Eveniment

Lorena Bogza: Inspiraţie, curaj şi perseverenţă!

Înseamnă ani de pionierat, de muncă şi de luptă pentru a-i aduce cititorului adevărul. Au fost şi perioade extrem de dificile şi ne dorim cu toţii ca ele să nu se repete. Îmi doresc să putem munci liber şi să ne bucurăm de aprecierea muncii noastre.

La mulţi ani, dragi colegi, inspiraţie, curaj şi perseverenţă!

Lorena Bogza, PRO TV


Cu TIMPUL ne adunăm speranţele

Felicitări echipei TIMPUL cu ocazia aniversării! Adevărul e că Dumneavoastră, în aceşti zece ani, nu numai că ne-aţi informat corect, dar aţi fost printre primii pe baricadele ideologice şi aţi mobilizat societatea împotriva regimului comunist. Cu TIMPUL, moldovenii îşi adună speranţele că visele lor se vor împlini. Mulţi ani!

Ion Harea,
consilier al preşedintelui Consiliului judeţean Iaşi
pentru relaţiile cu R. Moldova


TIMPUL – o publicaţie universală

TIMPUL a reuşit să-şi lărgească tematica, încât astăzi putem afirma cu toată certitudinea că această publicaţie a devenit una universală în abordarea celor mai stringente aspecte ale vieţii noastre. În republică nu există azi o altă gazetă care ar reflecta cu regularitate şi atât de variat problemele la zi: în ultimii ani, TIMPUL dedică săptămânal un supliment de opt pagini celei mai scumpe fiinţe – femeii; tot aici se înscrie un alt supliment sistematic în care sunt abordate o gamă de comentarii şi informaţii utile cetăţenilor privind integrarea noastră europeană; în afară de compartimentul „Cum vorbim, cum scriem?”, semnat de Irina Condrea, precum şi cel intitulat „Dicţionar de nume”, aparţinând Mariei Cosniceanu, inaugurate mai demult, cotidianul ne pune, mai nou, la dispoziţie câte două pagini de cronici literare îngrijite de Dumitru Crudu, opinii ingenioase semnate de Moni Stănilă şi Alexandru Vakulovski – toate aceste materiale având un vast auditoriu şi fiind citite dintr-o răsuflare. În ultimul timp, vârf la toate fac nu numai editorialele lui Constantin Tănase, dar şi amplele investigaţii ale lui Pavel Păduraru.

Vă dorim multă sănătate, dragi colegi, izbândă în activitatea dumneavoastră grea, dar nobilă!

Alexandru Donos

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *