Cursul minim de istorie a la Putin înglobează şi rezolvă toate problemele într-o propoziţie: tratatul de pace de la Bucureşti din 1812 stă la baza statalităţii moldoveneşti. Un întreg raţionament se dezvoltă din această simplă propoziţie, raţionamentul care justifică prezenţa trupelor ruse la Nistru, care fundamentează naţiunea moldovenească separată de cea română – pe scurt, raţionamentul care pune sârmă ghimpată la Prut. Nu are niciun fel de importanţă faptul că propoziţia lui Vladimir Putin se bazează pe o minciună flagrantă: statalitatea moldovenească exista cu aproape jumătate de mileniu înaintea datei stabilite de preşedintele rus. Dar nu adevărul istoric îl interesează pe preşedintele Putin – propoziţia sa, deşi seamănă cu o teză istorică, este în realitate o declaraţie politică. Iar această declaraţie politică are o ţintă cât se poate de clară: justificarea acţiunilor prezente.
Tocmai acţiunile prezente ale Rusiei şi interesele sale pe termen lung la Nistru şi la Prut fac ca viziunea istorică să fie una care începe la 1812 şi merge în conformitate cu viziunea istorică din perioada sovietică. Controlul ideologic al istoriei şi mecanismele sale sunt stabilite de Orwell. Rusia jalonează istoria conform intereselor sale, iar dezbaterea este inexistentă.
Comisia istorică moldo-rusă înfiinţată cu ocazia vizitei pare astfel să aibă destinul trist de a justifica declaraţia politică a lui Putin referitoare la istoria Moldovei. Comisia mixtă de studiere a istoriei româno-rusă are o activitate pe cât de îndelungată, pe atât de discretă. Din câte ştiu, istoricii români se întâlnesc cu cei ruşi o dată pe an şi au ajuns pe la a şaptesprezecea întâlnire. Aceste conferinţe se desfăşoară cu discreţie maximă şi rareori se aude în presă ceva despre discuţiile purtate. Nu este greu de imaginat că nu s-a ajuns la vreun consens cu ocazia acestor întâlniri. Unul din subiectele discutate este situaţia tezaurului românesc confiscat de Lenin – prietenul popoarelor. Dosarul tezaurului de la Moscova este păstrat la Banca Naţională a României şi documentele din Bucureşti demonstrează că Rusia a înapoiat doar o parte din bunurile furate în 1918. Câteva documente publicate la Moscova şi scoase la iveală de istoricul Florin Constantiniu arată că multe din acţiunile antiromâneşti ale bolşevicului Rakovski au fost finanţate cu aur din tezaurul românesc. Doar că istoricii ruşi nu sunt de acord şi pace cu varianta românească a poveştii tezaurului, indiferent de documentele prezentate.
O altă chestiune istorică româno-rusă: problema prizonierilor români din Uniunea Sovietică. Nici până în ziua de azi nu a fost clarificată soarta a mai multe zeci de mii de soldaţi români. La un moment dat, prin 2007 parcă, Moscova a făcut un gest de curtoazie: a dat unui ministru român de Externe o copie a dosarului prizonierului român Ion Popescu. La nivel simbolic, gestul mi s-a părut o ironie fină, Ion Popescu este un fel de român generic, care poate foarte bine să îi înglobeze pe toţi prizonierii români din URSS. A existat promisiunea predării întregii arhive referitoare la prizonierii români – promisiune a fost, promisiune a rămas, din câte ştiu. Cam acestea ar fi experienţele românilor cu ruşii în comisiile istorice mixte. Rămâne să vedem din ce material sunt făcuţi istoricii de la Chişinău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
