Eveniment

“Mafiot de Ciocana”, împuşcat în zori de zi

TIMPUL a publicat săptămâna trecută două ştiri care, aparent, n-au nimic în comun: „Cine transformă Chişinăul într-un oraş-monstru”, articol care aborda problema construcţiilor neautorizate, şi „Cazul unui tânăr împuşcat mortal pe o stradă de la Ciocana”. Ulterior, am aflat că victima ar fi chiar proprietarul acelei construcţii.

Andrei Zghibarţ, născut în 1976 în satul Gura Galbenei, raionul Cimişlia, a fost împuşcat sâmbătă, 24 martie, pe strada A. Russo din sectorul Ciocana al capitalei. Conform informaţiilor oferite atunci de către purtătorul de cuvânt al Comisariatului General de Poliţie, Adrian Jovmir, cel suspectat de crimă s-ar fi predat benevol, iar omorul ar fi fost comis după ce victima şi criminalul au ieşit de la o petrecere. După o ceartă, Zghibarţ ar fi fost doborât de mai multe gloanţe trase dintr-un pistol de tip „Baikal”.

Motivul crimei

Mama bănuitului de crimă spune că familia ei ar fi fost terorizată de mai mult timp de către victimă. „La începutul verii trecute, am scris o cerere la poliţie, anunţând că Andrei Zghibarţ mi-a furat maşina de model Mazda CX-9, garajul şi un apartament. De atunci am avut mari probleme…”, ne-a spus femeia. „Am aflat ce s-a întâmplat sâmbătă dimineaţă din cuvintele unui martor al omorului, M., şi din spusele poliţiei. Andrei Zghibarţ împreună cu fiul meu veneau dintr-un club de noapte. Zghibarţ i-ar fi dat indicaţii băiatului să scrie explicaţii, în numele meu şi al fratelui său, precum că noi i-am fi vândut maşina”, povesteşte mama suspectului.

Victima… găsită cu pistolul în mână

„Zghibarţ îl certa cu cuvinte urâte. Şi martorul, şi poliţia spun că fiul meu s-ar fi apărat. În timp ce se certau, Zghibarţ a încercat să scoată pistolul, dar băiatul meu a reuşit să împuşte, pentru că arma lui era încărcată. L-a împuşcat mai întâi în mână, apoi în piept. Martorul mi-a spus că el şi fiul meu erau speriaţi şi credeau că acela se va scula şi îi va omorî”, a spus femeia, menţionând că în ultimul timp nu mai ştia nimic despre fiul ei, deoarece el ar fi trăit la Zghibarţ şi nu-i răspundea la apelurile telefonice. Un alt detaliu interesant pe care ni l-a povestit mama bănuitului este faptul că fiul ei ar fi avut o prietenă de care Zghibarţ şi-ar fi bătut joc. Femeia ne-a mai spus despre ameninţări chiar şi după moartea lui Zghibarţ precum că feciorul ei va fi ucis…

Cine era Andrei Zghibarţ

Potrivit unor surse care ne-au rugat să le protejăm anonimatul, victima, Andrei Zghibarţ, era certat cu legea de mai mult timp. Proxenetismul, falsificarea actelor şi ameninţarea cu moartea sunt doar câteva „activităţi” pe care el le-ar fi practicat. Poliţia n-a vrut să ne ofere detalii, ca să nu prejudiciem ancheta.

Cei care îl cunosc pe Zghibarţ s-au împărţit în două tabere. Unii îl descriu ca fiind un om bun la suflet şi săritor la nevoie, iar alţii – ca pe un om fără scrupule, căruia îi plăcea să-şi subordoneze apropiaţii şi să-şi bată joc de ei.

Una din victimele lui Zghibarţ este C.S., care ne-a dezvăluit că Andrei era un om fără principii. „El afirma des că va fi omorât. Îi plăcea să sperie oamenii şi să-i folosească în scopuri proprii. După ce îl cunoşteai, îţi făcea impresia unui om ideal, dar, dacă avea interese, devenea foarte agresiv. Atrăgea tinerii prin faptul că le dădea bani, apoi le spunea că îi sunt datori şi îi determina să săvârşească ilegalităţi. Am depus la poliţie două plângeri în care îl învinuiam de huliganism. Prima am retras-o şi am încheiat un act de împăcare după ce Zghibarţ mi-a achitat pagubele pricinuite. În al doilea caz, decizia instanţei urma să fie enunţată pe 10 aprilie curent”, ne-a spus sursa.

Cine l-a protejat?

„Dosarul penal intentat pe motiv că Zghibarţ mi-a furat automobilul a fost transferat la Ialoveni, unde Zghibarţ ar fi avut rude şi acolo dosarul a fost clasat”, ne-a spus mama bănuitului, adăugând că Zghibarţ l-a ameninţat de nenumărate ori şi pe fiul ei cel mai mare, cerându-i să-i cedeze actele automobilului, din care cauză el a trebuit să stea ascuns timp de o jumătate de an…
„Tot la începutul verii trecute, fiul meu cel arestat acum a dispărut de acasă şi s-ar fi împrietenit cu Zghibarţ. Recent, am aflat că acesta avea rude care lucrau în cadrul Procuraturii Ciocana şi care îl ajutau să iasă de fiecare dată din încurcătură”, susţine femeia.

„Zghibarţ nu avea rude la Procuratură”

„În cadrul urmăririi penale vom verifica toate versiunile. Din primele informaţii obţinute de la suspect, victima ar fi fost omorâtă din cauza unui automobil. Dosarul urmează să fie transmis Procuraturii municipale. Suspectul a fost arestat ieri (26 martie 2012 – n.r.), am numit câteva expertize şi cercetăm toate circumstanţele cazului”, ne-a spus procurorul sectorului Ciocana, Leonid Demidov. El a infirmat informaţiile privind legăturile de rudenie ale victimei cu un procuror din cadrul Procuraturii sectorului Ciocana. „Nu am date că el ar fi fost protejat, dar vom verifica şi această versiune…”, a spus procurorul, menţionând că, între timp, a aflat despre un dosar penal pe numele victimei investigat de Procuratura Generală.

O explozie suspectă

În februarie 2011, automobilul care îi aparţinea lui Andrei Zghibarţ a explodat. Motivul deflagraţiei invocat de anchetatori a fost „o defecţiune tehnică”. Atunci, Andrei Zghibarţ a fost rănit uşor, iar pasagera lui a scăpat nevătămată.

ARTICOLUL FACE PARTE DIN EDIȚIA TIPĂRITA A COTIDIANULUI NAȚIONAL TIMPUL DE VINERI, 29 MARTIE 2012

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *