Lupta pentru sediul înstrăinat continuă

Ieri a avut loc o întrunire a reprezentanţilor uniunilor de creaţie care au dezbătut problema reîntoarcerii sediului de care au fost deposedate, în opinia lor, ilegal, de către Fundaţia „Viitorul Moldovei”. La întrunire, în semn de solidaritate cu colegii lor, au participat şi oameni de creaţie din alte uniuni.
„Deşi instituţiile noastre au fost amplasate în acest sediu prin hotărâre de guvern acum mai bine de două decenii, astăzi accesul în oficiile din str. Puşkin, 24 ne este blocat în mod abuziv de către reprezentanţii Fundaţiei „Viitorul Moldovei”, noi fiind umiliţi şi aruncaţi în stradă”, a declarat în faţa celor prezenţi, preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM), Alexandru Grecu.
Ministerul Culturii, a informat el, se află de mai bine de jumătate de an într-un proces de judecată cu Fundaţia „Viitorul Moldovei”, care a încheiat un contract ilegal cu ÎS „Agenţia de Impresariat”, creată pe timpul ministrului Artur Cozma şi condusă de către Oleg Baraliuc. Potrivit lui Grecu, respectivul contract a fost semnat pe data de 23 septembrie 2009, exact în perioada când guvernul comunist pleca deja. Deşi contractul n-a fost vizat de ministerul Culturii, totuşi întreprinderea cadastral-teritorială Chişinău, condusă de comunistul Petru Şveţ, l-a înregistrat pe 25 septembrie 2009, încurajând acţiunile ilicite ale fundaţiei „Viitorul Moldvei”, fundaţie-fantomă care, utilizând o schemă frauduloasă, urmăreşte scopul de a privatiza imobilul de pe str. Puşkin, 24. „Contractul este încheiat pe o perioadă de 29 de ani, timp suficient pentru ca arendatorii, prin scheme frauduloase cunoscute, să pună mâna pe acest imobil şi să-l utilizeze după bunul plac, noi rămânând în continuare pe drumuri”, a mai spus liderul UNITEM. Cu toate că, până acum, instituţia pe care o conduce plătea cu regularitate pentru arendă în fiecare an câte 260 de mii de lei, acum fundaţia „Viitorul Moldvei” îi cere 9 euro pentru un metru pătrat, ceea ce, în opinia lui Grecu, este foarte mult.
În procesele de judecată – în prima instanţă şi la Curtea de Apel – judecătorii care au acţionat mână în mână cu cei de la Fundaţia „Viitorul Moldovei” le-au dat câştig de cauză acestora din urmă. Pe 23 septembrie dosarul urmează să fie examinat la Curtea Supremă de Justiţie. „Nu excludem faptul ca şi de această dată, în pofida încălcărilor menţionate mai sus, admise de Fundaţia „Viitorul Moldovei”, interesele financiare înguste ale unor persoane să fie puse mai presus decât interesele culturii naţionale”, a afirmat preşedintele UNITEM. Tocmai de aceea, în cadrul întâlnirii, oamenii de creaţie au hotărât ca, în această zi, să organizeze o acţiune de protest în faţa Curţii Supreme de Justiţie.
Prezent la adunare, ministrul Culturii, Boris Focşa, a declarat că a discutat această problemă cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu, cu prim-ministrul Vlad Filat, cu ministrul Justiţiei Alexandru Tănase şi şi-a exprimat speranţa că totuşi CSJ va lua o decizie corectă şi nu-i va lăsa pe drumuri pe oamenii de creaţie.