– Cum apreciaţi actuala situaţie din Procuratura Chişinău?
– În decembrie 2010, când am revenit la Procuratura Chişinău, am găsit aici un colectiv foarte tânăr, fără experienţă, a cărui activitate lasă mult de dorit din punct de vedere profesional şi organizatoric. Acum, Procuratura are trei direcţii de activitate: exercitarea urmăririi penale – de la cerere, rechizitoriu şi până la expedierea în judecată; conducerea urmăririi penale, pe care ofiţerul de urmărire penală (din cadrul MAI, CCCEC sau de la Vamă) o exercită nemijlocit, iar procurorul aprobă urmărirea, dă indicaţii, controlează şi dirijează acţiunile lui, iar a treia direcţie este controlul ierarhic superior. Şi am să fac o remarcă. Plecând în 2001 din Procuratura Chişinău, am lăsat aici peste 60 de lucrători operativi, acum sunt numai 32. În 2010, faţă de 2009, criminalitatea în oraş a crescut cu peste 50%. Închipuiţi-vă ce volum de lucru are azi un procuror municipal… Bunăoară, sâmbăta trecută, venit la lucru, am intrat în biroul unuia dintre procurori. Avea pe masa de lucru 87 de dosare. Dar e imposibil să conduci competent un asemenea număr de dosare în paralel! Nu mai pătrunde el în esenţa lor. Iată de ce şi calitatea rămâne una proastă în domeniul nostru. Anul trecut, Procuratura Chişinău a exercitat urmărire penală în 226 de cazuri, dar în judecată a expediat numai 34. Se întâmplă aşa că procurorul vine dimineaţă la lucru, are pe masă 15 dosare, dintre care la unele le expiră termenul, la altele trebuie să adune noi informaţii. Omul lucrează toată ziua, gândeşte şi scrie ordonanţe, face o muncă tehnică, dar astfel nu mai reuşeşte să exercite urmăriri penale – nu cercetează nici un om, nu face nici o confruntare, nici o percheziţie. Timpul trece şi îi aduce aceluiaşi procuror noi valuri de dosare… Închipuiţi-vă că un om poate duce un sac de grâu în spate, iar cineva îi mai aburcă unul. O să cadă cu ambii saci… Iată de ce reformele ar trebui făcute anume în acest sens: procuratura să activeze conform competenţei date de legislator. Au trecut timpurile când, prin anii ’80, procurorii asistau la mulsul vacilor, aveau normă de cosit iarbă pentru fân, făceau controale care nu erau de competenţa lor…
– Dar cum explicaţi această învălmăşeală de dosare pe capul procurorilor?
– Procuratura trebuie să se ocupe de cazuri cu o rezonanţă deosebită, dar noi avem sute de dosare în care, bunăoară, cineva a băut mai mult decât trebuie şi s-a urcat la volan. Ar fi normal ca un simplu sergent să întocmească procesul-verbal şi să trimită un asemenea dosar în judecată, de ce să mai fie implicată şi Procuratura? Bine, ar mai putea fi un procuror de sector, dar nu unul municipal. Legea spune concret cu ce trebuie să se ocupe procurorii. În competenţa Procuraturii, spre executare, au rămas numai dosarele împotriva deputaţilor, miniştrilor, procurorilor, ofiţerilor de urmărire penală, judecătorilor şi minorilor. Iată de ce, de când am revenit aici, timp de o lună reexaminez toate dosarele şi, prin ordonanţa mea, le expediez instituţiilor care sunt obligate să se ocupe de ele. Am să insist să traduc în viaţă această linie, să mă conform legislaţiei procesual-penale, ca procurorii mei să aibă două-trei dosare în procedură, nu câte 15-20. Astfel, ei vor reuşi să studieze, să dea indicaţii, să controleze ceea ce face poliţistul. Am cerut comisarului general al oraşului să instituie un grup specializat pentru descoperirea omorurilor. Competenţa exercitării urmăririi penale în cazurile de omor este a poliţiei, deşi anul trecut, din 34 de omoruri, Comisariatul general de politie nu s-a ocupat de niciun dosar, pe toate le-au cercetat procurorii. Poate că Procuratura şi-a asumat o asemenea misiune pentru a face un lucru bun, concentrând vreo 50 de cazuri nedescoperite de omor dar, fiind implicată în cazurile ce ţin de evenimentele din 7 aprilie 2009, aceste dosare aşa au şi rămas. Abia săptămânile trecute am dat de ele. Câteva zile am lucrat din noapte până în noapte toţi şi, prin ordonanţa mea, le trimitem organelor care, prin lege, trebuie să se ocupe de ele.
– Care ar fi alte probleme în sistemul Procuraturii?
– Multe. Acum aş menţiona că, de vreo 20 de ani, se tot vorbeşte de reforma Procuraturii, dar nu văd ca situaţia să se îmbunătăţească. Se sugerează ca, în cadrul reformei, procurorii să devină magistraţi şi să fie în subordonarea Ministerului Justiţiei. Există o asemenea experienţă în unele ţări, dar nu în toată lumea, şi nimeni n-a demonstrat că este cea mai bună.
– Sunteţi împotriva reformelor?
– Sunt pentru reforme, dar să fie reforme gândite, pe platformă de stat, reforme în care statul să ajute material, moral şi psihologic Procuratura, pe care s-o ridice din genunchi. Dar azi, pentru unii, reformele se reduc doar la un fel de pălăvrăgeală fără sfârşit, în multe cazuri ei urmărind scopul de a pune mâna pe ceva, de a-şi subordona anumite instituţii de stat.
– Dacă sunteţi pentru, de ce nu lansaţi anumite iniţiative în acest sens?
– Am lansat, dar nu întotdeauna sunt ascultat. Bunăoară, de mult propun crearea Judecătoriei municipale Chişinău. Avem procuratură municipală, comisariat municipal, primărie municipală, dar judecătorie municipală – nu. Moscova are, Kievul are, şi alte capitale au, noi însă nu. Ce se întâmplă? Procurorii noştri vin la serviciu la ora opt. De obicei, la ora zece au procese de judecată şi, la ora nouă merg la judecătoriile din sectoare, ca să reuşească. Am calculat: procurorii mei au participat anul trecut la 3.500-3.600 de şedinţe judecătoreşti. Deci, dus şi întors, au pierdut prin troleibuze 7000 ore de lucru. Au stat în troleibuz în timpul lucrului.
În plus, ei coordonează în sectoare dosare care nu au nimic nici în clin, nici în mânecă cu Procuratura municipală. Bunăoară, dosarele cu accidente rutiere, care sunt foarte multe. De obicei, pe marginea accidentelor rutiere rar când se deschid dosare penale. Vinovatul de accident deseori scuipă: ei, ce o să-mi facă? Dar procurorii mei aleargă încolo şi încoace pentru cazuri banale. Mai mult, deplasările acestea spre judecătoriile de sector îl face pe fiecare procuror municipal să cheltuiască lunar din buzunarul său aproximativ 450 de lei pentru transportul public. Iată de ce, pentru a obţine eficienţă în activitatea noastră, ar trebui ca dosarele uşoare să rămână în procuraturile de sector, ca doar cele mai grele să ajungă la Procuratura municipală. Totodată, să fie creată Judecătoria municipală, care să lucreze cu procurorii municipali.
– Există o logică în ceea ce spuneţi. De ce propunerea aceasta nu-i susţinută?
– Am să insist în continuare. Chiar mă folosesc de ocazie pentru a-mi completa propunerea. Acum se vorbeşte mult despre lichidarea Judecătoriei Economice. Nu-i treaba mea să mă amestec în acest lucru, dar ideea aceasta coincide cu interesul Procuraturii Chişinău, dar sunt convins că şi al statului. Dacă Judecătoria economică este lichidată, ce se va face cu dosarele ei, foarte serioase? Să zicem că vor fi trimise judecătoriilor de sector. În asemenea caz, ele se vor înăbuşi! Cred că este salutară propunerea de a crea Judecătoria municipiului Chişinău.
Clădirea Judecătoriei Economice se află în centrul oraşului, pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi are încăperi adaptate pentru lucrul judecătoresc. Mă tem că, chiar în ziua când această judecătorie economică va fi lichidată, până în seară clădirea va fi privatizată. O vor privatiza nişte băieţi frumoşi, chipurile patrioţi, care vor vinde acolo… caloşi. Dar pentru o Judecătorie orăşenească nu mai găseşti un asemenea local, căci centrul Chişinăului este ocupat. Iată de ce propun ca încăperile respective să le ia Ministerul Justiţiei, ca să fie folosite în domeniul respectiv. Procuratura Chişinău, Comisariatul Chişinău, CCCEC, Departamentul de anchetă al MAI, Departamentul vamal, care se vor ocupa de dosare mult mai complicate, dar nu de simple accidente sau furturi obişnuite, le vor prezenta în primă instanţă la Judecătoria municipală Chişinău. Închipuiţi-vă eficacitatea acestei schimbări, dar, din păcate, puţini pătrund în esenţa ei…
– Cum poate fi stârpită corupţia în organele de drept?
– Întrebare-şablon! Azi, oricine cui nu-i este lene învinuieşte organele de drept de corupţie. Nu vreau să le îndreptăţesc. Procurorii sunt corupţi în egală măsură cu toată societatea. Dar nu-i corect să afirmăm că, dacă un caz de crimă nu-i descoperit sau nu-i cercetat corect până la capăt, gata – procurorul a luat mită, este corupt. Nu-i chiar aşa. Sunt şi alte probleme pe care statul trebuie să le rezolve.
Acum, la Procuratura municipală nu avem tehnică audio sau video deloc, există doar vreo şase calculatoare vechi. Procurorii lucrează cu calculatoare aduse de acasă. Curier nu avem. Şoferul e cel care duce corespondenţa, dosarele prin judecătorii. Incredibil: procurorul municipiului Chişinău nu are automobil de serviciu. Dacă mă credeţi, în a doua săptămână după venirea mea în funcţie, se apropie şefa cancelariei de mine: „Domnul Diacov, n-avem plicuri”. Am scos din buzunar 150 de lei şi am cumpărat plicuri, ca Procuratura să-şi poată expedia corespondenţa. Iată care-i situaţia.
Dacă fiecare îşi va recunoaşte partea sa de vină, vom aşeza lucrurile pe bune în societate. Altfel, ne vom scoate mereu ochii unii altora. Un corespondent mă întreabă ce fel de casă am. Îi răspund că am casă, că mie îmi place să muncesc şi-i urăsc pe acei care dorm pe sub garduri. Şi soţia munceşte, iar cele două fiice ale noastre au afacerea lor şi lucrează câte 18 ore pe zi, fără zile de odihnă. Aş vrea ca toţi oamenii să trăiască mai bine ca mine, dar şi să muncească mai mult. În alte ţări lumea scoate roadă şi din piatră, dar la noi cernoziomul stă pârloagă. De ce? Pentru că suntem leneşi, dar ne-am făcut şi răi – sărim în capul celui care vrea şi poate să facă ceva. Toată ziua mişună prin oraş oameni care nu lucrează, dar toţi vor drumuri bune, se revoltă de creşterea preţurilor. Vreo 30 de ani în urmă, în Chişinău erau vreo cinci-şase restaurante, azi avem vreo 500. Toate-s pline zi şi noapte. Oare nu-i asta un fel de corupţie morală?
– Vă împăcaţi cu procurorul general?
– Domnul Zubco este un universitar, profesor, are o bună pregătire teoretică, dar n-a lucrat în sistemul procuraturii. Aici, un procuror trebuie să lucreze cel puţin cinci ani, ca să pătrundă cu adevărat în esenţa funcţiei sale. Deci asta-i doresc, să fie lăsat în pace să-şi demonstreze capacităţile Şi intuind următoarea întrebare, răspund: nu voi aspira la o asemenea funcţie, îmi place să fac ceea ce pot face şi vreau să rămân cunoscut doar ca un bun procuror al municipiului Chişinău.
– Clădirea Procuraturii Chişinău are valoare istorică, este gândită de cunoscutul arhitect Bernardazzi, dar exteriorul ei este atât de deteriorat, încât nici nu-ţi vine a crede că aici se află o importantă instituţie de stat. Cum de suportaţi aşa ceva?
– Dar nu suport. E vorba de un monument de arhitectură în care se află Procuratura oraşului, nu o hală din Piaţa agricolă. Predecesorii mei au făcut alături parcări pentru automobile, îngustând trotuarul şi pietonii trec pe sub clădire. Edificiul se deteriorează şi Doamne fereşte să cadă ceva în capul vreunui trecător. Simt că, dacă nu voi iniţia şi coordona eu restaurarea, aşa o să rămână. Sunt ales pe cinci ani şi cred că nu va veni un alt Voronin care să mă scoată din acest post. Pe lângă funcţia de procuror, voi scoate la capăt şi restaurarea acestei clădiri.
– Să aveţi mâine o sărbătoare frumoasă!
– Mă folosesc şi eu de ocazia oferită de TIMPUL pentru a le ura colegilor mei succese în muncă, sănătate, căldură şi înţelegere în familie, să vină la serviciu cu sufletul împăcat că acasă totu-i normal, iar seara să plece acasă mulţumiţi că au satisfăcut doleanţele celor care au căutat dreptate la Procuratură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
