LIVE. Limba română, unica STĂPÂNĂ. Depuatul Ulanov a încercat să-și exprime poziția față de sesizarea privind constituționalitatea Paridului „Șor” în limba rusă, dar a fost oprit. Politicianului i se va asigura un translator
Pentru a treia zi consecutiv, Curtea Constituțională (CC) examinează sesizarea Guvernului Republicii Moldova privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”.
UPDATE // Deputatul Partidului „Șor”, Denis Ulanov, a încercat să-și prezinte poziția sa în limba rusă, „pentru că mulți simpatizanți” ai formațiunii sunt vorbitori de limba rusă, relatează Ziarul Național.
Președintele Curții Constituționale (CC), Nicolae Roșca, însă a declarat că pozițiile trebuie exprimate în limba română.
Astfel, Curtea a solicitat o pauză de zece minute pentru a găsi un translator din rusă în română.
UPDATE // Solicitarea Partidului „Șor” de a sista examinarea sesizării, pe motiv că nu ar ține de competența Înaltei Curți, a fost respinsă. Astfel, la tribună a ieșit deputata Marina Tauber, care prezintă „tot ce a făcut” Ilan Șor și formațiunea sa pentru Orhei și alte localități din republică.
Menționăm că Marina Tauber se află în arest la domiciliu, însă a primit acceptul să participe la ședința Curții în calitate de administrator temporar al Partidului „Șor”.
Avocatul Partidului „Șor”, Aureliu Colenco, a prezentat punctul de vedere al formațiunii privind sesizarea Guvernului de a scoate în afara legii formațiunea parlamentară. Apărătorul a cerut sistarea procesului la Curtea Constituțională, invocând noi circumstanțe apărute, care ar demonstra că această cerere nu ar fi de competența Înaltei Curți.
Avocații Guvernului au cerut respingerea solicitării juriștilor Partidului „Șor”.
De asemenea, la ședință participă câțiva deputați ai formațiunii, inclusiv Reghina Apostolova, Vadim Fotescu, Denis Ulanov și Marina Tauber. Ultima se află în arest la domiciliu, dar s-a prezentat în calitate de administrator temporar al Partidului „Șor”, potrivit sursei citate.
Pentru că niciunul dintre cei prezenți nu au depus demersuri suplimentare, judecătorii Curții Constituționale s-au retras în camera de deliberări. Magistrații urmează să decidă dacă Partidul „Șor” va fi sau nu scos în afara legii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Va-n gura de porci!