Istorie

ISTORIA DESPRE 3 DECEMBRIE: Alexandru Ioan Cuza anunţă că ”Înalta Poartă, precum şi toate Puterile Garante” recunosc Unirea Principatelor

1596 – S-a născut Niccolo Amati, cel mai cunoscut membru al celebrei familii de lutieri Amati din Cremona; a fost maestrul lui Antonio Stradivari şi al lui Giuseppe Guarneri. A construit mai mult de 1 000 de instrumente din care au rămas circa 650 (m. 12 aprilie 1684)

1838 – S-a născut Cleveland Abbe, fondatorul serviciului meteorologic al SUA (m. 28 octombrie 1916)

1854 – A încetat din viaţă Johann Eckermann, poet şi memorialist, bun prieten cu Goethe, secretarul personal al acestuia ("Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieţii lui") (n. 21 septembrie 1792).

1861 – Alexandru Ioan Cuza anunţă, cu prilejul deschiderii Camerelor, că "Înalta Poartă, precum şi toate Puterile Garante" recunosc Unirea Principatelor.

1880 – Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, nepot de frate al lui Carol I, este desemnat moştenitor prezumtiv al tronului României.

1888 – A încetat din viaţă Carl Zeiss, inventatorul sticlei Zeiss. A întemeiat, în 1846, firma de instrumente optice care-i poartă numele (n. 11 septembrie 1816).

1894 – A încetat din viaţă scriitorul Robert Louis Stevenson ("Comoara din insulă"), (n. 13 noiembrie 1850).

1898 – S-a născut Karl Gunnar Myrdal, economist şi politician, laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 1974 (m. 17 mai 1987)

1901 – S-a înfiinţat societatea "Tinerimea artistică" de către pictorii Ştefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Gheorghe Petraşcu ş.a.; gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viaţa ţăranilor, a oamenilor de rând.

1905 – S-a născut Attila Jozsef, unul dintre cei mai mari poeţi ai Ungariei ("Cerşetorul frumuseţii", "Rău mă doare"), (m. 1937)

1919 – A murit pictorul impresionoist francez Pierre-Auguste Renoir (n. 25 februarie 1841)

1920 – Geneva: Este semnat Protocolul privind constituirea Curţii Permanente de Justiţie Internaţională cu sediul la Haga

1934 – A fost înfiinţat Spitalul de Urgenţă, actualul Spital de Urgenţă Floreasca

1954 – A încetat din viaţă Maria Ventura, actriţă de teatru, societară a Comediei Franceze; a fost protagonista unor filme mute franceze realizate de Victorin Jasset -"Herodiada", Alberto Capellani – "Mizerabilii" (n. 13 iulie 1886).

1967 – A avut loc prima operaţie de transplant de inimă, efectuată de Dr. Cristian Barnard, în Africa de Sud.

1995 – A încetat din viaţă actorul şi regizorul Aleksandr Kaidanovski (n. 23 iulie 1946)

2008 – Bombele cu fragmentare au fost declarate oficial ilegale. Circa 100 de ţări s-au reunit pentru a semna un tratat ce interzice bombele cu fragmentare, devastatoare pentru civili.

sursa: mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *