Acestea sunt niște îmbinări stabile de cuvinte, care au un sens unitar, cunoscut de vorbitorii nativi ai unei limbi, de aceea ele se mai numesc și expresii idiomatice. Oricine știe româna înțelege ce înseamnă a se face mort în păpușoi, a-și aprinde paie în cap, a spăla putina, cai verzi pe pereți, a-și lua lumea-n cap, a-și lua inima-n dinți, la dracu-n praznic, cu sufletul la gură, a-i lipsi o doagă, a-i sări țandăra, a-și lua nasul la purtare, a face cu ou și cu oțet, a trage un pui de somn, a se face luntre și punte. De obicei, în astfel de îmbinări elementele / cuvintele componente își pierd sensul propriu, dând naștere unei noi semnificații pentru întreaga expresie. Anume din această cauză ele nu pot fi traduse ad litteram în alte limbi, iar cei care încearcă să facă acest lucru ajung să se distreze copios pe seama lipsei de sens a sintagmelor rezultate din traducere. În multe cazuri este evidentă componenta metaforică a expresiilor, de exemplu a pune mâna-n foc pentru cineva (a garanta), a tăia frunză la câini (a pierde vremea fără rost), la o aruncătură de băț (aproape), la paștele cailor (niciodată), a căuta nod în papură (a căuta părți negative acolo unde ele nu există), câtă frunză și iarbă (foarte mult), a bate apa-n piuă (a vorbi mult și prost). Asemenea îmbinări stabile se folosesc cu precădere în vorbirea curentă, în textele artistice sau publicistice marcate de oralitate, ele apar frecvent (uneori modificate) în titlurile din presă, incitând interesul cititorului.
În afară de expresiile idiomatice, există și alte structuri cu formă stereotipă – îmbinări stabile de cuvinte, locuțiuni, clișee, formule de exprimare, în care cuvintele componente nu-și pierd cu totul sensul inițial. Acestea conferă textului o doză mai mare de expresivitate, fiind utilizate ca sinonime pentru cuvintele neutre.
Unele cuvinte intră în componența unui număr mare de expresii și îmbinări stabile, fixate, de regulă, în dicționarele explicative. Prin buna lor cunoaștere și prin mânuirea abilă a semnificațiilor se pot obține efecte stilistice surprinzătoare. Drept dovadă poate servi textul alcătuit de Mihai Dinu în baza expresiilor generate de substantivul ochi:
De cum a dat cu ochii de ea, nu i-a venit să-şi creadă ochilor. De unde mai înainte îl privea cu ochi răi, căci îi era drag ca sarea-n ochi şi nu avea ochi să-l vadă, acum îi făcea ochi dulci, îşi dădea ochii peste cap, iar el nu-şi mai lua ochii de la ea. I se scurgeau ochii când o vedea cum îi joacă ochii în cap şi nu mai avea ochi pentru altele, după care îi fugiseră ochii pe vremuri. O iubea ca pe ochii din cap, deşi îţi sărea în ochi că totul era cu ochi şi cu sprâncene. În ochii altora era bătător la ochi că ea îl cântărise din ochi şi pusese ochii pe el, ca să-l lege la ochi şi să-i toace banii cât ai clipi din ochi. Dar de ochii lumii, se prefăcea că îl soarbe din ochi. Până l-a lăsat cu ochii în soare, de nu i-a venit să-şi creadă ochilor… Dacă nu i-a deschis nimeni ochii!
Morala: fiţi cu ochii-n patru!
Irina Condrea, doctor habilitat, conferențiar universitar la USM
