Interviu cu Mihnea Blidariu (Luna Amară) de Alexandru Vakulovski: „Ieşiţi în stradă şi arătaţi-le cartonaşul roşu!”
– Mihnea, cum ai ajuns să ocupi Hotelul „Continental” din Cluj?
– Am ajuns la acest tip de acţiune deoarece modul agresiv de publicitate prin care RMGC a ales să-şi promoveze interesele, inclusiv prin lobby-ul preşedintelui Băsescu, ne-a obligat să luăm o atitudine mult mai radicală decât înainte. Şi, oricum, în România, vremea petiţiilor cam trece. E timpul pentru altceva…
– Eşti muzician şi scriitor. Crezi că o persoană publică, un artist, trebuie să se implice în acţiuni sociale?
– Da, categoric. Mai ales într-o societate ca a noastră, unde puterea exemplului funcţionează greu de tot.
– Presa din România a cam tăcut despre acţiunea voastră. Banii vorbesc?
– Pentru o parte din presă – da, banii vorbesc. De exemplu, am fost numiţi „anarhiştii Soros" (!?!???!??) şi făcuţi bolşevici… Dar evenimentul a fost acoperit. Au apărut reportaje la TVR info, TVR2, „Realitatea”, în presa locală, presa internaţională.
– Nu ţi-e frică să devii în ochii oamenilor, la un moment dat, un huligan sau membrul unei organizaţii destabilizatoare, aşa cum se întâmplă acum în Moldova cu participanţii la 7 aprilie? Adică banii de la RMGC să cumpere adevărul şi să-l prezinte cum au ei chef?
– Nu poţi cumpăra o ţară întreagă. Chiar nu poţi. Nu ai cum cumpăra conştiinţa colectivă. Şi în condiţiile în care oricum tinerii din România stau mai mult pe internet, unde informaţia circulă liber, e cam greu. Opinia publică este defavorabilă proiectului. Şi va rămâne aşa, din multe motive, legate de patriotism, de conştiinţa civică, de neîncredere în sistem.
– Printre poliţiştii care v-au arestat erau mulţi în civil. Alt deja-vu legat de 7 aprilie. Cum te simţi într-o ţară în care te poate aresta „oricine"?
– Ah, dacă participi la câteva proteste, începi să-i „înveţi", he-he… şi ştii să te fereşti de ei şi să nu vorbeşti chestii importante în preajma lor. Pe mine m-a anchetat la secţie unul de ziceai că-i scos din telenovele… un pretty boy, aşa… foarte la modă îmbrăcat şi extrem de amabil… înţelegi ce vreau să zic.
– De data asta nu v-au bătut, crezi că mai e mult până acolo?
– Depinde în ce fel alegi să protestezi. Nu au dreptul să te lovească decât dacă îi loveşti tu primul sau îi ameninţi direct. Dacă te pui jos, au voie să te ia pe braţe sau să te târască, dar tot nu te pot lovi. Însă depinde şi cât de tare îi enervezi, s-ar putea ca unii dintre ei să cedeze nervos şi să te pocnească. Ceea ce, ulterior, e rău pentru ei. Dar nu, de data asta nu a fost vorba de aşa ceva.
– Până la urmă, ai fost anunţat că ţi s-a făcut proces penal?
– Nu, aspectele juridice nu sunt încă lămurite pe deplin şi aşteptăm să vedem ce şi cum. Însă avem un avocat bun, pe domnul Ekstein Kovacs, sunt convins că o vom scoate la capăt.
– Mai speri că Roşia Montană nu va fi ştearsă de pe faţa pământului?
– Bineînţeles. Altfel, de ce aş fi ocupat Hotelul Conti?
– Ce le-ai transmite protestatarilor din Chişinău, care văd acum cum 7 aprilie se transformă într-un eveniment în care toţi politicienii din Moldova aruncă gunoaie?
– Să iasă din nou în stradă şi să-i amendeze, astfel, pe politicienii care i-au minţit. Nu se poate să te foloseşti de revolta sinceră a unor tineri ca să ajungi la putere, şi apoi să dai cu noroi în ei. Ieşiţi în stradă şi arătaţi-le cartonaşul roşu!
– Aţi scos un album nou. Când reveniţi în Moldova pentru a-l lansa?
– Sperăm că în ianuarie. Am fi vrut în decembrie, dar nu am reuşit.
– Ce înseamnă pentru tine democraţie? Crezi că trăim în democraţie?
– Nu, nu trăim. Românii confundă capitalismul cu democraţia şi opţiunea la cumpărături cu opţiunea la vot. Dacă ai o piaţă liberă, nu înseamnă că ai şi o societate liberă. Dacă ai fost şi ai votat o data la patru ani, nu înseamnă că rolul tău de cetăţean s-a încheiat şi gata, eşti în democraţie şi eşti liber. Democraţia înseamnă participare, înseamnă activitate socială, înseamnă informare, înseamnă să-ţi pese, să ajuţi, să critici, să lupţi pentru idei. Înseamnă să participi la viaţa cetăţii. Asta din partea cetăţenilor. Din partea politicienilor, înseamnă cu totul altceva decât a sta şi a dormita într-un fotoliu în parlament, deschizând gura de două ori pe an…
– Ce căuta tricolorul cu tine la Conti?
– Este simbolul naţiunii. Al istoriei acestui popor. Şi, oricât de mult ne-ar fi dezamăgit politicienii şi unii dintre semenii noştri, noi credem că România poate avea un destin mai bun, sub acest tricolor. Am ocupat Conti pentru acest destin mai bun: al Roşiei Montane, al României.
– Mersi mult şi te aşteptăm la Chişinău cu „Pietre în alb”!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!