Ion Cuzuioc: Sa rdem, dar sa nu ne facem de rs

– De unde-i atat de mandru si vesel Ion Cuzuioc?

– De unde-s toti oamenii mandri si veseli – de la tara. Acolo se nasc oamenii muncitori si onesti, sinceri si curati la suflet. De acolo pornesc toate: si bune si rele, si triste si vesele. Cand regretatul tata m-a adus pentru prima data la Chisinau, imi scoteam chipiul de pe cap si dadeam binete la toti trecatorii, caci asa am fost invatat – sa respect lumea, mai ales pe varstnici.

Si nu intamplator drept moto pentru romanul meu „Voiaj in hau” a servit citatul lui Vasile Alecsandri: „Poporul de jos, noi il numim de jos: sarmanul popor, si cu cat ii mai sus el decat noi! Acest popor cu tezaurele lui nationale sa-l copiem”. Din pacate, multe din cele spuse tin doar de istoria trecutului. Inainte, lumea citea la lumina lampii cu gaz si tot la lumina ei organiza sezatori. Astazi, cu regret, satul a coborat in beci, iar tineretul – la baruri si discoteci. Sper ca se vor limpezi lucrurile si toate vor fi oranduite asa cum o merita poporul nostru.

– Cine ti-a spus intaia data ca esti umorist?

– Probabil, moasa satului, care m-a facut sa rad atunci cand mi-a taiat buricul. La cresa satului, la scoala am fost un copil, un elev ascultator si nu ma tineam de sotii. Citeam tot ce-mi cadea sub mana. Dar, ajuns la studii la Chisinau, viata mea a luat o alta intorsatura. Imprietenindu-ma cu oameni de arta, am inceput, probabil, a-i imita (sau parodia) in anumite momente. Nu stiu de ce multi ma considera numai scriitor umorist, desi am semnat si cateva carti de proza, de poezie pentru copii si pentru cei varstnici. Am chiar si un roman. Nu ma afecteaza aprecierea confratilor de condei, caci nu la toti li-i dat sa fie scriitori umoristi.

– Care domeniu te face sa fii mai ironic: medicina sau literatura?

– Niciunul, caci mergand paralel pe doua drumuri – pe cel al medicinei si pe cel al literaturii -, m-am straduit sa fiu serios in ambele ipostaze. Sunt medic de specialitate si ma vad obligat sa fiu fidel sanatatii omului, iar cartile de beletristica pe care le scriu nu cred ca reprezinta o meserie aparte pentru mine, mai degraba e vrerea Domnului. Fiind medic, discipol al lui Esculap, am cunoscut omul si prin alta prisma. Cred ca medicina m-a ajutat mult in ale scrisului, dezvaluindu-mi noi aspecte, caracteristici si fapte ale omului. Pacat ar fi sa nu folosesti toate aceste daruri ale vietii.

– La ce temperatura faci cugetari la rece?

– Nascut in zodia Fecioarei, conform prezicerilor astrale, ar trebui sa fiu si cred ca sunt un om al ratiunii, cugetul totdeauna a fost si este prioritatea activitatii mele. Ma stradui sa le cantaresc pe toate, evitand deciziile si actiunile pripite. Nu-mi place sa risc, s-o fac pe eroul de dragul ispravilor.

– Care dintre cartile editate te face sa-ti rada inima?

– ?in la toate cele peste douazeci de carti editate, asa cum tine un parinte la toti copiii sai. Totusi, inima imi radiaza de bucurie atunci cand tin in mana ultima carte, proaspat editata, ca pe un copil nou-nascut. Principalul e sa-si gaseasca cititorii, care sa se imbogateasca spiritual din ele, sa rada. Dar sa nu rada de autorul cartii!

– Cat de mare filantrop trebuie sa fii ca sa te reprofilezi de la epigrama la oda si madrigal?

– Un epigramist nu are nevoie de filantropie, ca sa scrie ode si madrigale. Ceea ce unii poeti sau prozatori expun pe pagini intregi, un epigramist poate sa rezume in patru versuri. A fi epigramist e un dar neobisnuit, o onoare deosebita. N-ai observat ca si confratii nostri de condei ii privesc pe epigramisti altfel, laudandu-ne adesea, dar, totodata fiind precauti cu noi. Pentru un epigramist, odele si madrigalele sunt niste exercitii literare. Uneori, e nevoie sa-ti schimbi registrul. Citind odele si madrigalele confratilor nostri epigramisti, te convingi cat de bogata este ?ara Epigramei.

– Care gen literar este cel mai indicat pentru tratamentul fobiilor?

– Basmele! In basme, binele invinge raul, dreptatea – lasitatea, vitejia – frica, sinceritatea – cinismul, bunavointa – cruzimea, receptivitatea – indiferenta etc., etc… Cu povestile, omul devine mai bun la suflet, mai bland si mai sincer, mai curajos, mai optimist. Basmul este ca un elixir pentru sanatatea si soarta omului. Multe lucruri bune le putem lua din povesti, aplicandu-le in viata. Fobia, cred eu, este un viciu care poate fi tratat, nu prin metode fizice, dar psihologice, spirituale. La inceputurile mele literare, am scris multe povesti, scenete, piese pentru teatrele de papusi, am editat cateva carti de basme si, cu siguranta, si ele m-au mobilizat la lucruri frumoase. Nu exclud nici faptul ca mai pot reveni la basme. Este si o datorie personala, in memoria regretatului Alexandru Cosmescu, care a tinut la mine si mi-a prefatat cartea “In imparatia lui Neptun”.

– Cu gandul la Caragiale, iti propun un exercitiu satiric: fa o caricatura verbala a societatii moldovenesti actuale.

– Cu regret, avem ce avem. Locuind pe un pamant gras si manos ca la nimeni altii, suportam saracia si mizeria. O indiferenta totala a bastinasilor fata de istoria si limba neamului, mai intrebandu-ne, pana astazi, cine suntem, ai cui suntem si in ce limba vorbim? Ca sa nu zic de lasitate, frica, invidie, pizma, prostie etc. Zicerile: „Lasa-ma sa te las”, „Sa nu fie mai rau”, „Asa suntem noi” ne-au pecetluit soarta neamului de veacuri si nu ne putem debarasa de ele. Fiind remunerati cat se poate de modest, ne lafaim in petreceri cu mese incarcate din imprumuturi. Un moldovean o sa se zgarceasca sa cumpere o carte de 10-15 lei, dar pe bere si tigari da zilnic. Sa-l pui pe un moldovean sa citeasca o carte, mai bine i-ai da cu sare in ochi. E un adevar trist, asa-i. Sigur, nu toti avem aceste metehne, dar nici de lauda nu suntem.

– Impliniti 60 de ani. Cum se simte un medic umorist la aceasta varsta?

– Pentru inceput, un catren: „N-am muncit deloc in van, / Ajungand la sasezeci: / Ce-am facut eu an de an / Veti citi-n biblioteci”. Sa zic ceva despre Ion Cuzuioc: fizic, ma simt ca un adolescent, constientizand anii la care am ajuns, iar sufleteste – pare ca-s si mai tanar. A scris candva Baruh despre Spinoza: „E trist cand ambalajul e mai frumos, mai bogat decat continutul”. Noi trebuie sa tinem si la fizic, si la suflet. Cu sufletul, cu cugetul putem face ca fizicul sa fie mai sanatos si mai frumos. Trebuie sa pretuim ce avem, sa nu ne dam batuti de varsta. Statistica denota fapte marete savarsite si la saptezeci, si la optzeci de ani. Desigur, nu pot sa alerg ca la douazeci, dar aceeasi distanta o pot parcurge ceva mai incet. Dictonul latin: „Festina lente!” („Grabeste-te incet!”) este binevenit pentru toate varstele.

– La ce partid ai vrea sa aderi atunci cand vei ajunge la varsta a treia?

– La niciunul. Nu sunt membru al vreunui partid, dar simpatizez multi oameni razletiti prin diferite partide. Si la varsta a treia as da prioritate partidului care ar pleda, prin fapte concrete, pentru valorificarea traditiilor neamului, pentru pastrarea identitatii noastre nationale, promovarea bunavointei, onestitatii, intelepciunii, curajului etc. Ma bucur si ma minunez de oamenii trecuti de optzeci si chiar de nouazeci de ani, care se intereseaza de toate cate se-ntampla in jur, isi dau parerea si lupta pentru binele nepotilor si stranepotilor. Unul dintre ei este Glebus Sainciuc.

– Umorul iti ajuta sa nu te gandesti la anii pe care-i duci in spate?

– Umorul este intotdeauna benefic pentru sanatatea omului. Nu vreau sa trec pe alaturi de anii pe care ii am, ba ma mandresc cu ei si fac tot posibilul ca sa nu le simt prea mult povara. Pentru aceasta, trebuie sa intretii relatii bune cu prietenii, cunoscutii, oamenii din jur.

– Ce iti doresti la saizeci de ani impliniti?

– Sa fiu apt de lucruri frumoase, sa ajung cu bine la saptezeci, optzeci si sa pot participa cu epigrame noi pe scenele Festivalurilor Nationale de Epigrama de la Buzau, Cluj-Napoca, Galati, Timisoara, Caransebes, Slatina, Sibiu etc. Experienta de viata, dragostea de lume si optimismul ma obliga la multe. Ce sunt saizeci de ani? O rascruce a drumurilor…

– Felicitari si… sa te auda Dumnezeu!