La mulți ani, Mișa

E vorba de un neamț stabilit în România, aproape de Cheile Nerei, și care, împreună cu Costaș și cu Anca au realizat o nouă ediție a taberei experimentale de arhitectură, PAO.

PAO a început în România ca o tabără internațională adresată arhitecților. Apoi s-au adăugat câțiva sculptori. Anul acesta au hotărât să invite și scriitori. Așa că am fost invitată împreună cu Alexandru Vakulovski.

Tabăra s-a ținut la Potoc (Caraș-Severin) în școala veche a satului, care acum câțiva ani zăcea aproape ruinată și complet abandonată. Așa că participanții PAO s-au apucat să refacă școala. Deocamdată, podul a ținut loc de dormitor. Fiecare cu colțul lui și cu câte un sac de dormit. Bucătăria la primul nivel, focul de socializare în curte, fântâna aproape, dușuri în grădină.

Partea cea mai grozavă era senzația de grup compact, de prieteni vechi, așa că nu vă pot spune cum îi chema pe studenții participanți sau pe organizatori. Așa ne-am cunoscut, așa ne-am despărțit: Mișa, Costaș, Anca, Ligia, Ștefan venit cu Ghizi din Socolari. Iar printre studenți, un procent impresionant de basarabeni. Și pe ei i-am cunoscut tot așa, nume mic, proveniență, ocupație. Astfel am aflat că Radu, de la Grafică, e vecinul nostru, din Tudora, Ștefan-Vodă; Constanța din Buiucani și Irina din Ghidighici, studente la Arhitectură; iar Ștefan din Transnistria cu Eugen din Râșcani, studenți la sculptură și lăudați foarte de profesoara lor Anca. De cum am intrat în curte, am văzut o lucrare foarte frumoasă, realizată între doi pomi dintr-o ușă veche, iar când am întrebat cine a făcut-o ni s-a spus că studenții de peste Prut.

Costaș îi antrena în lucrări de reparație, Mișa îi punea să secționeze în cuburi de pământ, Ligia modela cu ei în lut, Anca le explica în parte, iar eu și Sandu vizitam Cheile Nerei. Nu mi-am imaginat că în Banat există o natură atât de sălbatică și de minunată. Cu noii noștri cunoscuți – Aurora, Radu, Iulian – toți trei medici, am descoperit Ochiul Beiului, cascadele Beușnița și Văioaga, minunea de la Foieroaga și tunelurile în piatră, săpate între Potoc și Sasca Montană. Cu sute de ani în urmă, oamenii își duceau grâul la moara din Sasca prin aceste tuneluri ca să nu fie descoperiți de turci și să rămână fără pâine.

Pe lângă lecturile pe care le-am susținut noaptea în jurul focului, a urmat lectura de la vernisajul din 20 iulie. În istoricul orășel Oravița – unde am vizitat și primul teatru românesc, în care a activat și Eminescu; la galeria Studio Magazen, îngrijită de Ștefan și curățată de Ghizi, au fost prezentate de Anca desenele realizate de studenți în timpul excursiilor, lucrările secționate sub îndrumarea lui Mișa, cuiburile din lut și fân inițiate de Ligia, dar și figurinele de tip Cucuteni frământate de Radu. După ce am citit poezii, a venit și pictorul Ghiuri care a cântat la chitară chiar la intrarea în galerie. După artă plastică și poezie, muzica i-a inspirat pe studenți. Două ore, pe strada luminată gălbui, cu scaune și bănci scoase din galerie, cu unii dintre noi așezați direct pe trotuare, printre clădirile istorice ale Oraviței, cei mai energici dintre studenții de la PAO au dansat în șosea aplaudând mașinile care opreau să îi admire.

Duminică a avut loc o excursie organizată la morile din Eftimie Murgu – vechi de trei-patru secole, prin sate pe culmi de munte, cu clădiri reprezentative pentru anumite stiluri arhitecturale. Iar acum, pe 28 iulie, întreaga tabără va sărbători ziua de naștere a lui Mișa, neamțul îndrăgostit de România, care va veni și la Chișinău să facă proiecte, un organizator excelent și un povestitor în stare să îl binedispună și pe cel mai plictisit om din lume. Însă noi nu am prins finalul taberei și cheful în cinstea lui Mișa, ne-am grăbit spre casă, fiindcă o zi mai târziu urmează să îl sărbătorim și noi pe tata, acasă, în grădină la Baloșești.