În acelaşi timp, societatea ne învaţă că răzbunarea e mai bună. „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”, spune o veche învăţătură. Mă întreb, unde e locul iertării între cele două limite? Ce poate fi iertat şi ce nu?
Statistica internaţională spune că una din patru femei „experimentează” o formă de violenţă domestică. Şi, de cele mai multe ori, femeia agresată continuă relaţia cu „atacatorul”, în ciuda abuzului. O palmă dată este considerată un instrument de „educare”. Dar este OK să ierţi în momentul când partenerul tău „te educă” în acest fel? Cât de mare poate fi dragostea necondiţionată? Poate merge destul de departe, ne arată reportajele din presă, când femeile ajung să înţeleagă pericolul din viaţa lor abia după ce sunt internate la terapie intensivă.
Citisem recent în studiul „Statutul socio-economic al persoanelor cu HIV” o confesiune a unui bărbat infectat: „Ca să nu afle că am avut pe alta, i-am zis soţiei că mi-am injectat droguri. De fapt, nu a fost aşa. M-am infectat prin sex”. Acelaşi studiu arată că majoritatea femeilor se infectează cu HIV în urma relaţiilor sexuale cu iubitul sau soţul. Până unde merge încrederea în celălalt?
Lumea e plină de persoane poligame şi nu e cazul să facem aici o pledoarie pentru fidelitatea în cuplu. Fiecare dintre noi e responsabil de propriile sentimente şi decizii. Totuşi, când le luăm, trebuie să ştim că în joc este şi viaţa partenerului permanent.
Infidelitatea poate fi iertată. Sunt cupluri care reuşesc să treacă peste ea şi-şi văd în continuare de viaţa lor. Dar în momentul când infidelitatea îţi afectează sănătatea în mod direct, alegi răzbunarea sau ierţi şi mergi mai departe?
Silvia Ursu
psihologie@timpul.md
Timpul Suplimentul Femeia
