La Palatul Cotroceni au început consultările dintre președintele român Iohannis și partidele parlamentare
Primii reprezentanți care au intrat la consultări sunt cei ai PSD, urmând ca apoi șeful statului să se întâlnească cu PNL, UNPR, PC, UDMR, grupul minorităților naționale și PP-DD.
Din partea PSD la consultări participă premierul Victor Ponta, ministrul Apărării, Mircea Dușa, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, președintele executiv al social-democraților, Liviu Dragnea.
Alături de președintele Iohannis, la consultările cu partidele și formațiunile parlamentare sunt prezenți consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu și George Scutaru.
Potrivit Administrației Prezidențiale, pe agenda discuțiilor se află încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naționale.
"Propun tuturor factorilor politici atât de guvernare, cât și din Opoziție, să-și asume clar menținerea acestui minim obiectiv pentru cel puțin 10 ani, astfel încât să putem sigura predictibilitatea cheltuielilor militare, mai ales în ceea ce privește pregătirea și programele strategice de înzestrare", sublinia președintele Iohannis la ceremonia de învestire în funcție a noului șef al Statului Major General, general-locotenent Nicolae-Ionel Ciucă.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!