Actualitate

(INVESTIGAȚIE RISE.MD) Protecția poliției din R. Moldova cumpărată de un traficant de droguri cu 250 de mii de euro

Potrivit rise.md, care citează un document secret eliberat de autoritățile ruse, ofițerii ruși antidrog nu dezvăluie încă numele oficialului corupt. În schimb, informațiile operative de la Moscova indică numele narco-traficantului care și-ar fi cumpărat astfel protecția. Acesta se numește Oleg Pruteanu, alias Oleg Borman.

În prezent, Borman locuiește în Spania și coordonează o rețea transfrontalieră ce transportă droguri din nordul Africii și vestul Europei către Federația Rusă.

Potrivit investigației, gruparea condusă de „hoțul în lege” Nicu Patron și rețeaua lui Borman colaborează în procesul de transportare a substanțelor narcotice pe ruta Vest-Est. Specializați în contrabandă, oamenii lui Patron asigură contra-cost transportul narcoticelor lui Borman, dar și securitatea traficanților pe traseul lor european până în Rusia.

În februarie 2011, membrii grupării Patron s-au întâlnit cu Borman și locotenenții acestuia într-un restaurant din Chișinău. Mascații poliției au descins atunci la întâlnirea respectivă și au constatat, printre altele, că trei dintre interlopi erau înarmați cu arme de foc. Borman era unul dintre ei.

sursa: rise.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *