Afaceri

Mai puţine taxe, măcar în primul an de activitate

 Scutirea de impozite şi taxe, în primul an de activitate, a tinerilor care îşi deschid afaceri, micşorarea ratei dobânzii la credite şi majorarea termenului de rambursare a acestora sau crearea unui fond special pentru susţinerea tinerilor antreprenori – sunt doar câteva dintre propunerile lansate, ieri, de şefii direcţiilor economice din ţară în cadrul unei reuniuni organizate de Ministerul Economiei.

Deşi reprezentanţii Guvernului au remarcat majorarea sumelor alocate pentru importante proiecte de finanţare a afacerilor, cei prezenţi la eveniment au spus că birocratizarea excesivă a modului de depunere a dosarelor pentru proiecte creează dificultăţi în procesul de accesare a investiţiilor. Pentru anul curent au fost alocate peste 33 mln. lei pentru Programul Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor, în cadrul căruia tinerii cu vârstă între 18-30 de ani pot accesa un credit în valoare de până la 300 mii de lei. Fondul de Garantare a creditelor a crescut până la 8,5 mln. lei, iar bugetul programului de Atragere a Remitenţelor în Economie, conform căruia statul rambursează 50% din investiţiile efectuate, până la 200 mii lei, fiind dublat. „Rezultatele programului de atragere a remitenţelor sunt peste aşteptările noastre. Căutăm resurse suplimentare, pentru că zece milioane de lei e o sumă prea mică pentru cererea care există”, a subliniat ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.

De asemenea, pe parcursul anului curent, alte zece milioane de lei vor fi alocate pentru crearea a două incubatoare de afaceri în două raioane din republică. „Ar trebui create noi linii de finanţare în condiţii mai puţin rigide. Creditele cu rata dobânzii de peste 20 la sută au adus la faliment multe activităţi începute de tineri”, a spus Eudochia Viziru, şefa Direcţiei economie din raionul Ungheni. Iar Vasile Onica, şeful Direcţiei economie din raionul Cantemir, a propus ca antreprenorii să fie scutiţi de taxe şi impozite, măcar parţial, în primul an de activitate.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei actuala Lege privind dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii pune accent pe clasificarea întreprinderilor, nu pe susţinerea şi reglementarea sectorului respectiv, de aceea urmează a fi elaborat un nou proiect de lege, care va ţine cont nemijlocit de propunerile antreprenorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *