La mijlocul anilor ’90, când urmăream ştirile sportive, inclusiv lumea boxului, am aflat de pugilistul devenit deja campion Octavian Ţâcu, basarabeanul student la Iaşi care făcea performanţă, ca peste 15 ani să vin eu în Basarabia şi să-l descopăr pe acelaşi Octavian Ţâcu, de această dată în calitate de istoric, cercetător-coordonator la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe din Moldova şi conferenţiar universitar la Facultatea Istorie şi Relaţii Internaţionale, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Dacă stau şi mă gândesc bine care a fost materia mea preferată în şcoală, îmi aduc aminte cu plăcere orele de istorie şi profesorul mult prea exigent pe care l-am avut în liceu, iar acum mă gândesc ce noroc au studenţii de la ULIM avându-l pe Octavian Ţâcu ca profesor.
Octavian, chiar dacă are programul foarte încărcat, şi-a făcut timp de un ceai, spre surprinderea mea – unul de muşeţel şi am discutat pe larg despre cum se formează atitudinea unui om de la o vârstă fragedă în ceea ce priveşte modul de alimentaţie. Am descoperit cu o adevărată plăcere încă un bărbat ce are grijă de alimentaţia şi sănătatea lui şi a familiei.
El a avut o experienţă sănătoasă din familie şi a început să înveţe cât este de benefic micul dejun, ce bine este să-ţi începi ziua cu bucate gustoase în farfurie şi cât de mult te poate ţine în formă această masă până la orele prânzului. Peste prânz nu sare niciodată, mai ales acum când îşi poate face programul după cum doreşte, fără să mai aibă restricţii precum avea atunci când făcea sport de performanţă, şi mănâncă întotdeauna cu plăcere ciorbe, mai ales de cele gustoase pregătite acasă de soţia lui.
Mi-a spus cât de bine i s-a întipărit în memorie „zeama pe care o făcea bunica mea, de cele mai multe ori din carne de porumbel, cu care mă hrănea când eram mic, mi-a rămas până acum printre preferinţele culinare care îmi amintesc de copilărie”.
În fiecare zi s-a obişnuit să bea o lingură de ulei – din in, de susan sau de măsline înainte de mese. Soţia lui este cea care are grijă de această alternanţă şi să-i amintească uneori că a uitat să le ia. Mi-a vorbit foarte frumos despre faptul că nimeni nu-l cunoaşte mai bine decât soţia lui în materie de preferinţe culinare. Eu una aş spune că asta înseamnă să-ţi găseşti jumătatea şi să trăieşti o viaţă fericită alături de ea. Au un copil, Andrei, pe care l-au obişnuit de mic cu acelaşi mod de viaţă sănătos, deoarece, spune el: „am fost şi sunt o persoană foarte echilibrată”.
După ce a ajuns la facultate la Iaşi, a fost silit de împrejurări, ca orice student de altfel, să înveţe să gătească şi a devenit preferatul colegilor. „Am învăţat să gătesc ciorbe, anumite feluri de mâncare destul de rudimentare, dar foarte gustoase. Cât am fost în America, mi-am amintit cum făceau părinţii, am încercat şi am descoperit că pot să fac mămăligă, peşte prăjit, friptură, să pregătesc carnea la grătar şi frigărui, iar prietenii mei din America s-au obişnuit să vină vinerea să mănânce cu toţii şi să-mi ceară mămăligă”.
„Casa bunicii şi a părinţilor înseamnă pentru mine belşug” Octavian Ţâcu
A făcut foarte mult sport, în mare parte din timp, sport de performanţă şi a devenit propriul stăpân pe viaţa lui. Mi-a spus că „omul, în loc să se descopere pe sine, se îndepărtează de propria fiinţă, fuge de sine. Datorită sportului, am fost nevoit să mă cunosc, fiecare muşchi, celulă, moleculă pentru a putea şti capacităţile de reacţie şi acţiune. Pot spune că am ajuns să mă cunosc şi să mă controlez totalmente. Atunci când faci box, tu trebuie să te poţi controla şi să te programezi pentru a da randament pentru performanţă. Căutarea de sine este explicaţia armoniei şi fericirii în general”.
Atunci când a început să-mi povestească ce înseamnă viaţa unui sportiv, care este modul de alimentaţie pe care a fost nevoit să-l adopte şi de care nu s-a putut dezice niciodată, îmi pot imagina doar ce înseamnă să ai un scop de la care nu trebuie să te abaţi şi ce înseamnă ca un om să fie implicat o sută de procente în ceea ce face. Octavian a reuşit o bună bucată de timp să fie atât un sportiv de performanţă, cât şi un viitor istoric. A făcut parte din prima generaţie de studenţi basarabeni care a ajuns după anii ’90 la studii în România şi îşi aduce aminte şi acum cu plăcere de acea vreme şi de bunătatea cu care au fost primiţi studenţii de peste Prut.
Partea bună este că ceea ce a învăţat atunci şi toate obişnuinţele lui au devenit un mod de viaţă care îl ajută şi în momentul de faţă. „Dacă acum 15 ani eram nevoit să dorm la prânz ca să fiu pregătit pentru antrenamentul de după-masă, acum nu mai vreau să sar peste acest somn sănătos care mă pregăteşte atât fizic, cât şi psihic pentru a doua jumătate a zilei când trebuie să dau acelaşi randament ca şi de dimineaţă. Eu nu pot trece peste masa de la amiază, îmi sună un clopoţel care îmi spune că trebuie să mănânc, s-a format un reflex în timp de care chiar să vreau nu mă pot dezobişnui”.
Preferă mâncarea cât mai bio şi nu este adeptul condimentelor în mâncare. „Nu îmi place piperul, nu obişnuiesc să pun sare în mâncare şi prefer să simt gustul tuturor ingredientelor din farfurie. Eu sunt nepretenţios la mâncare, îmi plac foarte mult legumele şi mănânc garantat o dată pe săptămână peşte”. Nici măcar facultatea din România nu l-a învăţat să bea cafea, nu a făcut-o niciodată, la fel cum nici nu a fumat. În schimb, bea multe ceaiuri, în mare parte din plante.
Dintre toate bucătăriile pe care le-a încercat în călătoriile lui, pe primul loc se află şi acum bucătăria japoneză. „Îmi place tare peştele crud şi chiar faimosul lor sake”. Pe locul doi în topul lui se află bucătăria ucraineană, datorită renumitului borş şi a bucatelor din carne, ca pe locul trei să se afle bucătăria italiană. Atunci când l-am întrebat care a fost cel mai atipic lucru pe care l-a mâncat, mi-a spus cu nonşalanţă că „am mâncat carne de şarpe într-o bucătărie vietnameză, am mâncat broaşte şi am făcut-o conştient, nu am comandat eu, dar am vrut să gust şi am făcut-o ca mai apoi să constat că au fost tare gustoase”.
„Fac şi acum sport de trei ori pe săptămână, joc fotbal, merg la sală să mă antrenez la box şi merg la saună. Îmi place să îmi menţin formele şi eu fac parte din categoria boxerilor care au lăsat sportul de performanţă în urmă şi totuşi nu m-am îngrăşat. Cei care mă cunosc spun că arăt acum mai bine decât atunci când făceam sport, iar eu fizic chiar mă simt mai bine acum decât atunci”. Dacă stai aproape de Octavian, este imposibil să nu realizezi că are perfectă dreptate când spune asta.
Viaţa de sportiv văzută la televizor poate părea simplă, dar atunci când afli toate detaliile despre cum se desfăşoară ea şi care sunt sacrificiile personale pe care şi le asumă sportivii îţi dai seama că nimic în viaţă nu este uşor, iar ca să reuşeşti trebuie să te dedici scopurilor propuse. Octavian a trecut dintr-o dimensiune în alta, de la viaţa de sportiv la cea de profesor universitar. „Dacă eu aş ajunge cândva să cunosc şi să fac istorie aşa cum am făcut box, m-aş simţi şi mai fericit. Vreau şi pot să fac multe lucruri, iar de obicei de ce mă apuc îmi iese bine”. Eu aş spune că a trecut cu succes dintr-o etapă în alta şi acum îşi poate împărtăşi experienţa şi cunoştinţele cu toţi studenţii lui. Cu cât stai mai mult de vorbă cu Octavian şi cu cât ajungi să îl cunoşti mai bine, cu atât îţi dai seama ce recunoscător trebuie să fii pentru că în viaţă întâlneşti astfel de oameni care prin muncă şi voinţă au reuşit să îşi împlinească visele chiar dacă sunt din domenii aparent diametral opuse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
