Leancă: Personal consider că premierul Valeriu Streleț merită un mare vot de neîncredere
”Mesaj de rectificare pentru o parte a presei, cea care nu poate scrie ce declar eu, ci ceea ce le spune stăpânii politici!
1. Nu am declarat nicăieri că voi susține sau aș putea susține moțiunea socialiștilor. Am declarat că urmează să luăm o decizie în #PPEM și o vom comunica public. Nu era normal să vorbesc în numele colegilor deputați, atâta timp cât noi nu am discutat acest subiect la ședința Biroului politic al partidului.
2. Personal consider că premierul Valeriu Streleț merită un mare vot de neîncredere. Cred că, în aceste momente complicate, în timp ce țara are nevoie de urgență de un plan anti-criză, Guvernul a demonstrat că este depășit de situație. Însă, aceasta nu înseamnă că noi am luat decizia de a vota, împreună cu socialiștii și comuniștii, demiterea acestuia.
3. PPEM este gata să discute participarea la constituirea unei noi majorități parlamentare pro europene, dar în baza unor condiții foarte clare. Noi nu vom accepta sub nici o formă să facem parte din actualul guvern și actuala majoritate parlamentară, constituită incorect și netransparent.
Nu mă aștept ca aceste precizări să apară în presa de partid, care a folosit declarațiile mele în mod manipulator, dar cred că este important ca oamenii de bună credință să aibă acces la informația corectă”, scrie fostul premier pe pagina sa de Facebook.
sursa: timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!