Această „artă culinară”, numită „carving” în limbaj profesional, deşi este o îndeletnicire de sute de ani în Asia, în R. Moldova abia începe să capete contur. Fructele şi legumele prind viaţă în mâinile învăţătoarei de muzică Galina Burduja.
– Doamna Burduja, ce înseamnă carving? Este aceasta, într-adevăr, o artă?
– Carving e un cuvânt de origine engleză şi înseamnă sculptare în orice fruct sau legumă, care îţi stă la îndemână. Respectiv, o căpşună, un ananas sau un dovleac pot fi transformate într-o compoziţie de vis. Ţara de baştină a acestei arte este Thailanda, unde se practică de mii de ani. În trecut, legume şi fructe sculptate se făceau doar pentru masa împăratului, însă astăzi copiii din Thailanda învaţă din clasa întâi ce este carvingul şi cum se… „îmblânzeşte” această îndeletnicire.
– De unde aţi moştenit talentul de a face carving şi cum l-aţi descoperit?
– Consider că tot ce e sfânt şi frumos începe de la părinţi. Respectiv, cred că mi s-a transmis de la părinţi. Maică-mea, spre exemplu, cosea, ţesea, croşeta, broda tot ce era pe lume. Am îmbrăţişat această meserie cu patru ani în urmă şi cred că e mare adevăr în fraza că, atunci când cineva îţi închide o uşă, Dumnezeu îţi deschide fereastra. Într-o zi, am primit în dar un set de cuţite pentru sculptarea în legume şi fructe. În set era şi o carte cu toate instrucţiunile necesare, şi un CD, ambele destinate carvingului. Iniţial, mă temeam să pun mâna pe cuţite, dar, timp de o săptămână, am urmărit CD-ul, am citit cartea, mi-am făcut curaj şi am început să sculptez în legume. Am pornit cu cele mai simple elemente şi, spre marea mea mirare, n-am stricat niciuna. Astfel, dacă pictorii spun că au „pensula în mâna Domnului”, eu am simţit că aveam „cuţitele în mâna Domnului”…
– Cu anii, această pasiune s-a transformat în afacere. Cum aţi reuşit acest lucru?
– Sunt profesoară de muzică, lucrez la grădiniţa de copii de 30 de ani. Ştie toată lumea care sunt salariile pedagogilor… Şi cred că Dumnezeu a decis să-mi dea acest hobby, care a devenit, în timp, al doilea serviciu, spunându-mi: dacă vei putea, poftim, încearcă, dacă nu – trăieşte cu salariul pedagogului.
Fluturi din ananas, cozi de păun din pere şi flori din pepeni verzi
– A fost greu să vă lansaţi şi să vă dezvoltaţi o asemenea afacere în R. Moldova?
– În primii ani, am început a suna pe la restaurante, întrebând directorii dacă nu au nevoie de specialişti în carving. Drept răspuns, deseori, eram întrebată ce înseamnă carving… Nu a fost uşor să reuşesc cu o asemenea afacere, căci e nouă pe piaţa noastră. Treptat, mi-am dat seama că promovarea afacerii depinde de publicitate şi, în ultimii trei ani, am început să particip la campionatele gastronomice cu scopul de a-mi promova afacerea şi talentul. De altfel, multă lume mă ştie de la campionate.
– Mai lucraţi la dezvoltarea afacerii?
– Zi şi noapte. E greu, dar mă perfecţionez din reviste, cărţi şi din internet, pentru că imaginaţia noastră e oarecum limitată. De asemenea, am prieteni în mai multe ţări – America, Italia, Rusia -, care mă ajută să-mi dezvolt şi tehnicile de lucru. Sunt zile şi nopţi când lucrez şi simt, uneori, cum oboseşte creierul, încep a mă tăia şi mă opresc, pentru că e un semn că trebuie să mă odihnesc. În rest, de patru ani lucrez în câteva restaurante şi sunt foarte mulţumită, deoarece sunt apreciată.
– Îndrăzneşte lumea să mănânce asemenea „opere de artă”?
– Lumea se miră, pune mâna şi întreabă dacă se mănâncă… E de la sine înţeles, întrucât e un lucru inedit în Moldova. De aceea, instruiesc chelnerii să pună pe fiecare felie o scobitoare, astfel încât omul să-şi dea seama că fructele sau legumele sculptate sunt comestibile.
– Unde se instruiesc specialiştii care stăpânesc tehnica de carving?
– Acasă. Adevărul este că nimeni nu te învaţă să faci acest lucru. Totuşi, dacă nu e un dar de la Dumnezeu şi dacă nu e dorinţă şi răbdare, în zadar te apuci de această artă. Chiar şi aşa, se apropie de mine mulţi tineri, care mă roagă să facem cursuri de carving. Anul trecut am fost invitată de Camera de Comerţ, unde am făcut lecţii de carving cu amatori sau chiar bucătari din diferite restaurante din republică. În plus, de fiecare dată când organizez o masă gen fourchette în restaurante, învăţ şi bucătarii de acolo, deoarece, atunci când pregătesc o masă pentru o nuntă sau o petrecere, ei nu au timp să facă diverse decoraţii pe masă, din fructe şi legume. Prin urmare, mi-am dat seama că, dacă vrei să ai o masă cu adevărat frumoasă – aşa cum îi place oricărui moldovean -, trebuie să fie şi un om specializat în carving.
– Spuneaţi că aţi participat la concursuri internaţionale în gastronomie. Ce premii şi medalii v-au răsplătit munca şi talentul?
– În anii 2009 şi 2010, am luat medalii de aur, însă anul acesta, la Festivalul Internaţional de Gastronomie – cea de argint. De data asta, am prezentat un samovar rusesc sculptat în dovleac, la care am lucrat 48 de ore, şi o vază cu o compoziţie din flori, sculptate în morcov şi ridiche. În 2011, au participat 15 ţări şi a fost o concurenţă acerbă…
– Faceţi şi pentru mesele de sărbătoare de acasă aceste minunăţii în legume şi fructe?
– Ciubotarul fără cizme şi eu fără flori pe masă… Chiar în iulie am jucat nunta fiicei mele, dar n-am reuşit decât să sculptez trei pepeni verzi şi să decorez platourile de pe masă cu diverse flori din sfeclă, morcov şi varză chinezească.
Trandafiri sculptaţi în pepene verde
– Credeţi că mai aveţi ceva de învăţat în arta carvingului?
– Nu există limite pentru creaţie. Lucrez de patru ani şi cred că e puţin pentru a învăţa tot ce e de învăţat în carving. Chiar şi la ultimul campionat gastronomic am aflat ceva nou, de la un specialist din Uzbekistan: o metodă neobişnuită de a face o floare din cartof sau din sfeclă şi care n-o găseşti nicăieri în altă parte.
– Sunteţi învăţătoare de muzică la Soroca şi specialistă în carving la Chişinău. Cum reuşiţi să îmbinaţi aceste două activităţi?
– Carvingul este o artă culinară, cealaltă e arta muzicală. Şi când vorbesc despre artă, mă gândesc la un lucru care îl fac cu plăcere, nu doar pentru bani. Pentru mine, cele mai importante sunt cuvintele de recunoştinţă şi de admiraţie.
– Muzica şi carvingul vă ocupă mai tot timpul. Reuşiţi să aveţi timp de odihnă, familie şi prieteni?
– Mă odihnesc pe drum, atunci când fac naveta Soroca-Chişinău. De fiecare dată când călătoresc, ajung cu gândul la fiica mea din Irlanda, la nepoţica Dalia de la Chişinău şi la casa părintească, din Horodişte, satul lui Ion Druţă.
– Pe lângă pasiunea carvingului, care sunt celelalte pasiuni ale Dvs.?
– Despre pasiuni pot să vorbesc foarte multe. De mică am început să cos ii moldoveneşti, am mers la ţesut covoare, după aceea am făcut aplicaţii decorative în paie. Am continuat cu broderia şi pe urmă am trecut la carving. La toate acestea se adăugă muzica – la fel, mi-e aproape de suflet şi o cânt cu copiii la grădiniţă.
– Că tot am intrat în luna sărbătorilor, aveţi o dorinţă specială în acest moment?
– Mi-aş dori foarte mult să particip la campionate gastronomice internaţionale, în alte ţări, astfel încât să am şansa să învăţ de la alţi specialişti din domeniul carvingului. De asemenea, îmi doresc foarte mult să călătoresc şi să văd lumea…
– Vă mulţumim pentru interviu şi vă dorim să aveţi călătorii… fructuoase!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
