„Era pregatit de o jumătate de secol şi a eşuat în trei săptămâni”. Comentarii dezamăgitoare de acest gen, în principal din partea „liberalilor”
religioşi, sunt mult mai puține decât cele jubilare, ale fundamentalistilor – „Slavă Domnului, episcopii noștri nu merg la această adunare a necuraţilor!”
Sfântul și Marele Sinod Ortodox, care este convocat pentru prima dată într-o mie de ani, va avea loc fără participarea a patru biserici autocefale (independente) – Rusa, Bulgara, Georgiana și din Antiohia. Din punctul de vedere al Moscovei, Sinodul poate fi ignorat, iar deciziile pe care le va lua, nu vor avea caracter obligatoriu.
„Modul de aşezare” și alte diferențe
Diplomația bisericeasca a fost caracterizata dintotdeauna prin opacitate. Teorii ale conspirației, de exemplu, cu privire la motivele refuzului bulgarilor de a merge la Sinod sunt mai mult decât suficiente. Unii spun că bulgarii au fost insultati de asezarea scaunelor in sala in care va avea loc Sinodul. Alții cred că având o relație apropiată cu Moscova, biserica bulgară a făcut ceea ce i s-a spus sa faca în mod neoficial. Patriarhia Antiohiei, situată la Damasc, dintr-o dată „şi-a amintit” de diferendul cu Patriarhia Ierusalimului asupra jurisdicției Qatarului, unde trăiesc doar câteva zeci de ortodocși. Biserica din Georgia a găsit niște probleme în proiectele documentelor Sinodului.
Ce s-a întâmplat cu adevărat este greu de înțeles. Dar, parerea mea este ca „redactia finala a documentelor Sinodului a devenit o surpriză pentru noi, așa că nu mergem”, este greu de crezut. Reuniunea a fost pregătirea o lungă perioadă de timp şi de multe ori pozițiile divergente ale bisericilor pe diverse teme de actualitate au fost cunoscute în prealabil. Şi pana la urma, Sinodul se organizeaza tocmai pentru a discuta diferentele. Dar, Patriarhia Moscovei sustine ca cea de la Constantinopol, în a cărei jurisdicție se afla Creta, ar fi spus că nu se accepta modificări în Sinod.
Aşa cum scrie Serghei Ciapnin, fostul redactor-șef al oficiosului Patriarhiei Moscovei („Jurnal Moskovskoi Patriarhii”), la Sinod trebuie să se meargă oricum și sa deschida discutiile cu privire la aspectele vitale ale Ortodoxiei mondiale. Ar putea sa dureze mai multi ani, dar se vor rezolva diferente si se vor adopta poziții comune pe probleme teologice și practice.
Lupta Moscovei cu Fanarul
Poziția Bisericii Ortodoxe Ruse în conflictul privind Sinodul a fost decisiva. Contradicțiile existente între Patriarhatele Moscovei și Constantinopolului erau cunoscute anterior. Patriarhia Moscovei sta in fruntea celui mai mare număr de ortodocsi, iar Patriarhul Kirill vrea ca acest leadership neoficial sa aiba o anumită expresie practică.
Între timp, Patriarhul Constantinopolului este considerat din punct de vedere istoric „cel mai onorabil” printre capii bisericilor ortodoxe. Acest statut nu îi confera autoritate asupra celorlalte biserici. Cu toate acestea, actualul Patriarh al Constantinopolului Bartolomeu adesea încearcă să se comporte ca și cum ar fi un fel de „Papa ortodox”. La Moscova, Bartolomeu este tratat cu mare suspiciune: el a studiat la Roma, are relații excelente cu Scaunul Sfânt și conexiuni internaționale extinse. Întâlnirea istorică a Patriarhului Kirill cu Papa Francisc din luna februarie a acestui an a fost determinata, printre altele, de nevoia de a stabili un contact direct a capului Bisericii Ortodoxe Ruse cu Pontiful, pentru a face poziția Moscovei mai semnificativa în lumea Ortodoxiei.
In plus, sub jurisdicția Constantinopolului se afla parte din parohiile rusesti care cu încăpățânare refuză să se alăture Moscovei. Este vorba in principal de cele din Europa. Aceste comunitati au fost create de emigranții rusi albi şi formează așa-numita Arhiepiscopie (dioceză) ortodoxa din Europa de Vest. Biserica Ortodoxă rusă de mult timp incearca fara succes sa-şi supuna aceste parohii.
In plus, Moscova este convinsa că Patriarhul Bartolomeu împinge Biserica Ortodoxă Ucraineană să se separe de Biserica Ortodoxă Rusă și sa treaca în jurisdicția Fanarului (district în Istanbul, sediul Patriarhiei Ecumenice).
Victoria fundamentalismului
Dar toate acestea erau cunoscute deja şi nu au incurcat pregătirea Sinodului pana recent. Ce s-a întâmplat atunci? Voi exprima o parere personală.
Începând cu întâlnirea din februarie a Papei cu Patriarhul Kirill, capul bisericii ruse se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea fundamentaliștilor ortodocsi. Nu stim sigur daca este sau nu partea cea mai numeroasa a clerului si enoriasilor rusi, este in schimb cea mai zgomotoasa in sanul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Publicațiile fundamentaliste și blogurile sunt pline de povești despre „pactul secret cu ereticul de la Vatican” şi că în scurt timp ortodocșii vor trebui să depună jurământ de credință față de Roma. Când a devenit clar că documentele pregatite pentru discuție la Sinodul din Creta prevad, în anumite cazuri, permisiunea căsătoriilor ortodocsilor cu non-ortodocsi, precum si IDEEA continuarii dialogului cu alte biserici creștine, radicalii au declansat un atac verbal puternic.
Eu cred că teama de o schisma în biserica rusa a devenit cel puțin unul dintre motivele pentru care Patriarhul a decis să nu meargă in Creta.
În anul 2008, o situație similară s-a dezvoltat într-o revoltă fundamentalistă în sanul bisericii, pe care Patriarhul Alexei al II-lea a „inabusit-o” eliminand din randul clerului pe liderul informal al rebelilor, episcopului Diomede de Anadîr și Ciukotka.
Ne putem intreba de ce să nu facă același lucru și actualul Patriarh?
Diferenta este că în ultimii opt ani, Rusia și Biserica Ortodoxă Rusă s-au schimbat fundamental. Amestecul agresiv de anti-occidentalism, izolaționism şi conspiraționism era o manifestare marginala in societatea si biserica rusa. Astăzi, acesta a cuprins întreaga tara, iar ideile rasuna tot mai imperativ si in randul clerului. Chiar şi Patriarhul Kirill a sustinut de multe ori aceasta evolutie, mai ales prin actiuni placute lui Putin de genul – apologiei URSS și așa-numitei „lumi ruse”. Fundamentaliștii, care nu il iubesc pe Patriarh pentru atitudinea sa prietenoasa fata de catolicism și o înclinație pentru publicitate, acum cred că l-au forțat să urmeze linia lor. Ei au devenit astfel cea mai influentă forță în Biserica Rusă.
Ceea ce s-a întâmplat este o lovitură uriașă data Ortodoxiei, care este acum divizată fără speranță și permanent între tabara „Moscovei” (fundamentalistă) și „Constantinopol” (reformista).
În ochii lumii, comunitatea ortodoxa apare incapabila sa dea un răspuns adecvat provocărilor comune ale timpului nostru. Şi Patriarhia de la Constantinopol, cu dorința sa de a converti superioritatea simbolică în putere reală, şi ce de la Moscova, luata ostatica de fundamentaliști, și episcopii altor biserici, brusc „treziti din somn”, toti sunt responsabili pentru acest esec.
