Internațional

Jos tancurile!

Asta scriam în iunie 2005, când TIMPUL a lansat campania „Antitanc”, cerând autorităţilor să dea jos de pe postamente aceste monstruozităţi de metal, menite cândva să ridice „nivelul de patriotism al poporului sovietic multinaţional” şi „să demonstreze lumii întregi supremaţia militară a imperiului sovietic”. S-au scurs mai bine de cinci ani de atunci, am trecut prin dureroasa experienţă „7 aprilie 2009”, comuniştii au pierdut puterea, la guvernare au venit democrat-liberalii, UE ne promite regim fără vize… Dar şi astăzi, după cinci ani, aş putea începe povestea tancurilor cu aceeaşi frază, ba chiar, cu mici redactări, aş putea republica articolul integral, ca unul de actualitate. Şi asta pentru că nimic nu s-a schimbat: şi tancurile, şi statuile lui Lenin, şi monumentele „eliberatorilor sovietici” continuă să se înalţe falnic pe teritoriul independentei şi suveranei noastre republici. De aceea, readresez actualilor guvernanţi – democraţi şi liberali – întrebarea la care nu ne-au răspuns, în 2005, comuniştii: „Cum se împacă „vectorul de integrare europeană” anunţat de autorităţile moldovene drept o prioritate a politicii externe a RM cu această etalare a unor simboluri ale ideologiei sovietice…?”.

E un subiect sensibil, ar spune unii „experţi”, dar şi unii membri ai AIE, care speră că, neatingând aceste „subiecte sensibile”, vor obţine ceva voturi din partea electoratului tradiţional procomunist, pentru care tancurile încă sunt un simbol al „eliberării” Moldovei. Demontarea acestor „monumente” ar fi însă un act de minimă reparaţie istorică, pentru moş Anastasie Florea din Durleşti (despre al cărui calvar prin judecăţi, în încercarea de a-şi redobândi averea confiscată de regimul sovietic, am scris în iunie 2010) şi alte sute de mii de basarabeni, pentru care „eliberarea” a însemnat deportare, deposedare de avere, închisoare sau chiar condamnare la moarte. Domnilor guvernanţi, sunt şi ei – cei care au supravieţuit terorii – electorat. Gândiţi-vă şi la ei, măcar prin prisma alegerilor…

Voi încheia cu ultimul alineat din articolul publicat în iunie 2005. La fel ca şi primul alineat, rămâne în picioare şi astăzi:
„Ţările Baltice şi ex-socialiste au demontat „tancurile-monument” după ce şi-au declarat independenţa. Aceste state, astăzi europene şi dezvoltate, şi-au recăpătat demnitatea, renunţând la „moaştele” unui sistem defunct şi străin lor, fără a jigni sentimentele celor care, la vremea lor, au acceptat regimul sovietic. Ce ne împiedică pe noi să ne lepădăm de acest balast care ne ţine încorsetaţi în menghina unui trecut care ne-a provocat atâtea răni?”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *