Anul 2000, când a apărut „Ochiul lui Esop”, apoi anul 2001, când a apărut cel de al doilea volum de publicistică politică, „Patria vuindă”, erau plini de neliniști și incertitudini. Funia libertății presei se strângea la par, iluziile independenței și libertății se spărgeau, una după alta, ca niște baloane de săpun. Subtitlul celui de al doilea volum era „Jurnalul unui învins biruitor”. Am fost convins atunci, sunt convins și acum, că învinsul biruitor este acel care iese din încercuire cu fruntea sus. Încheiam patru ani de aflare a mea pe câmpul de bătaie a jurnalisticii. În acești ani am scris cu dragoste și pasiune, fiecare editorial era fie un cântec, fie un urlet. Altfel nu puteam, deși de la mine codurile deontologice pretindeau echidistanță și nepărtinire. Atunci am scris într-un editorial că între Iisus Hristos și Iuda nu pot fi echidistant și nepărtinitor. Dacă am amintit de „Patria vuindă” nu pot merge mai departe fără a „plăti o datorie”, pe care o am față de Oleg Serebrian, actualmente ambasador al RM la Paris, care a semnat prefața intitulată „… cronica unei societăți nesimțite”.
„În ultimii ani, Constantin Tănase a devenit un nume emblematic pentru publicistica politică din Basarabia. Jurnalist și comentator de mare talent, el a imprimat o anumită imagine publicisticii basarabene, influențând stilul comentariului politic de la fața locului, poate mai mult decât oricare altul dintre colegii săi de condei. Constantin Tănase devine astfel un făuritor de școală jurnalistică, o școală ce avea să depășească în câțiva ani cercul propriu-zis al revistei Flux.
Cu Constantin Tănase afirmația că presa ar fi cea de-a patra putere în stat a devenit o realitate și în R. Moldova. Nefiind politician, autorul prezentului volum a reușit să influențeze politica basarabeană mai mult decât majoritatea „pretinșilor” lideri politici de pe malurile Bâcului. Fără a exagera, putem afirma că C. Tănase a fost în ultimii ani ai secolului trecut piesa de artilerie grea din presa basarabeană. Nu arareori poziția sa contează mai mult și influențează mai evident opinia decât „marile figuri” ale politicii din Basarabia. Mai mult decât atât, Fluxul lui Constantin Tănase a devenit un gardian al societății politice, fiind uneori singurul „paznic” moral în această țară a totalului dezmăț.
Parcurgând capitolele cărții, trecem din nou pe caldarâmul colțuros al drumului „marii politici” de la Chișinău, drum ce ne-a adus în abisul comunist. Recitirea acestor texte după „istorica alegere” de la 25 februarie 2011 ne face să vedem într-o altă lumină propriile acțiuni și să reconsiderăm „imaginea” protagoniștilor „elitei politice” basarabene. Ne putem convinge astfel, uneori „aposteriori”, de justețea aserțiunilor lui Constantin Tănase referitoare la anumiți „idoli” ai vieții noastre politice.
Constantin Tănase rămâne poate cel mai citit publicist politic basarabean, omul de condeiul căruia nu te poți plictisi, autorul care reușește, pe înțelesul tuturor, să prezinte neînțeleasa politică basarabeană. Spre deosebire de mulți alți jurnaliști, el reușește să placă fără a apela la extravaganțe, spectacol sau limbaj de bâlci, una din multele sale performanțe constând în faptul că el reușește să rămână în limitele bunului simț, făcând zi cu zi cronica unei societăți aproape nesimțite”.
Recitesc aceste rânduri și mă (vă) întreb: dacă în 2001 societatea noastră era una „aproape nesimțită”, cum este ea astăzi? A evoluat, a stat pe loc sau a devenit și mai nesimțită?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
