Politică

Liderul PLDM spune că NU A AUZIT despre votul comun cu PCRM de la Floreşti!

Filat a declarat joi seara la o emisiune televizată că nu cunoaşte nimic despre acest caz.

“Nu ştiu ce s-a întâmplat la Floreşti şi nu sunt în situaţia să monitorizez ce se întâmplă într-o organizaţie sau alta”, a declarat el.

Liderul PLDM a sugerat că nu vede nicio problemă în coaliţiile cu comuniştii la nivel local.”În alte raioane au avut loc cazuri când democraţii au votat cu comuniştii sau invers. Avem raioane în care avem la guvernare PL cu PCRM”.

Chiar dacă Filat a declarat că nu cunoaşte de votul comun al colegilor săi de partid cu cei de la PCRM, formaţiune care a iniţiat o moţiune de cenzură împotriva guvernului, deputatul liberal-democrat Iurie Ţap a declarat joi că ştie despre acest caz şi că ar fi binevenit. ”Alături de PCRM vom face lucrurile mai bine”, a declarat Ţap.

Joi, consilierii raionali PLDM şi PCRM l-au demis pe preşedintele raionului Floreşti, reprezentant al Partuidului Democrat. Democraţii au criticat votul comun PLDM-PCRM. ”PLDM a trădat încă o dată un partener democratic, alegând să facă alianță cu PCRM, anume cu cei pe care, în urmă cu mai puțin de un an, îi blamau și îi criticau”, se arată într-un comunicat al formaţiunii, care compară situaţia creată la Floreşti cu decizia din 13 februarie a PLDM de a denunţa acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană.

D.C.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *