Actualitate

INTERVIU. Vlad Bilețchi (AUR): Preoții au plecat în diaspora și îi țin pe moldoveni legați de neam

Am văzut în cadrul unei emisiuni TV acuze despre un posibil ajutor acordat de către biserică partidului AUR. Este această afirmație susținută de fapte?

Credința reprezintă unul din cei patru piloni ai Alianței pentru Unirea Românilor, alături de Națiune, Libertate și Familie. Aceste patru elemente reprezintă baza doctrinară și ideologică a partidului AUR, nu avem nevoie de tratate întregi pe care nu le citește nimeni ca să ne ghidăm pe parcursul nostru politic.

Mulți ar dori să ne dezicem de acest lucru, să ne atace pe noi ca să atace sprijinul sincer al nostru pentru credința noastră strămoșească.

Dar ca să vă răspund la întrebare, biserica nu se implică în politică, nu dictează enoriașilor cu cine să voteze sau să facă propagandă politică. Pe de altă parte există o susținere tacită a curentului conservator în rândul creștinilor și a preoților iar aceasta este puternică, însă neorganizată.

Răului i-ar place ca noi să ne dezicem de biserică și biserica să se dezică de noi, însă nu vom face acest lucru. Considerăm că biserica reprezintă alături de limbă unul din principalele elemente de unitate, parte a definiției națiunii române.

Mai este credință un lucru de actualitate, sau sunt promovate concepte expirate?

Credința, biserica, sunt mai actuale decât oricând. De-alungul istoriei învățătura creștină ne-a învățat despre cum trebuie să ne comportăm, cum să gândim. Acest lucru se face și astăzi iar pe unii conceptele de moralitate deranjează deoarece ar dori să facă loc în mintea românilor pentru noi credințe care au în centru banul, avariția, dorința de mai mult.

Unii vorbesc despre productivitate, când poate ar trebui să vorbim mai multe despre credință. Să nu furi, să nu ucizi reprezintă lucruri perfect valabile și astăzi. De ce să fie credința expirată când bazele societății moderne sunt date de cele zece porunci, care sunt la fel de actuale și la fel de necesare. Când învață prima dată un om despre ele: de când este copil, atunci când intră în biserică. Atunci se fixează reperele de moralitate.

Aici, în Republica Moldova, noii politicieni au întors spatele la biserică, au noi credințe, cele promovate de corporațiile internaționale și de așa-zis stânga globalistă. Pentru ei să intri în biserică reprezintă un act rușinos, consideră că suntem înapoiați că vorbim despre credință.

Dar tot ei sunt cei care și-au făcut chip cioplit și se închină lui, adică cea mai mare blasfermie posibilă. Vorbesc despre ceilalți că sunt manipulați de biserică, dar nu văd că ei sunt cei supuși unei manipulări moderne, prin presa cumpărată care a construit un mit inexistent, gol de conținut, fără de putere.

Care va fi relația partidului Alianța pentru Unirea Românilor cu Biserica?

În primul rând aș dori să fim bine înțeleși: pentru AUR conceptele creștine nu se referă numai la o singură biserică ci la toate. Fiecare are dreptul să aleagă cultul care promovează mesajul creștin. Sigur că avem această particularitate în care credința creștin ortodoxă este majoritară, dar acest lucru nu exclude sprijinul nostru pentru orice alt cult.

Apoi vreau să știe toți că nu există absolut nici o diferență între cele două mitropolii, Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei. Credința este una singură și doar omul a împărțit această lume creștină în două, însă noi suntem uniți și nu trebuie realizate discuții cu privire la acest lucru. Ești un bun creștin indiferent de locul în care alegi să te închini.
Alianța pentru Unirea Românilor va asigura tot sprijinul prin puterea de care va dispune pentru a putea susține bisericile din Republica Moldova, așa cum face și în România.

Să nu uităm că avem comunități în care doar preotul mai reprezintă reperul de moralitate și fără de care ne-am pierde încrederea total. Comunitățile noastre sunt strânge în jurul bisericii și aceasta participă activ la viața semenilor.

Statul și poticienii au trădat permanent, peste un milion de moldoveni au plecat deja, dar cine va pregăti locul ca ei să se întoarcă?

Să nu uităm că tocmai preoții și biserica a plecat după acești români, îi ține uniți în fiecare duminică și dincolo de granițe. România și Republica Moldova nu au reușit administrativ ceea ce a reușit Biserica Ortodoxă: să meargă după români, să fie în mijlocul comunităților și să nu îi lase să îți piardă credința, neamul, încrederea revenirii acasă. 

10tv.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *