Externe

Kievul cere AIEA un audit la centrala Zaporojie, nu doar o inspecție

Guvernul ucrainean vrea ca tehnicienii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară (AIEA) să efectueze un audit de inginerie nucleară la centrala Zaporojie (sudul Ucrainei) şi nu doar sarcini de inspecţie şi de supraveghere, aşa cum au făcut până în prezent, relatează luni, 5 septembrie, EFE și Agerpres.

O astfel de declaraţie a fost făcută de consilierul prezidenţial Mihailo Podoleak, la programul televiziunii naţionale Telemaraton, citată de agenţia locală de presă Ukrinform.

Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din UE, ocupată din luna martie de ruși, a rămas de joi un grup restrâns de experţi AIEA, care încearcă să inspecteze instalaţiile după ce uzina a fost ţinta unor atacuri de care Moscova şi Kievul se acuză reciproc.

„La centrala nucleară Zaporojie, lângă care invadatorii au amplasat sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS) din care au tras, este necesar un audit de inginerie nucleară, care să depăşească eforturile de menţinere a păcii în acel perimetru, pe care misiunea AIEA intenţionează să le întreprindă”, a declarat Podoleak.

Astfel, la centrală, potrivit consilierului prezidenţial, ”ar trebui să existe un anumit număr de oameni care să înţeleagă fizica nucleară şi tehnologiile acestui tip de inginerie”. „Ei pot fi acolo împreună cu personalul nostru” a mai adăugat el.

Potrivit lui Podoleak, în prezent, guvernul ucrainean nu deţine informaţii clare şi sigure dacă ”totul este în ordine la instalaţie în ceea ce priveşte circuitele de siguranţă, răcirea reactorului şi siguranţa personalului”.

„Nu am văzut nimic din toate acestea în raportul iniţial” pe care AIEA l-a elaborat după sosirea la centrală, a adăugat el.

Referitor la iniţiativa AIEA de a stabili o prezenţă permanentă a experţilor săi la centrală, el a menţionat că aceasta ar putea ajuta la protejarea personalului ucrainean din uzină ”de invadatorii înarmaţi” ruşi care în prezent o controlează, relatează sursa citată.

„Trupele ruse nu au idee ce se întâmplă acolo (la centrala Zaporojie), aşa că nu pot evalua în mod corespunzător riscurile. Dar există un anumit număr de membri ai personalului nostru care au nevoie de o anumită formă de protecţie” a subliniat Mihailo Podoleak.

De aceea avem nevoie de inspectori (AIEA) care să spună: „Nu vă atingeţi de aceşti oameni, lăsaţi-i să-şi facă treaba! Asta ar fi important”, a mai subliniat reprezentantul preşedinţiei de la Kiev.

Vă amintim că o misiune a AIEA, condusă de şeful acesteia, Rafael Grossi, s-a deplasat de la Viena în Ucraina şi la 1 septembrie și a vizitat centrala nucleară din sudul Ucrainei.

Şase experţi ai acestei agenţii ONU au rămas la centrala nucleară, după ce misiunea AIEA a vizitat instalaţia joia trecută, iar doi reprezentanţi ai misiunii vor lucra constant la aceasta în viitor.

Centrala Zaporojie, a treia centrală nucleară ca mărime din lume, a fost ocupată de armata lui Putin la 4 martie. De atunci, potrivit guvernului de la Kiev, Moscova a desfăşurat echipament militar şi muniţie în perimetrul ei, de unde bombardează zonele adiacente.

ONU, SUA şi Ucraina au cerut Rusiei să-şi retragă echipamentele şi personalul militar de la centrala atomică.

Publicista rusă Iulia Latînina, fostă editorialistă la Novaia Gazeta, autoexilată în prezent în Occident, a avertizat sâmbătă că preşedintele rus Vladimir Putin ar putea utiliza centrala nucleară de la Zaporojie în loc de o rachetă nucleară tactică. Un accident la Zaporojie pe care să-l atribuie ucrainenilor ar fi varianta posibilă avută în vedere de liderul rus, potrivit ei.

În emisiunea sa de sâmbătă seara pe canalul de Youtube, ”LatîninaTV”, ea a amintit de principiul dramatic cehovian: „dacă în primul act există o armă atârnată pe perete, atunci este imperativ ca un foc să fie tras în al doilea sau al treilea act”. Totul depinde de concluziile misiunii AIEA, pe care şeful organizaţiei a promis să le facă publice marţi. Acceptând vizita misiunii AIEA la centrala nucleară Zaporojie, Kremlinul ar încerca să tatoneze terenul pentru a vedea în ce fel ar ”înghiţi” Occidentul varianta unui ”accident la Zaporojie care să fie pus în cârca Kievului”, a conchis Latînina.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *