Artă

Ion Zderciuc: „În artă trebuie să gândeşti ca un Dumnezeu şi să munceşti ca un rob”

Artistul Ion Zderciuc este fascinat de forme şi de volum – acestea două îl intrigă şi, totodată, îl provoacă, făcând din relaţia sa cu arta o bătălie continuă, care niciodată nu este pierdută şi niciodată câştigată. „Mai am foarte multe lucruri de făcut, aşa încât să pot spune într-o zi că am reuşit să mă afirm în acest domeniu foarte capricios, care este sculptura. Fiecare compoziţie impune o pregătire solidă, fiindcă ea urmează să mă reprezinte, să aibă valoare, dimensiune, expresie şi, bineînţeles, personalitate”. De aceea, zi de zi, el încearcă să elibereze formele de ceea ce au în plus şi rămâne fidel crezului său – „în artă trebuie să gândeşti ca un Dumnezeu şi să munceşti ca un rob, altminteri nu ai sorţi de izbândă”, este convins plasticianul.

Ceea ce-l particularizează pe sculptorul Ion Zderciuc este faptul că nu face compromisuri cu arta, chiar şi în ciuda constrângerilor exterioare şi cerinţelor pieţei, iar imperativul său este calitatea. „În condiţiile în care ne plângem că arta a decăzut, trebuie să avem grijă ce promovăm. Acest regres poate fi pus, mai întâi de toate, pe seama situaţiei economice din ţară, altminteri artistul nu ar fi tentat să recurgă la kitsch. Chiar recent primisem o comandă din partea primăriei – este vorba despre „Poarta sărutului”. Comanditarii încercau să-mi impună nişte idei nu tocmai bune. Le-am zis că nu voi realiza ceea ce vor, fiindcă am de-a face cu kitsch-ul. De atunci nu m-au mai căutat…”, spune, râzând, artistul. Plasticianul mai are certitudinea că arta este ca o femeie geloasă, care nu acceptă nesinceritatea, iar ca ea să creadă în tine trebuie să comunici şi să crezi în ea, la rându-ţi. „În creaţie trebuie să lucrezi cu mare dăruire şi în mod sistematic, altfel poţi fi trădat. Artei nu-i place să fie abandonată chiar şi pentru puţin timp”, mărturiseşte Zderciuc.

Dacă ar fi să redea în sculptură situaţia politică din Moldova, sculptorul se rezumă să spună că această compoziţie ar fi cam haotică, compusă din forme reci şi acute. Însă nu pare foarte deranjat de ceea ce se întâmplă, afişând un soi de resemnare şi fiind convins că acesta-i cursul firesc al vieţii. Recunoaşte că este greu să subzişti ca artist, mai ales că şi comenzile astăzi parcă întârzie să apară, iar dacă nu ai o susţinere financiară, atunci e dificil să te poţi expune, mai ales în străinătate. Dar, în ciuda realităţilor, plasticianul rămâne optimist şi ne promite că îl vom revedea în curând într-o expoziţie – dacă va fi de grup sau una personală, urmează să vedem.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *