Într-un sat din R. Moldova a fost inaugurat un complex sportiv grandios
Complexul poate găzdui 1400 de suporteri şi are toate condiţiile, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. Pe lângă competiţii, aici vor fi efectuate antrenamente pe parcursul întregului an, scrie IPN.
Premierul Iurie Leancă a declarat, la inaugurare, că prin astfel de proiecte aducem Europa în localităţile rurale. „Sper că, în scurt timp, la Ciorescu vor fi organizate competiţii nu doar naţionale, ci şi europene. Este foarte important ca „Futsal Arena FMF” să nu se transforme încă într-un loc unde au acces doar unii privilegiaţi. Ea trebuie să devină o a doua casă pentru toţi cei pasionaţi de sport”, a subliniat primul ministru.
Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), Pavel Cebanu, a spus că este unicul complex sportiv din Moldova dotat cu echipament pentru efectuarea testelor antidoping. Aici vor fi desfăşurate nu doar competiţii naţionale, ci şi turnee internaţionale la futsal, baschet, volei şi alte competiţii sportive.
UEFA a alocat pentru construcţia acestui complex 4 milioane de euro, ceea ce constituie 70% din costul total.
SURSA: IPN.MD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!