La Mulți Ani, Nicolae Juravschi!

Palmares sportiv:

1. 1985- membru al echipei naționale Olimpice a Uniunii Sovietice – caiac-canoe
• multiplu campion al Uniunii Sovietice
• multiplu campion naţional

2. 1988 – Jocurile Olimpice de la Seul, dublu Campion Olimpic

3. 1992 – Jocurile Olimpice de la Seul Barcelona – participant, locul IV

4. 1988-1995 – de opt ori Campion Mondial

5. 1996 – Jocurile Olimpice de la Atlanta, medalie de argint

Lumea sportului are propriile ei reguli și ierarhii, pe care marele nostru scriitor Mihail Sadoveanu, cu simțul său artistic unic, a reușit să le cuprindă într-o singură metaforă. Asta pentru că sportul este prin excelenţă un fief al meritocraţiei, iar datorită acestui fapt performanţele sportivilor sunt cu mult deasupra performanţelor înregistrate de societatea noastră la nivel internaţional. Din acest considerent, pentru noi, sportivii, alcătuirea unei scări a valorilor, care să nu genereze discuții și interpretări, este un lucru mult mai ușor de realizat decât în alte domenii de activitate socio-umană. Astăzi am decis să las la o parte preocupările de istorie sau politică și să vorbesc despre cel mai mare sportiv moldovean al tuturor timpurilor – Nicolae Juravschi. Desigur, motiv pentru aceasta poate fi faptul că astăzi redutabilul nostru campion împlinește jumătate de secol. Dar dincolo de asta, mai important mi se pare faptul că noi, din porniri egoiste și în graba noastră de a ne trăi viața, uităm adeseori că suntem contemporanii unui sportiv a cărui performanță nu știu dacă va mai putea fi repetată vreodată de cineva în această țară. Pentru că noi, ca indivizi și societate, uneori trecem prea ușor pe lângă oamenii care au făcut prin reușitele lor să ne simțim mândri că îi cunoaștem și îi avem printre noi. Dar și mai mult mă determină să fac acest lucru istoria lui Nicolae Juravschi, în care se poate regăsi cu ușurință orice copil de prin satele noastre și care poate visa să ajungă ca el, pentru că viața sportivă a acestui performer este de-a dreptul fascinantă.

S-a născut la 8 august 1964 în satul Chircăiești, raionul Căușeni, în familia lui Afanasie și Maria Juravschi. La fel ca mulți dintre noi, de mic copil participa la toate competiţiile, indiferent de vârstă sau de probă, fie din satul natal, fie la cele raionale, pentru că așa erau timpurile. A mers apoi la Liceul Republican Sportiv, unde inițial a făcut lupte, pentru ca apoi să meargă la atletism, pentru ca în sfârșit să ajungă la proba care l-a consacrat, cea de caiac-canoe. N-a impresionat prin calități și performanță, din contra, faptul că a avut pelerinaje pe la mai multe probe era o dovadă de nesiguranță. Dar spre deosebire de sutele de copii și părinți care renunță la performanță pentru că aceasta nu vine când vrem noi să vină, Nicolae Juravschi a continuat să creadă că rezultatul sportiv este nu doar o chestiune de aptitudini și ambianță, dar și de antrenament și atitudine. Talentul său s-a descoperit mult mai târziu, după multe ezitări și neîncrederi exprimate deseori de cei din jur, dar și ca rezultat al căderilor și „răsturnărilor”. La chiar prima competiţie din 1979 de la Dubăsari, evolua la cursa de 500 metri, unde era pe locul doi şi cu 20 de metri înainte de sosire s-a răsturnat din barcă. Credea că e sfârșitul, că s-a terminat cariera, dar de acolo într-un târziu talentul său era să erupă pentru a deveni de neoprit.

Performanța lui Nicolae Juravschi a fost rezultatul unei sinergii cu Alexandru Chirpicenco și Victor Reneiski, doi beloruși cu suflet și talent, care i-au schimbat definitiv viața. Unul ca antrenor, prin capacitatea de a-i pune în valoare talentul imens și a-i insufla încredere în sine, altul ca prieten și coleg de barcă, alături de care a cunoscut cele mai mari rezultate sportive.

Meritul lui Nicolae Juravschi este cu atât mai mare cu cât a fost generat într-o supra-putere sportivă, Uniunea Sovietică, unde era foarte greu să devii membru al echipei sovietice pentru că era o concurenţă mare, iar mulţi sportivi, care puteau să devină campioni mondiali sau europeni, nu prindeau nici măcar lotul. Cei din lumea sportului știu ce înseamnă asta. Nu era suficient să fii primul ca să fii cel mai bun. În unele cazuri era chiar puţin şi trebuia de demonstrat şi alte calităţi, să reziști la anumite provocări.

Mai departe istoria celui care în anul 2001 a fost desemnat cel mai bun sportiv moldovean al secolului XX, este în general cunoscută. Steaua lui a strălucit la Jocurile Olimpice de la Seul din 1988, când după opt ani de absență determinați de boicoturile succesive de la Moscova 1980 și Los-Angeles 1984, cele două supra-puteri sportive, URSS și SUA, se întâlneau pentru a da ultima bătălie în ierarhia mondială a performanței sportive. Echipajul Juravschi-Reneiski a cucerit în apele coreene medaliile de aur în proba de canoe dublu, cursele de 500 și 1000 de metri, performanță ce rămâne neegalată în sportul moldovenesc și care lasă o moștenire greu de depășit pentru cei care vor dori să răstoarne vreodată această performanță. În următorii trei ani, Juravschi a câștigat 8 medalii de aur la Campionatele Mondiale în probele de C-2 și C-4, dar în ciuda acestor rezultate unicat, împreună cu Reneiski nu au fost selecționați pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Barcelona 1992. Juravschi a fost invitat pentru a reprezenta România la Olimpiada din 1992, avându-l ca partener pe Gheorghe Andriev și s-a calificat în două finale olimpice, cea de la C2 – 500 m și C2 – 1.000 m, obținând la ambele probe locul 4. Revine apoi în R. Moldova și în anul 1995 l-a convins pe fostul său partener Reneiski, să urce din nou în barcă, de această dată pentru a reprezenta țara noastră la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996, unde vom participa prima oară ca echipă independentă. Experiența și potențialul de altădată, atent supravegheate de antrenorul Chirpicenco, au făcut ca cei doi să obțină medalia de argint în proba de C2 – 500 metri, aducând astfel prima medalie olimpică pentru R. Moldova.

Prin Decretul nr. 254/4 septembrie 1996, președintele Mircea Snegur l-a decorat cu Ordinul Republicii „în semn de înaltă prețuire a meritelor deosebite în dezvoltarea sportului și a mișcării olimpice naționale, pentru succese remarcabile obținute la ediția a XXVI-a a Jocurilor Olimpice de Vară de la Atlanta”.

Istoria lui Nicolae Simatoc demonstrează odată în plus, dacă mai era cazul, că în viaţă şi în sport lucruri imposibile nu există: a adunat în cariera sa de sportiv peste 200 de medalii, inclusiv două medalii olimpice de aur, una – de argint, opt medalii de campion mondial, plus încă două de argint și bronz la aceleași competiții.

La fel ca și cazul unui alt mare Nicolae al sportului românesc, Nicolae Simatoc din Grimăncăuți, performanța lui Juravschi pornește dintr-un loc unde se naște de obicei la români eternitatea, din Chircăieștii aflați în proximitatea Nistrului, care la fel ca multe alte sate pline de talente încă nedescoperite, a știut să ni-l dăruiască pentru propria noastră măreție. Pentru ca apoi să se impună într-un domeniu al concurenței acerbe, unde nu mama sau tata îți cumpără medaliile, iar cumetrii sau nănașii pot vorbi cu arbitri să-ți oprească cronometru sau să-ți acorde un penalti pentru a câștiga. Ci pentru că a activat în domeniul fair-play-lui, care este, așa cum spunea Lia Manoliu, o altă mare campioană de-a noastră basarabeană, arta de a pierde cu demnitate, fără nicio supărare faţă de învingător, fără amărăciune în suflet, fără a da vina pe arbitri, pe vânt sau ploaie şi este mai ales puterea de a reîncepe mereu, chiar dacă pierzi sau câştigi.

Cu această ocazie minunată îi urez lui Nicolae Juravschi din partea întregii comunități olimpice și sportive ani mulți de creație, sănătate și realizări în interesul sportului, pe măsura palmaresului său impresionant, care să-i întregească în posteritate această senzație de măreție și importanță pe care ne-a inoculat nouă tuturor ca sportiv.