Ultima oră

Locuitorii a trei oraşe din republică vor dansa astăzi Hora Unirii

Astfel, Marşul Unirii, dedicat deciziei Republicii Democratice Moldoveneşti de a se uni cu România va avea loc în oraşul Bălţi la ora 10:00, în oraşul Ungheni la 13:00, iar în Chişinău la ora 16:30. 

Participanţii la Hora Unirii din capitală se vor aduna în faţa Academiei de Ştiinţă a Moldovei la ora 16.00, iar coloana cu manifestanţi va porni în marş la ora 16.30. Coloana va trece prin faţa Ambasadei României şi vom ajunge la scuarul Teatrului de Operă şi Balet, unde participanţii vor dansa hora Unirii şi va asculta un concert.

Membrii Platformei civice Acţiunea 2012 au emis vineri un comunicat de presă în care se declară profund indignaţi de atacurile denigratoare ale unor formaţiuni politice din R. Moldova. "Nu suntem nici la prima, nici la ultima acțiune de celebrare a datelor istorice din istoria neamului nostru. Însă jignirile care ne-au fost aduse, folosite cu scopul de a crea panică și de a micșora rândurile celor dornici să participe la sărbătoare, ne determină să anunțăm proteste față de aceste trei partide în luna aprilie, lună simbol pentru libertatea românilor moldoveni. Îi invităm pe toți cetățenii liberi ai R. Moldova să o facă, individual și cu respectarea normelor legale. Vom protesta pentru a le aduce aminte celor care au uitat din nou, deși au trecut doar trei ani, ce înseamnă libertate și democrație", se menţionează în comunicat.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *