Internațional

Liderul de la Kiev îl asigură pe Guterres, că Ucraina este hotărâtă să rămână ”un garant al securității alimentare mondiale”

Ucraina este hotărâtă să rămână ”un garant al securităţii alimentare mondiale” şi să-ți continue exporturile de cereale. Despre aeceasta a asigurat luni, 31 octombrie, preşedintele Volodimir Zelenski în timpul unei convorbiri telefonice cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, informează agenţiile internaţionale de presă, transmite Agerpres.

„Am discutat cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Am confirmat angajamentul Ucrainei faţă de acordul cerealier” a scris liderul de la Kiev pe pagina sa de Twitter.

Menționăm că sâmbătă, Rusia a anunţat că îşi suspendă participarea la acordul ce asigură continuarea exporturilor de cereale ucrainene, vitale pentru aprovizionarea alimentară a ţărilor sărace, după atacul cu drone care a vizat în timpul dimineţii nave ruseşti în Crimeea.

Acordul semnat pe 22 iulie la Istanbul, cu Rusia şi Ucraina, care a permis exportul a peste nouă milioane de tone de cereale şi produse agricole, este supravegheat de un Centru Comun de Coordonare (JCC), găzduit de Istanbul. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *