentru depunerea moţiunii de cenzură. De altfel, este relevant că Academia de Ştiinţe a Moldovei este de aceeaşi opinie.

– Ţinând cont de situaţia în sistemul bancar la acel moment, este posibil ca Guvernul să nu fi avut de ales când a decis să recurgă la această procedură?

Nu pot să mă pronunţ asupra raţiunilor Guvernului de a-şi angaja răpunerea pentru acest proiect de lege. Din câte am stabilit, blocarea tranzacţiilor ilicite cu acţiunile unei bănci a avut loc ca rezultat al Deciziei Curţii Supreme de Justiţie, dar nu ca rezultat al angajării răspunderii de către Guvern. Reprezentantul Guvernului la şedinţa Curţii a confirmat că la adoptarea deciziei în acest caz Curtea Supremă de Justiţie nu a aplicat nici o normă modificată prin angajarea răspunderii Guvernului.

Interviu realizat de Valeriu Vasilică

via tanase.md