Liderul Asociaţiei DOR: Circa o mie de moldoveni din Italia nu au reuşit să voteze
Potrivit lui, deşi iniţial atmosfera era minunată, atestându-se o mobilizare masivă, după-masă era clar că nu vor reuşi cu toţii să voteze.
Alexandru Cazacu a declarat pentru IPN că pe parcurs s-au format cozi interminabile. Oamenii sperau să reuşească să voteze, însă prea greu mergea rândul. Către ora 15.00, oamenii au început să se disperseze, iar spre seara, după ora 18.00, s-a anunţat că s-au terminat buletinele. O parte a plecat, iar circa 500 de oameni au rămas să protesteze.
Potrivit lui, oamenii sunt pur şi simplu nedumeriţi de situaţia care s-a creat, întrebându-se cum e posibil şi ce fel de ţară e aceasta care „nu are hârtie pentru buletine de votˮ, iar cetăţenii nu-şi pot exercita dreptul constituţional la vot.
Liderul asociaţiei a mai spus că în perioada electorală s-a lucrat foarte mult cu diaspora – oamenii au fost mobilizaţi să iasă la vot, iar astăzi au plecat de la secţii dezamăgiţi pentru că nu au putut să voteze.
Sursa: IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!