La cinci ani de la catastrofa aviatică de la Smolensk, polonezii sunt divizați cu privire la cauzele acesteia
Apropierea alegerilor prezidențiale din Polonia, prevăzute pentru 10 mai, și recenta dezvăluire a unor noi înregistrări de conversații din cabina pilotului au dus la escaladarea tensiunilor dintre susținătorii tezei unui atentat — exclusă de anchetatori — și actuala putere, pe care primii o acuză că vrea să mușamalizeze cazul.
Ceremonii paralele de comemorare au început vineri dimineața la Varșovia. Președintele aflat la sfârșit de mandat, Bronislaw Komorowski, și premierul Ewa Kopacz, precum și guvernul polonez au adus omagiu victimelor accidentului aviatic, la cimitirul militar Powazki.
Fratele geamăn al președintelui defunct, Jaroslaw Kaczynski, liderul principalului partid de opoziție Dreptate și Justiție (PiS, conservator), a depus o coroană de flori și a aprins lumânări în fața unei mari cruci formate din candele aprinse, în fața palatului prezidențial din centrul Varșoviei.
Discursul pe care Lech Kaczynski ar fi trebuit să-l pronunțe la 10 aprilie 2010, la locul masacrării a mii de polonezi de către poliția politică a lui Stalin în 1940, la Katyn, lângă Smolensk, unde fostul președinte se ducea atunci când s-a produs accidentul, a fost dat citirii vineri, la Varșovia, fiind urmat de cântece în care victimele de la Katyn sunt asociate cu cele de la Smolensk.
Pentru cele câteva sute de persoane, majoritatea în vârstă, reunite în fața președinției, teza atentatului este puternic dominantă.
Potrivit sondajelor de opinie, un polonez din cinci împărtășește această opinie, ceea ce corespunde oarecum cu electoratul PiS.
Un ‘marș al memoriei’ organizat de acest partid conservator ar urma să parcurgă Varșovia spre seară, în timp ce o delegație oficială poloneză s-a deplasat vineri la Smolensk și Katyn.
Sursa: Agerpres