Acum partide sunt mai multe, dar limbajul de lemn trăieşte bine mersi. Una dintre principalele caracteristici ale acestuia este preferinţa pentru substantive abstracte cu sens cât mai general şi mai ambiguu: acţiuni, strategii, oportunităţi, priorităţi, finalităţi, implementări, abordări, conceptualizări, optimizări, liberalizări, valorificări. Orice partid sau instanţă oficială care se respectă va folosi în textele sale un lexic pozitiv şi optimist, care vizează neapărat lărgirea, adâncirea, sporirea, creşterea, majorarea, aprofundarea, consolidarea, edificarea, crearea, dezvoltarea, ajustarea, asigurarea, asociate permanent cu abordarea, conceptualizarea, demararea. Se mai adaugă pe ici, pe colo nişte acţiuni, planuri, sarcini, relaţii, structuri, câteva adverbe şi pronume cu sens nedefinit ca pe viitor, oricând, permanent, cândva, toţi, oricine şi „informaţia” este gata, iată un exemplu recent: „Şedinţa consultativă a fost organizată cu scopul analizei activităţilor realizate, precum şi stabilirii direcţiilor prioritare în implementarea Planului-cadru de transformare a sistemului…”. Asemenea texte sunt înţelese doar de cei avizaţi, iar pentru muritorii de rând ele toate au aceeaşi faţă cu trăsături incerte, încremenite şi inexpresive, ca şi documentele şi sloganurile numeroaselor partide, pe care lumea cu greu le deosebeşte unele de altele.
Limbajul de lemn mai are şi tendinţa de a nu dezvălui identitatea unor eventuali responsabili, de aceea sunt preferate formele impersonale şi diateza pasivă – se vor implementa, se vor îmbunătăţi (ca şi cum singure, de la sine), vor fi realizate, vor fi asigurate (nu se ştie de cine), vom realiza, vom asigura (dar cine anume?).
Mai trist este că o asemenea formă de exprimare devine o modă, ea este promovată unde trebuie şi unde nu trebuie, ajungându-se cu abstractizarea până la absurd. De exemplu, un fragment de text cu caracter didactic sună aşa: „Actul de expropriere a cocoşului de punguţă îl şi intrigă pe acesta, generând un drum periculos, pe care însă cocoşul îl parcurge biruitor”. Rămâne doar ca elevii să determine ce strategii a conceptualizat, a elaborat şi a implementat cocoşul pentru a-şi recupera patrimoniul şi putem constata biruinţa decisivă şi definitivă a limbajului de lemn în optimizarea abordării poveştii „Punguţa cu doi bani”.
Irina Condrea,
doctor habilitat,conferenţiar universitar la USM
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
