Libertatea presei sub asediu

De Ziua mondială a libertății presei (3 mai) am aflat că nu stăm grozav: România, aflată în indexul libertății presei pe un mediocru loc 52 anul acesta, ar fi pierdut de anul trecut șapte puncte, fiind numai cu două puncte mai sus decât Mongolia. Dar nici alții nu au cu ce să se laude. Italia, zguduită de mafii, ar fi ajuns pe un nefericit loc 73, pierzând într-un an 24 de poziții, iar Statele Unite se află nu­mai cu un fleac de poziții înaintea noas­tră, pe locul 49, în scădere cu trei puncte de anul tre­cut. Cele dintâi locuri sunt ocupate cons­tant de nordici – finlandezi, danezi, sue­dezi -, urmați de neozeelandezi, canadieni și ja­mai­cani. Rusia e pe locul 152, iar China pe 176. Mai grav, raportul (redactat de or­ga­ni­za­ția Re­porteri fără Frontiere) arată că in­di­cii ge­nerali au arătat o scădere a libertății pre­sei atât în întreaga lume în ansamblu, cât și în toa­te marile zone geografice: UE și Bal­cani, Europa de Est, Americile, Africa, Ori­en­tul Mij­­lociu, Asia-Pacific. Iar scăderea pare con­tinuă, de la an la an. Deși UE se află de de­parte în fruntea clasamentului, a pierdut în anul trecut, în termeni procentuali, cel mai mult dintre toate zonele geografice: 5,6%.

Cifrele nu fac decât să cuantifice ceea ce în­țelegem cu toții de ceva vreme: libertatea de expresie și de opinie autentice devin tot mai limitate și mai minoritare în lumea noastră. În multe teritorii din Africa sau Orientul Mij­lociu, sau Orientul Îndepărtat, practic, nu se poate vorbi despre libertate de niciun fel, nu numai de expresie. Islamul este în principiu ostil libertății, așa cum a fost și creștinismul cândva. Doar că în Europa libertatea s-a pu­tut dezvolta pe solul separării dintre stat și biserici, în timp ce secularizarea pare azi ex­trem de dificilă chiar în țări musulmane, pre­cum Turcia, unde secularismul tradițional a dat înapoi. Așadar, unele state, precum mul­te dintre cele islamice, înăbușe libertatea în numele religiei, altele, precum China sau Ve­nezuela, în numele ideologiei, altele, precum Rusia – în numele „democrației controlate“, al­tele – precum Ungaria (locul 65) – în nu­me­le „democrației nonliberale“. Restricțiile im­puse de războaie locale fac și ele imposibilă pre­sa liberă, bineînțeles.

La toate acestea se adaugă limitările prezente chiar în țările europene sau în America de Nord: teama de terorism, desigur – atentatele de la Charlie Hebdo au avut drept scop in­ten­sificarea acestei temeri. Vin apoi pre­siu­ni­le și amenințările din partea unor grupuri in­frac­ționale sau ale poliției, ori arestările unor jur­naliști, cum s-a întâmplat în SUA. Rusia și tot spațiul fostei URSS sunt o caricatură de pre­­să liberă, unde organele de presă cu vizibilitate au ajuns tot mai înregimentate în ma­șina de propagandă a regimului, iar figurile independente sunt nu o dată înlăturate prin asasinat. Alte limitări, mai soft, dar nu mai puțin insidioase țin de economic. Le simțim bine la noi: jurnaliștii, mai ales cei de te­le­viziune, sunt „domesticiți“ prin cum­părare și corupere sau, când procedeul nu funcționează, dați afară, deoarece nu respectă „linia“ postului TV sau a publicației. În general, restricțiile eco­nomice, reducerea ponderii presei scri­se, emotivitatea excesivă produsă de imagini, goana disperată după „bom­be de presă“ sau după di­ver­ti­s­ment, dependența de publicitate, dar și manipulările prin presă realizate de serviciile secrete sau de mari companii ne aduc informații trunchiate, de­for­mate, tendențioase, uneori mai pe­ri­cu­loase decât pura minciună. În sfârșit, crește confuzia între partizanatul po­litic onest și liber și cel cumpărat cu bani sau impus cu diferite presiuni, su­gerându-se publicului fie că orice par­tizanat este legitim, fie că nu-i ni­ciu­nul astfel.

Mulți și-au făcut mari iluzii în anii trecuți cu privire la capacitatea mij­loacelor online (presă online, bloguri, re­țele de socializare) de a spori li­ber­tatea. Lucrul se pare că nu s-a în­tâm­plat. Presa online, ca și cealaltă, de­bi­tează cu ușurință minciuni și ma­ni­pu­lări; postacii plătiți încurajează crea­rea unei false opinii publice, iar fluxul nesfârșit de informații online năucește și limitează posibilitatea informării sin­tetice și corecte. Simplul fapt că, la ori­ce oră din zi sau noapte, accesăm gra­tis nenumărate situri de știri – bu­ne și rele – diluează ideea de presă se­rioasă, onestă, informativă. Într-ade­văr, din cauză că suntem în situația să nu mai plătim direct pentru infor­ma­ție (în vreme ce ziarul îl plătim), am ajuns să plătim indirect pentru ea (căci pe lumea asta nimic nu-i pe gra­tis), și anume plătim, în foarte multe cazuri, prin înghițirea de propagandă mascată (fie și comercială), de ma­ni­pu­lare și, oricum, de calitate slabă.

Pe scurt, libertatea presei și, în ge­ne­ral, libertatea rămân excepții, fe­no­me­ne tot mai minoritare chiar și în lu­mea de azi, fiind inexistente, de drept sau în fapt, în cea mai mare parte a globului și fragilizate în ultimul timp chiar și în „lumea liberă“ de care to­tuși aparținem. Este, poate, și acesta un motiv pentru a le aprecia mai mult și a le apăra după puteri.

Andrei Cornea/ revista22.ro