Stimată doamnă, mă adresez ca cetăţean, ca scriitor, ca fiu al lui Nicolae Strâmbeanu din s. Fântâna Albă, judeţul Bălţi, împuşcat de NKVD în vara anului 1948.
Decretele semnate de preşedintele interimar al R. Moldova, domnul Mihai Ghimpu, despre declararea zilei de 28 iunie ca Zi a ocupaţiei sovietice şi despre conferirea „Ordinului Republicii” unui grup de 52 de luptători împotriva regimului totalitar-comunist au intrat deja în istoria neamului românesc, în primul rând, ca acte creştineşti, sacre, acte de dreptate, curaj şi recunoştinţă faţă de acei care şi-au dat viaţa sau au fost privaţi de libertate pentru firava noastră suveranitate şi independenţă de astăzi.
Martirii noştri recent decoraţi cu „Ordinul Republicii”, 52 la număr, constituie un număr infim comparativ cu cel al tuturor celor care s-au opus ocupaţiei ruseşti, începând cu anul 1812, când generalul Kutuzov declara ca un barbar: „Le voi lăsa moldovenilor doar ochii, să aibă cu ce plânge”.
Din păcate, pe toţi eroii noştri nu-i vom cunoaşte niciodată. Dar suntem datori, în tradiţia rămasă de la Domnitorul Ştefan, să acordăm toate onorurile celor care apără pământul strămoşesc, în cazul dat – eroilor pe care îi cunoaştem şi ştim că s-au opus regimului comunist şi au avut de îndurat pentru aceasta.
Vrem să credem că domnul preşedinte Mihai Ghimpu va continua să acorde distincţii şi altor persoane care merită, dar care nu au intrat în prima listă.
Într-o eventuală viitoare listă, v-am ruga să-l includeţi (post-mortem) şi pe transnistreanul din s. Corjova, r-l Dubăsari, ISIDOR SÂRBU (bunelul lui Vladimir Voronin), tată a şapte copii, căruia, imediat după revoluţia bolşevică, i-a fost confiscată casa şi toată averea. Din 1917 până în 1942, împreună cu familia, a fost deportat şi judecat de nenumărate ori, cunoscând tot calvarul gulagului sovietic.
În 1944, împreună cu fiica cea mică, Domnica, ajutat de prietenul său, academicianul Nichita Smochină din s. Mahala, acelaşi raion, s-a refugiat peste Prut, într-un sat de lângă Bucureşti, unde, până la moarte, a trebuit să se ferească deja de comuniştii români, care, dacă l-ar fi predat sovieticilor, ca fost primar al s. Corjova, ar fi fost împuşcat. Viaţa acestui om constituie un adevărat film de groază şi demonstrează odată în plus ce catastrofă a fost pentru noi ocupaţia sovietică şi cât de incorectă este decizia Curţii Constituţionale, care a anulat Decretul privind Ziua ocupaţiei sovietice.
Pentru mai multă informaţie documentară, consultaţi „Memoriile” lui Nichita Smochină, care a scris despre Isidor Sârbu şi, din nefericire, a avut şi dânsul aceeaşi soartă. Un interviu inedit cu Isidor Sârbu a fost publicat în ziarul TIMPUL din 24 octombrie 2008. Tot această publicaţie, la 11 iunie 2010, a publicat articolul „Călăii bunelului – idolii nepotului”, semnat de Mihai Taşcă, doctor în drept, secretar al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova.
Cu respect,
Andrei Strâmbeanu
31 august 2010
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
